„Dușmanii” Olguței și ai lui Tudose

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, și premierul Mihai Tudose se războiesc la televiziunile prietene și pe Facebook cu liderul sindical Bogdan Hossu și cu angajatorii, cu șanse mare de a semăna vrajbă în mediul privat, între angajați și patronii lor.

Vasilescu a declarat joi seară, în plină „revoluție fiscală”, că dacă salariile nete vor scădea odată cu trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat „este fix doar vina angajatorului”.

„Noi ne-am asigurat că din cauza acestui nou Cod Fiscal salariile nete nu au cum să scadă. Dacă vor scădea înseamnă că este fix doar vina angajatorului, care dorește să ia din banii angajatului, care i se cuvin lui, dar angajatorul, anul viitor, va avea aceeași cheltuială salarială pe care o are și anul acesta. Deci, nu e niciun motiv să umble la netul salariatului. Iar prin deducerile pe care le-am făcut, prin impozitele pe care le-am scăzut, ne-am asigurat că netul nu numai că nu scade, ci dimpotrivă, crește. E adevărat, creșterea este foarte mică”, a spus Vasilescu la România TV.

De asemenea, ministrul a susținut că măsura este menită a asigura creșterea contribuțiilor angajaților pentru Pilonul 1 de pensii, precizând: „Estimările pe care le-am făcut sunt că vor avea pensii cu 20% în plus față de ceea ce se calculează acum”.

Vasilescu a susținut că, în prezent, sunt peste două milioane de angajați pentru care nu se plătesc contribuțiile de către angajator și peste 150.000 de firme care nu fac aceste plăți, dintre companiile de stat dând exemplu CFR.

Întrebată dacă de anul viitor angajatorii vor răspunde penal, Olguța Vasilescu a spus: „Obligatoriu va fi penal. Infracțiunea s-a scos în 2015 de CCR pentru că era neclar în lege. Până acum angajatorii plăteau doar contribuția angajatului nu și pe a firmei lor. Nu vor mai putea face acest lucru, devine din nou penal”.

Atac la Bogdan Hossu

Ministrul Muncii a declarat totodată joi seară, referitor la protestele sindicatelor privind măsurile fiscale, că este vorba despre manipulare venită din partea liderilor de sindicate, susținând că Bogdan Hosu are interese directe la o firmă operator de tichete de masă/vacanţă.

„Cred că este foarte multă manipulare. E vorba de interese ale unor lideri de sindicat. (..) Domnul Hosu, cu care am avut mai multe discuţii pe legea salarizării, nu avea o problemă pe legea salarizării, decât cu tichetele de masă care nu ar fi trebuit să dispară din această lege (..). A fost prima discuţie, <<să nu cumva să îndrăzniţi să intraţi în aceste tichete de masă>>, având interes direct într-o firmă. Apoi au fost discuţii pe care le-a avut cu colegul meu Mircea Dobre, de voucherul de vacaţă. I-a trimis un e-mail, de pe e-mailul sindicatului, în care i-a cerut să modifice o ordonanţă de urgenţă”, a declarat ministrul Muncii la Antena 3.

În mesajul respectiv, liderul Cartel Alfa ar fi solicitat ca operatorii de tichete să câştige 3%, nu 1%.

„Nu am vrut să facem aceste lucruri şi de aici a început nebunia. De aici nebunia la legea salarizarii, cu funcţionarii publici scoşi în stradă, că le vor scădea salariile (..)Acum se încearcă să se spună o să scadă salariile după 1 ianuarie prin acest transfer de contribuţii. (..). Sunt interese directe pe care le au aceşti lideri de sindicat, unii dintre ei. Lideri de sindicat pe care nu i-am văzut ieşind în stradă nici când 200.000 de bugetari au fost daţi afară , nici când s-au tăiat 25% din salarii, nici când au încercat să taie pensiile. Probabil au avut o colaborare foarte bună cu guvernul, la nivel personal”, a completat Lia Olguţa Vasilescu.

Întrebat dacă o astfel de solicitare este legală, ministrul Muncii a spus: „E trafic de influenţă, cred”.

Şi premierul Mihai Tudose l-a atacat, joi seara, pe Facebook, pe Bogdan Hossu, susţinând că s-a transformat în lider sindicat al bancherilor și al unor oameni de afaceri ”care vor să scoată bani din țară”, fără a plăti impozite în România.

Tudose a înfrânt

Tudose l-a atacat pe Bogdan Hossu după ce s-a războit miercuri în ședința de Guvern cu „multinaționalele”. Apoi a dat-o la întors. După anunțul de joi al companiei Kaufland privind creșterea salariilor angajaților săi cu 1,5 la sută, premierul a făcut referire la această știre, scriind pe Facebook:

„Apreciem faptul că oamenii de bună-credință și liderii de sindicat nu s-au lăsat păcăliți de ‘fostul’ lor coleg, Bogdan Hossu. Acesta, mai nou, s-a transformat în liderul de sindicat al bancherilor și al unor oameni de afaceri, care vor să scoată bani din țară, fără să plătească impozite statului român, adică nouă, românilor, pentru sănătate, educație, infrastructură”.

Atacurile la Bogdan Hossu au venit în contextul în care liderul Confederaţiei Sindicale „Cartel Alfa” a declarat, miercuri, că intenționează să înștiințeze Avocatul Poporului cu privire la propunerile de modificare a Codului fiscal, în speranța că acesta va sesiza, la rândul lui, Curtea Constituțională.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Marieta Visan 267 Articole
Autor

17 Comentarii

  1. si cu bonurile de masa cum ramane ? si cu procentul de 3% cum ramane ? cine ne „repereaza” noua paguba ?(din gandirea liderului planetar de sindicat intergalactic, Hossu)

  2. Ieri am fost cenzurat, doamna Radu, pe acest subiect, unde asemenea Olgutei explicam pe scurt de ce asistam la o adevarata Revolutie Fiscala ! Olguta te-am urmarit ieri la tv, pana noaptea tarziu. Bravo, Olguta de trei ori Bravo ?!. Apoi, nu amestecati pe Tudose in acest efort urias de impunerea a legilor fiscale pentru ca a vrut sa saboteze intregul proces asa cum a facut si cu TVA Split si Legile pe justitie. Domnule Nistorescu in aceste conditii, respectuos va rog sa dispuneti incetarea diversiunii ticaloase si tradatoare pe legile fiscale pentru ca Ziarul Cotidianul este un jurnal de mare prestigiu, nu Realitatea TV.

  3. degeaba asteptati sa ramana ceva bun, durabil si functional in urma doamnei ministru al muncii … cum n-a facut nimic temeinic pe unde-a fost, doar a-ncurcat si dat spoiala la toate treburile si s-a laudat cu orice se putea lauda , asa si acum …dumneaei ii merge bine , asta ii e singura grija …

    • ” Florine” vezi ca astazi sau maine se inaugureaza Stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova al carui artizan este Olguta. Si este doar un exemplu. Eu pe Lia Olguta Vasilescu doar ce am vazut-o la TV insa oltenii sunt chitibusari si indaratnici si nu prosti deloc „Florine”, nu realeg pe cineva Primarita din primul tur cu peste 70% daca n-o simt ca are „vana”, „adica are patru c…e” si este de-a lor.

  4. O. Vasilescu: „Estimările pe care le-am făcut sunt că vor avea pensii cu 20% în plus față de ceea ce se calculează acum” in anul 2222!

    EXACT asta am spus mereu, urmeaza sa apara FUGARUL Dragnea, dat disparut zilele astea cat scandalul e inca in floare, Olguta are sarcina sa MINTA la Antena 3 si Romania TV apoi va aparea pe Calul Alb dl Dragnea, care se va impauna cum PSD si-a RESPECTAT Programul de guvernare, care NU prevedea NICAIERI Trecerea Contributiilor la Angajat, dimpotriva Salariille URIASE promise in Programul MINCINOS i-au adus lui Dragnea Voturille Milioanelor de Romani INSELATI de penalul din Teleorman!
    Am acasa Programul de guvernare TIPARIT si Difuzat de PSD, Varianta din Campania electorala, ala cu care aparea Dragnea cu celebrul PIX in mana la TOATE TVurile aratand Salarii de MII de Euro la Medici din 1 Ianuarie 2017!
    Le DA Olguta si Dragnea Medicilor din 1 Ianurie 2017 un 25% la BRUT si 2 Lei NET!
    A MINTIT Olguta aseara cat pentru MULTE Milioane Lei, cat v-a PLATIT, dle Gadea, PSDul pentru a inghiti acele Minciuni!

    Cireasa de pe TORTUL Olgutei: „Transferul contribuţiilor de la angajator la angajat NU a fost o măsură luată pentru a Crește Salariile românilor, a declarat aseara O. Vasilescu, la Antena 3.
    „NU am făcut acest Transfer de Contribuții pentru a crește salariile, noi ne-am asigurat doar că Nu vor scădea.
    Acest transfer de contribuții l-am făcut pentru a COLECTA mult mai mulți BANI la Buget”, a precizat ministrul Muncii, adăugând că salariul net nu scade în urma acestei schimbări.
    Adica, vreti FALIMENT?!

    • Corect, minte cum respira…..de ce nu accepta sa stea fata-n fata cu specialistii ?! Ne debiteaza tampeniile ei, prostanacii de 75 de ani o cred si merg fuguta la vot!

    • @BOX POPULIME: din acest motiv ea si dragnea NU merg decat la RTV si Antena 3 unde acolitii lor din cele 2 TVuri de casa le permit sa minta precum respira!
      NU au curaj sa mearga la Realitatea sau la Digi 24 sau la B1, fug ca de dracu’ de aceste TVuri!
      Rusine!

  5. Am gasit pe Bancherul.ro Textul Ordonantei de Urgenta care Modifica Codul Fiscal Aprobata Miercuri de Guvernul Tudose(„revolutia Fiscala”!), Ordonanta care insa NU a aparut in Monitorul Oficial!
    De ce?!
    Textul OU nu cuprinde MINCIUNA Olgutei si a lui Dragnea care au DECLARAT ca NEPLATA de catre Angajator a Contributiilor Sociale Datorate statului doar de Angajat va deveni FAPTA PENALA care se pedepseste ca INFRACTIUNE cu INCHISOAREA!
    Nici urma de asa ceva, gasiti pe net!
    Ce spunea L. Dragnea: „L. Dragnea a declarat VINERI că Angajatorii care NU plătesc Contribuţiile Angajaţilor după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă privind Transferul acestor Contribuţii în sarcina salariaţilor se vor face vinovaţi de Infracţiune.

    Liderul PSD a susţinut că acest lucru va fi prevăzut în OU care urmează să fie adoptată de Guvern.

    ”Aţi atins un subiect foarte important, care nu s-a discutat până acum. Şi poate chestiunea asta generează atâta scandal. Toate contribuţiile vor deveni stopaj la sursă. Dacă nu vor fi plătite, asta înseamnă infracţiune. Asta înseamnă că vom avea garanţia că toate aceste contribuţii vor fi plătite până la ultimul leu”, a declarat Liviu Dragnea întrebat de jurnalişti ce se întâmplă dacă angajatorul nu plăteşte, in numele angajatului, contribuţiile.”

    Nici urma, cautati si gasiti CUM MINTE aceasta adunatura de HOTI!
    Concluzie: Angajatorii care NU vor sa plateasca Contributiile RETINUTE de la Angajat o vor putea face in continuare, OU nu prevede ca e INFRACTIUNE
    Stiti de ce NU au introdus INFRACTIUNEA?!
    Cele mai multe Companii care NU isi platesc Contributiile, retinute Angajatilor, catre Stat si au Mari datorii de acest tip sunt Companiile de Stat FALIMENTARE: TAROM, Posta Romana, CFR calatori, CFR marfa, CEOltenia, CNHuillei, etc!
    Adica, STATUL nu isi plateste Statului!
    Rusine, mincinosilor!

  6. Cu toate astea, mai sunt idioți care votează pesedelele.

    • O sa aveti surprize mari la alegeri tov. lepra rosie. Din cauza imbecilitatii voastre, o sa-i avem pe psdisti la guvernare for ever. Veniti cu idei, nu cu sloganuri idioate fara acoperire.

    • Voi vota pesedeul chiar și dacă nu se mai prezintă la alegeri. Sâc!

    • La urmatoarele alegeri PSD va obtine 80% din voturi. Ai sa fii surprins sa vezi ca modificarile la Codul Fiscal dau rezultate bune, iar cei care furau angajatii, se vor gandi de doua ori daca au chef de un dosar penal sau nu.
      Eu sigur votez PSD si ca mine 80% din romanii cu drept de vot.

  7. Cea mai mare parte din din proprietatea privata , provine din furat de la propietatea publica si obsteasca. Cei care au acaparat propietatea publica sau obsteasca , nu au fost din cei care aveau experienta de conducere (manageriala ).Ei aveau experienta la furat .Ei nu stiu si nu pot sa faca altceva decat sa fure , ca urmare vor lupta pentru mentinerea unui mediu prielnic pentru hotie.Comenzile de stat sunt cel mai bun mediu de furat. Institutiile statului colecteaza bani (prin impozite si taxe ) de la multime , cu care face comenzi de stat la privati. Partea cea mai grea , nu este cheltuirea banilor colectati , ci colectarea acestor bani (impozite si taxe ).De ce nu este pus patronul sa colecteze acesti bani ?Evident , patronul ( angajatorul ) primeste bani de la buget , deci este bugetar , pe care ii cheltuie cat poate de mult in favoarea lui. Paradoxal , patronul (angajatorul ) este bugetar , iar salariatii lui lucreaza la privat !? Reiese ca este normal sa fie o lupta dura dintre angajatorii bugetari care vor o bucata cat mai mare din tortul bugetar si salariatii bugetari. Daca salariatii bugetari primesc mai mult , atunci ramane mai putin pentru comenzi bugetare ( investitii ), de care se bucura patronii ( angajatorii ). Solutia ar fi infiintarea de societati pe actiuni pentru fiecare investitie. De exemplu , pentru autostrazi , se pot infiinta societati pe actiuni pentru fiecare autostrada , propietarii terenurilor prin care trece autostrada devenind actionari. In felul acesta se poate inlatura specula pe aceste terenuri.

    • Ai aterizat acum din coreea de nord? Comunistule! Ce ai tu cu proprietatea privată? Să-ți vâri tu bunul obştesc undeva!

  8. Cum spuneam, analistii securisti ne prezinta analize diversioniste pe banda rulanta, uitand ca liderii sindicali atat de
    vocali astazi, ca la o comanda, in 20010 si in 2016 au tacut ca niste naparci, tot la comanda aceleiasi Securitati, care i-a clonat pe unii inca din 1990 pentru a mentine sindicatele in aceeasi stare de suborgonare ideologica precum in epoca
    de aur, fac o galagie de zici ca i-a apucat strechea de atata imbuibeala cu sedii, case de vacanta scoase din circuitul
    sindical,milioane prin cele strainataturi pe unde isi expun la prajit goliciunile supraponderale, vile la oras,la mare
    si la munte. In 2010 cateva sute de pensionari au protestat, jupanii sindicali in frunte cu rubicondul barbos care face
    pe eruditul cu scoala la seral disparusera cu totul de crtedeai ca au dat coltul. Era ordinul Securitatii ceausiste de
    sub Basila de a-si inghiti Limba, astazi ordinul fiind de iesire in gasca la atac, exact cand s-au marit salariile si au scazut impozitele in prima treapta de mariri. Chestia cu scumpirile si inflatia invocate de analistii si de postacii
    securisti e atat de puerila ca te cuprinde mila. Postaci securisti, cand Baselu si apoi Ciocolos au crescut impozitele
    si au patronat cresterea preturilor, SALARIILE SI PENSIILE ERAU TAIATE, respectiv inghetasera!!! De ce inflatia indusa
    la comanda de securistul(fost Colonel) din fruntea Pusculitei Nationale si preturile crescute la aceeasi comanda, ca si
    atacurile concertate mass-media si a politicienilor securisti din Deal si din Vale sunt MAI RELE la salarii si pensii MAI MARI, decat cand SALARIILE SI PENSIILE ERAU DIMINUATE BRUTAL ??? Postaci securisti, fiti macar consecventi aratand
    ca v-a mai ramas o urma de morala si o bruma de constiinta…

  9. Lovitura de gratie!
    AZI, Dragnea era citat la DNA, dar a obtinut o Reprogramare pentru ca e PLECAT din tara!
    Dupa adoptarea „revolutiei fiscale” de catre Guv Tudose, Dragnea a FUGIT din tara!
    Un las, a lasat-o pe populsita Olguta sa minta la televiziunile prietene cum CRESC Salariile PROMISE la MII de Euro in campania electorala de Dragnea cu NUMAI 2 Lei(!!!) iar el a Fugit din tara!
    Oare, se va mai intoarce sau e in ISRAEL care NU are tratat de Extradare cu Romania?!

  10. în România oamenii nu şi-au ales niciodată liderii ( acum sindicaliştii ), lideri care le-au fost impuşi ori din exterior, ori de servicii, ori de mafie. hossu este un „lider” cu triplă comandă…iubiţi-l şi înmulţiţi-l, că-i „de-al vostru”…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.