Directorul Petrom responsabil cu activitatea de Gaze și Energie, Frank Neel, avertizează că România riscă blackout (pană de curent generalizată), din cauza reglementărilor excesive și a lipsei de investiții în capacități de stocare. Acum două săptămâni, ministrul Energiei Bogdan Ivan anunța public că România riscă blackout în această iarnă, dacă UE nu va accepta să ne extindă termenul până la care să închidem termocentralele pe cărbune, care este acum 31 decembrie. Până la această oră, Ivan nu a precizat care este răspunsul Bruxelles-ului.
„În 2019, când am venit la evenimentul vostru, din cauza reglementărilor foarte stricte, exista riscul de blackout. Din păcate, ceea ce am văzut anul acesta pe piață arată că nu suntem foarte departe de acel scenariu”, a spus Neel, în cadrul unui eveniment organizat de Profit.ro.
El a explicat că măsurile dure au afectat încrederea investitorilor și au frânat proiectele mari. „Am fost pe punctul de a închide centrale pe gaz, din cauza impozitării masive pentru a susține schemele de prețuri. A fost o perioadă foarte dificilă și este extrem de complicat să gestionezi o centrală pe gaz în aceste condiții”, a precizat oficialul OMV Petrom.
Potrivit lui Neel, piața energetică funcționează în prezent în dezechilibru. „Exportăm electricitate ieftină și importăm electricitate scumpă. Aceasta este situația actuală, care are legătură cu portofoliul de producție al României”, a afirmat el. Oficialul a criticat și programele succesive de sprijin pentru panouri fotovoltaice, considerând că prioritatea trebuia să fie stocarea. „Aveam deja suficientă producție solară. Nu trebuia să mai facem un nou val de susținere, ci să direcționăm banii către baterii. Avem nevoie de capacități de stocare, nu de și mai multă producție solară pe care ajungem să o exportăm”, a subliniat Neel.
Cotidianul.ro a relatat, în repetate rânduri , că suntem condamnați să fim depedenți de importuri scumpe, cu precădere din Ungaria, pentru că nu avem suficientă generare internă iar energia ieftină – mii de MW a parcurilor fotovoltaice și eoliene pleacă la export pe durata zilei, pentur că nu gasește clienți la intern. În schimb, dimineața și seara, pe maxim de consum și când nu e soare și/sau vânt, trebuie să aducem curent scump din import
Blackout-ul ăsta vine la mare fix. Că și așa trebuie să facem mari economii și unii nici nu vor să audă de asta. Trebuie calculat câtă economie trebuie făcută și transformat rezultatul în săptămâni de blackout. Trebuie să avem 3 săptămâni de blackout ca să ne redresăm? Foarte bine. Oprim curentul și gazele în perioada 21 decembrie – 12 ianuarie când se consumă cel mai mult. După aceea suntem boieri pentru că după aceea poate Bolojan să mărească salariile și pensiile la toată lumea.