Economia în terapie intensivă ventilată cu gaz metan

Pe poarta unui spital imaginar, fie el și numărul 9, intra într-o zi de primăvară friguroasă economia unei întregi țări. Scopul era evaluarea propriei stări de sănătate și a posibilităților de creditare pentru prima casă de convalescență. De fapt, un soi de purgatoriu pentru economii lipsite de vlagă, cu ritm cardiac scăzut, dar cu ochi hipertrofici.Ca de obicei, triajul era efectuat de portar, care, contra unei participări modice la un loc de parcare apropiat, a indicat pe bună dreptate secția adecvată pentru asemenea check-up-uri. Fiind vorba de o entitate cât de cât juridică, experții în dezmembrare și eventuală reconstituire nu erau alții decât fiziopatologii superspecializați în medicina de familii mari.

Fără ezitări, au întins Economia pe masă, au adormit-o cu gaz metan proaspăt cumpărat din Moldova în regim barter, contra mult mălai. Gazul era parfumat, nu cu mercaptani rău mirositori. Înainte de adormire, Economia a leșinat de la sine văzând prețul. După care a fost decupată în mai multe piese constituționale, fiecare din acestea fiind trimisă spre analiză la câte o secție specializată.

Executivi în ale Economiei sociale de piață abandonată vegheau asupra integrității organelor răspândite spre expertiză, refiletate după caz pe dreapta sau spre stânga pentru o eventuală asociere sau reintegrare. Firește, în baza unui raport de gardă consolidat din rapoartele gărzilor specializate pe subiecte descentralizate. Deci fără cap.

În ciuda unei anamneze rezervate la prezentarea pacientului, dată fiind paloarea lui pe fondul unei bulimii încurajate de untura de pește antioxidantă, șansele de relansare din poziția culcată în șezut nu erau rele. Problemele apăreau abia la verticalitate cât de cât totală, din lipsa exercițiului de durată din punct de vedere istoric și a plauzibilității din perspectiva ratingului pe scara Richter. În germană Richter înseamnă judecător, ale cărui judecăți sunt adesea cutremurătoare.

Firește că medicația cea mai la îndemână este cea europeană, cecurile fiind deja tipărite după conferințele ținute de comunitari la Nisa și Lisabona. Înainte de înscrierea sumei trebuie totuși prezentate subiecte cât de cât atractive pentru finanțatori și mai puțin pentru executanți. Atractivitatea se exprimă în unități internaționale de tracțiune economică (UITE), capabile să stimuleze resuscitativ economia țării și, de ce nu, în mai mică măsură, cea a mandatarului.

E drept că proiecte se tot scriu de dimineață până spre prânz. După care secretara se transformă în manechin căutând cofinanțarea impusă de Uniune. Lipsa surselor de cofinanțare îngroapă multe proiecte de calitate, calitatea fiind măsurată în puterea de dispersie nebugetată anticipativ (DNA). Indiferent de practica curentă și cauterizată bipolar, subzistă nevoia de preluare de proiecte en-gros, departajarea pe priorități și pronunțarea deciziilor de execuție imediată, fie ea și numai bugetară.

E drept că și spaniolii sunt în criză, dar au tuneluri noi în care se pot adăposti la o adică, ștranduri în care se pot bălăci când se oprește apa curentă, autostrăzi pe care pot organiza maratoane pentru cetățeni în absența combustibilului pentru TIR (uri). Una este să te prindă criza pe val, alta e să te prindă valul în criză de colaci de salvare. Una e să ai un milion de turiști pe an, deci cu șansa de mai bine, alta să fi avut șase milioane din care ai pierdut jumătate, rămânând cu musacaua pentru numai trei milioane, cum este cazul Greciei.

La patul cercetatului în stare de sănătate, medicul șef vorbea din sufletul lui de cardiolog partinic: “Oamenii vin și pleacă, ceea ce câștigă se devalorizează, dar ceea ce construiesc se conservă pentru toți. În anii comunismului s-au epuizat treptat aqui-urile societății anterioare, până și Casa Poporului și-a găsit locatari instituționali diferiți față de destinația inițială.

Piramidele continuă însă să fie vizitate, Ateneul este monument de referință culturală și loc de întâlnire la fel ca și sala palatului care găzduiește și altceva decât congrese. Îmi pot ușor imagina proiecte care pot lăsa urme fizice, amprente civilizante și locuri de muncă pentru punerea lor în operă. Unele sunt private, altele sunt publice, unele au nevoie de soare, altele de încredere și bănci. Bănci pentru copii, pentru copii care devin bătrâni… Pentru că altfel de bănci există și dau credit pentru orice are sens, dar nu pentru oricine și oricând”.  

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.