Dureri de cap în industria medicamentelor

Peste o mie de zile de şomaj tehnic şi 500 de disponibilizaţi în fabricile de medicamente din România sunt doar două efecte adverse ale politicilor perdante aplicate în industria farmaceutică de către autorităţi.

Guvernanţii speră să câştige timp reducând cheltuielile bugetare. Presupunând că le iese pasenţa, va fi interesant de văzut ce vor face cu acest timp. Ar fi de dorit să treacă la implementarea unor măsuri care să echilibreze cât de cât economia. Dincolo de cuvinte mari precum „sustenabilitate”, „măsuri anticriză”, „strategii pe termen lung” ar mai fi câteva chestiuni punctuale care nu necesită cine ştie ce efort pentru a fi puse în practică.

Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Medicamente din România (ARPIM) şi Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice au pus la punct un plan de acţiune pe termen scurt şi pe termen mediu care ar putea scoate industria farmaceutică din criza acută în care se găseşte.

Politica de preţuri, compensarea, suprataxarea şi finanţarea sunt principalele capitole care pot fi ajustate pe termen scurt. În opinia reprezentanţilor industriei de profil, preţul medicamentelor eliberate pe bază de prescripţie trebuie să se formeze raportându-se la media celor mai mici trei preţuri europene. Iar preţul medicamentelor generice trebuie calculat ca procent din costul produsului original pe perioada patentului. Printre efectele scontate se numără şi diminuarea semnificativă a exporturilor paralele, dimensionate anul trecut la 200 de milioane euro, adică la aproximativ 10% din piaţă.

„Există un potenţial de export de 300 de milioane euro în cazul unui producător român de medicamente, care nu se poate concretiza din cauza mecanismului actual de formare a preţului. Dacă procesul de negociere cu autorităţile nu va da roade, acele medicamente nu se vor produce în România”, susţine Dan Zaharescu, director executiv al ARPIM.

Companiile farmaceutice solicită de asemenea păstrarea mecanismului de compensare pe moleculă şi renunţarea la suprataxarea pe cifra de afaceri a deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor. În schimb, în opinia lor, ar fi mult mai firesc să se aplice un mecanism de clawback real, în care procentul pe care ar urma să îl plătească să fie raportat la depăşirea bugetului alocat pentru medicamentele cu prescripţie care sunt efectiv decontate de CNAS. Fără a le include în calcul pe cele cumpărate cu cash de către pacienţi. În ceea ce priveşte termenele de plată, producătorii sunt gata să semneze un memorandum pe trei ani care ar urma să armonizeze interesele industriei cu cele ale finanţatorului – statul român.

Un loc de muncă în industria producţiei de medicamente creează alte zece în industriile orizontale şi pe verticală. Un euro investit în tratament adecvat este sinonim economisirii a cinci euro – cheltuieli viitoare cu servicii de îngrijire a sănătăţii. Creşterea cu 10% a consumului de medicamente induce o majorare cu 9% a calităţii vieţii şi cu 6% a speranţei de viaţă. Motive suficiente pentru un tratament corect din partea autorităţilor unui stat care, în pofida crizei actuale, nu şi-a uitat obiectivele strategice.