Mii de oameni fără curent

Update Primele semne mai serioase ale iernii au produs deja efecte. Mii de oameni din mai multe județe ale țării au rămas fără curent electric din cauza ninsorilor și viscolului, în vreme ce unele drumuri au fost blocate.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunţat joi că alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă din cauza viscolului în 132 de localităţi din 13 judeţe, fiind afectaţi 32.000 de consumatori.

„Suntem în faţa primului episod de iarnă mai serios. (…) În această noapte, nu am înregistrat situaţii grave sau persoane înzăpezite, localităţi izolate, fără a avea acces la ele. Avem însă localităţi unde alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă din cauza viscolului. Conform datelor din această dimineaţă, aveam 132 de localităţi din 13 judeţe unde alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă. Asta înseamnă că sunt afectaţi în jur de 32.000 de consumatori, însă cei de la Electrica ne-au anunţat că lucrează (…) cu 93 de echipe în teren”, a declarat Carmen Dan, la videoconferinţa cu prefecţii organizată la sediul MAI.

Inspectoratul General al Poliției Române a transmis anterior că în judeţul Alba, 2.195 de utilizatori au rămas fără curent electric, iar 78 posturi de transformare a energiei electrice sunt defecte.

În judeţul Argeş, 1.330 de utilizatori au rămas fără energie electrică, iar 58 posturi de transformare a energiei electrice sunt defecte.

În judeţul Bacău, 6.436 de utilizatori au rămas fără curent electric, iar 55 posturi de transformare a energiei electrice sunt defecte.

În judeţul Botoşani, pe DN24B, în localitatea Frumuşica, două tiruri au rămas blocate din cauza zăpezii.

În judeţul Braşov, pe DN1, între Timişu de Sus şi Predeal, un tir blochează sensul de mers către Ploieşti – Braşov, iar din acest motiv, se circulă în coloană, pe ambele sensuri de mers, până în localitatea Azuga (judeţul Prahova).

În judeţul Brăila, în localitatea Ianca, peste 30 de localităţi total sau parţial au rămas fără curent electric, iar un post de transformare a energiei electrice este defect.

În județul Tulcea, viața unui bărbat era pusă în pericol în lipsa curentului electric.

Un bărbat din localitatea tulceană Sarinasuf, dependent de oxigen, a solicitat, joi dimineaţa, sprijinul autorităţilor, după ce aparatul care-i asigura supravieţuirea a încetat să mai funcţioneze, din cauza lipsei energiei electrice.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, Florentin Daciu, a declarat presei că bărbatul, în vârstă de 64 de ani, prezintă insuficienţă respiratorie şi a apelat numărul unic de urgenţă pentru a primi ajutor.

„Serviciul de ambulanţă intervine cu o autospecială, iar Enel pentru remedierea problemei”, a precizat reprezentantul ISU.

În judeţul Caraş Severin, pe DN 66A, în localitatea Cerna Sat, traficul este blocat din cauza mai multor copaci căzuţi pe carosabil. De asemenea, au fost închise din pricina condiţiilor meteo nefavorabile DJ 582E Prislop – Semenic, DJ 608A Telescaun – Muntele Mic şi DJ 582 Brebu Nou – Slatina Timiş.

În judeţul Covasna, DN11C este blocat între Turia si Bixad, pe tronsonul kilometric 13 – 33, din pricina mai multor copaci căzuţi pe carosabil.

În judeţul Gorj, DN67C Transalpina este închis între Rânca şi Novaci, pe tronsonul kilometric 16+200 – 34+800, din cauza viscolului puternic.

În judeţul Hunedoara, 3.478 de utilizatori au rămas fără curent electric.

În judeţul Mureş, pe DN13, la kilometrul 89+600, un tir a derapat şi blochează partea carosabilă.

În judeţul Prahova, pe DN1, din cauza condiţiilor meteo, au fost oprite în zona localităţii Nistoreşti (km 100-103) 130 de autocamioane, iar în zona localităţii Azuga (km 134-138), 80 de autocamione. Măsura a fost luată pentru a permite utilajelor de deszăpezire să acţioneze. De asemenea, DC 134 Cota 1400 Sinaia este închis din pricina zăpezii abundente.

Traficul rutier este restricţionat pentru autoturismele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7.5 tone pe DN1 Predeal (judeţul Braşov) – Nistoreşti (judeţul Prahova) şi pentru cele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3.5 tone pe DN11 Bacău – Oneşti (judeţul Bacău).

În judeţul Harghita, circulaţia feroviară era blocată pe Magistrala 400, între staţiile CF Sâncrăieni şi Tuşnad – Sat, din cauza mai multor copaci care au căzut pe linia de cale ferată.

 

Centrul Infotrafic a anunțat de asemenea că circulaţia rutieră se desfăşoară îngreunat din cauza condiţiilor meteo nefavorabile pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa. Între kilometrii 144 şi 212 pe suprafaţa carosabilă s-a depus un strat subţire de zăpadă(ninge viscolit iar vizibilitatea este redusă.

Din cauza vântului puternic, manevrele pentru transportul maritim şi fluvial au fost suspendate în portul Midia.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.