Directorul Petrom responsabil cu activitatea de Gaze și Energie, Frank Neel, avertizează că România riscă blackout (pană de curent generalizată), din cauza reglementărilor excesive și a lipsei de investiții în capacități de stocare. Acum două săptămâni, ministrul Energiei Bogdan Ivan anunța public că România riscă blackout în această iarnă, dacă UE nu va accepta să ne extindă termenul până la care să închidem termocentralele pe cărbune, care este acum 31 decembrie. Până la această oră, Ivan nu a precizat care este răspunsul Bruxelles-ului.
„În 2019, când am venit la evenimentul vostru, din cauza reglementărilor foarte stricte, exista riscul de blackout. Din păcate, ceea ce am văzut anul acesta pe piață arată că nu suntem foarte departe de acel scenariu”, a spus Neel, în cadrul unui eveniment organizat de Profit.ro.
El a explicat că măsurile dure au afectat încrederea investitorilor și au frânat proiectele mari. „Am fost pe punctul de a închide centrale pe gaz, din cauza impozitării masive pentru a susține schemele de prețuri. A fost o perioadă foarte dificilă și este extrem de complicat să gestionezi o centrală pe gaz în aceste condiții”, a precizat oficialul OMV Petrom.
Potrivit lui Neel, piața energetică funcționează în prezent în dezechilibru. „Exportăm electricitate ieftină și importăm electricitate scumpă. Aceasta este situația actuală, care are legătură cu portofoliul de producție al României”, a afirmat el. Oficialul a criticat și programele succesive de sprijin pentru panouri fotovoltaice, considerând că prioritatea trebuia să fie stocarea. „Aveam deja suficientă producție solară. Nu trebuia să mai facem un nou val de susținere, ci să direcționăm banii către baterii. Avem nevoie de capacități de stocare, nu de și mai multă producție solară pe care ajungem să o exportăm”, a subliniat Neel.
Cotidianul.ro a relatat, în repetate rânduri , că suntem condamnați să fim depedenți de importuri scumpe, cu precădere din Ungaria, pentru că nu avem suficientă generare internă iar energia ieftină – mii de MW a parcurilor fotovoltaice și eoliene pleacă la export pe durata zilei, pentur că nu gasește clienți la intern. În schimb, dimineața și seara, pe maxim de consum și când nu e soare și/sau vânt, trebuie să aducem curent scump din import
Blackout-ul ăsta vine la mare fix. Că și așa trebuie să facem mari economii și unii nici nu vor să audă de asta. Trebuie calculat câtă economie trebuie făcută și transformat rezultatul în săptămâni de blackout. Trebuie să avem 3 săptămâni de blackout ca să ne redresăm? Foarte bine. Oprim curentul și gazele în perioada 21 decembrie – 12 ianuarie când se consumă cel mai mult. După aceea suntem boieri pentru că după aceea poate Bolojan să mărească salariile și pensiile la toată lumea.
Nu, minciuni infecte! Firmele au prevăzut în contracte investițiile, doar că înțelegerea prin contractele semnate între guvern sau ministru și firme, ocolesc obligativitatea de a investi firmele, totul fiind trecut pe responsabilitatea guvernului ca investiții(cum se întâmplă la veolia-franta=doar încasează financiar și cara toți banii în Franța, primăria capitalei e obligata să facă investiții din banii cetățenilor capitalei), la fel și în cazul acestor firme, Romania e cu investițiile din taxe și impozite, firmele doar cu încasările cărate pentru hotarele țării în Franța sau unde au firma mama! Guvernul produce blackout și aruncă vina pe firme, și invers, jocul continua! Daca va fi blackout in Romania, cum vor mai furniza curent electric sau gaze republicii moldova la pomana?!
sef idioten, da drumu la termocentrale!
Mai terminati cu „blackout”, scrieti si vorbiti dracului romaneste !
Petrom nu OMV? Alunecos, alunecos.
Citat: Virgil Popescu riscă să-și piardă bonusul după pozițiile pe care le are. A fost trimis, aici, de concurenții noștri de la OMV ca să închidă CEO-ul. De-aia și-a adus directorii direct din OMV la CEO. Și parcă bonusul pe care ar trebui să-l ia de la OMV pentru închiderea CEO-ului e în pericol, dacă CEO-ul nu se închide” (Laurențiu Ciurel, zilele trecute)
In casa iobagilor , nici curent nu va mai fi , zice groful austro-ungar! Mulțămim dumitale stăpâne , de-aia o să-l votam pe Calin , poate va scoate afară din țara românească, că ne-am saturat de atâta prosperitate și privatizări inteligente și redevențe insesizabile și insipide . Kakaia austriac !
La rRomanica-bramburica:
-pe timpul guv. Boc s-a dat un ‘Ucaz’ cu facilitati fiscale la cei care construiau moristi de vant fara numar…smecheria fiind ca facturile lunare ale consumatorilor s-au dublat cu energia verde-praz pe o durata de 13-14 ani, guvernul spalandu-se pe maini!!!
-alta gogorita bastinasa…prin targ se bate toba ca UE ne-a obigat sa inchidem termocentralele pe carbune, adevarul e ca s-au solicitat si primit miliarde de euro ca sa fie puse in functiune alte facilitati precum hidrocentralele nefinalizate si ceva termocentrale pe gaz…si nimic.
O fi corect ca UE sa vr’a banii inapoi ca sa ne accepte, in continuare, cererea de functionare pe carbune?!?
Blackout general.
Ministra Buzoianu are ordine clare sa nu deschida hidrocentralele practic finalizate si sa inchida electro-termocentrale existente plus rafinarii.
Guvernele progresiste europene sunt pe duca. Ursula mai urmeaza sa stinga becul la Bruxel.
Densitatea de energie (KWh/Kg) stocata a unei baterii electrice este de 10 ori mai mica decit densitatea de energie produsa de o turbina cu gaz metan.
Stocare inseamna centrala de pompaj,ministrii habar nu au ce e aia,e chineza pentru ei
@ Și Petre Roman , un alt politician care promova ,,blackout”, a fost sancționat pentru incompatibilități și ,,marginalizat politic” ?
Asa iti dai seama cat de santajati sunt, acesti privilegiati ai serviciilor de spionaj straine, care stapanesc Romania, pentru exact acest scop fiind asezati la butoane.
Stocarea nu e o solutie fezabila, si cu atat mai putin pe vreme de iarna, cand solarele vor produce spre zero. Ce se poate face: sa se deschida cateva termocentrale puse in conservare, este ieftin si rapid.
Noul consilier prezindential catastrofa Ludovic 0rban cine se aseamana se aduna sa adune la Cotriceni p0amele …
tikaloshia distruge Romania
Ce cauta fritzul asta in conducerea Petrom ?????
Au de ales intre suspendarea, pe o perioada de durata limitata a Greendeal-ului si destramarea Uniunii Europene.
Mai reduc si din tensiunile din Franta or alte state UE.
ca daca erau finalizate hidrocentralele cu atata ploaie se umpleau deja lacurile…iar preamaretii nostri conducatori vor sa goleasca sa ”inchida” Vidraru ca sa luam nu cel mai mare pret curentul ci la incredibil pt ca dintr-o putere instalata de 20.000 de MW am ajuns la 8.000 si aceia pe foto so vant adica din cand in cand…
Bai terminati cu tampeniile, guvernul frantei cu f mic a cazut dupa 14 ore! PAISHPE ORE! BAAAA! DATI STIREA! micron e pe farash la fel si flymucea asta al nostru. Voi nu vedeti ce se intampla in jurul vostru?
Polonia a rezolvat sa inchida dupa 2040 si Germania in nu stiu ce an, normal ca UE trebuie sa compenseze cu inchiderea in Romania…
cand singurul interes este propriul buzunar evident ca nu a fost nimeni preocupat de capacitatea de stocare a energiei. toti specialii au fost mufati la bugetul de stat pentru imbogatirea propriilor familii
Dați-i ordin la inconștienta ONG-ista de ministra mediului ca sabotează investițiile motivând că din banii de terminat cele 5% cât a mai rămas la cele 4 hidrocentrale ea face 3 parcuri fotovoltaice. Ludovic Orban care i-a alungat pe chinezi de aveam gata grupurile 3, și 4 Cernavodă este liber la spus prostii și dat sfaturi criminale ca sfetnic la președintele ce gol. Cine a răspun de Termocentrala Iernut blocată de 3 ani la 95 % de construit și plătită 100 la Sută nu răspunde penal? Toate nu sunt deliberat făcute ca să importăm curen de la Hungaria?
Ce director este asta care vrea sa stocheze energia solara din zilele innorate, fara vant ? Mai gasiti altul, va place expresia din romgleza „blackout” !
nu e o problema de stocare, e o problema de productie… regimurile de la buciuresti si partidele s-au prostituat la UE pentru functii si bani de campanie, poze cu maimutzele Micron/Scholz/Ursula/etc care sa prinda la iobagii votanti. Pentru asta au acceptat sa inchida capacitati de productie, sa reduca extractia, etc. si in loc sa foloseasca banii dati de UE ca sa construiasca infrastructura de productie, hidrocentrale, termocentrale pe gaz noi, reactoare nucleare, i-au bagat in turbine eoliene si parcuri fotovoltaice, cu productie nesigura, instabila si fara capacitati de stocare
Acum ar trebui executate toate ong urile lui Gyuri Soroș care au blocat terminarea celor 10 hidrocentrale…si pe criminală de la mediu trasă în țeapă…
Auzi bă dilibache?…Bă trezește-te, că s-ar putea să te joci cu mașinuțele la number nine!…🤣🤣🤣