Aşa-numita „coaliţie a voluntarilor”, țări care susţin Ucraina în războiul cu Rusia, vor avea duminică o reuniune prin videoconferinţă, ca efect al summitului din Alaska între Vladimir Putin şi Donald Trump, potrivit AFP şi EFE, citate de Agerpres.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că merge luni la Washington.
La fel ca reuniunea de miercurea trecută, aceasta va fi co-prezidată de preşedintele francez Emmanuel Macron, premierul britanic Keir Starmer şi cancelarul german Friedrich Merz.
Trump i-a propus lui Zelenski ca Ucraina să primească garanţii de securitate similare celor prevăzute de articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord, dar fără aderarea formală la NATO.
Este a două reuniune de săptămâna aceasta a „coaliţiei voluntarilor”, după cea de miercuri, la care a participat și Nicușor Dan.
Update: Președintele Nicușor Dan afirmă că întâlnirea din Alaska între Donald Trump și Vladimir Putin a fost ‘o primă etapă pentru a începe negocierile de pace’, iar pentru România rămâne esențială menținerea unității transatlantice și a coordonării strânse între UE, SUA, NATO asupra deciziilor următoare.
Update: Potrivit unor surse consultate de Adevărul, președintele României, Nicușor Dan, va participa la reuniunea „Coaliției de Voință” prin videoconferință, urmărind să contribuie la discuțiile privind coordonarea sprijinului internațional pentru Ucraina
Nu a apărut o confirmare oficială privind participarea președintelui României la discuțiile de duminică.
Aceasta coaliție nu a reușit sa creeze un minister de externe de top…totul după chipul si asemănarea lui Nicușor Dan..superficial,novice,slab pregătiți…consilieri praf…trăim intr-o tara fara minister de externe,cu război la granița,ignorat de toată Europa,in afara de RMoldova,care nu contează…cum vedeți dvs ,la o adica o confruntare între Oana Toiu si Serghei Lavrov???de-a rasu-plansu…Pana la Lavrov,șanț tarile occidentale,tarile de pe flancul de est,care in Romania,nu vad nimic…zero barat…mi-e scarba si rușine…nici lămâia nu ajuta…
Că îi aducem mintenaş şi pe Pandele şi pe Jăneralu Izmană cu Clanul Ziditorilor din Ilfov, cu Clanul Ciobanilor Albaneji, cu Jăneralu Honțanu, cu Jăneralu Icoană Iordănescu, cu Ady de Vito, cu Vulpița Firea cu Interesul Național cu de toate! Vă face ofertă la terenuri cu primăria cu aziluri de bătrâni şi excursii la moaşte de la bujetul de stat. Ce-o mai face Şoferul Godei – i-or fi prescris Pensiispeciale dosarul?
@ Elena Popa 1 spune: Fă Leano, rușii au câștigat deja. Singurul amănunt, care încă nu este stabilit, dacă Odessa întră sau nu în componența Federației Ruse. Dacă d-l Putin a mers cu „caleașca” , model 2025, a SUA, alături de Trump, ca Ceaușescu pe vremuri, alături de Regina Elisabeta a II-a, înseamnă că s-a căzut la pace între cei doi care contează. Coaliția „voluntarilor”, pe lângă faptul că este formată din niște nevolnici, nici nu are putirința de a schimba ceva, doar niște schelăituri. Cel mult îl mai prostește pe îngâmfatul de Zelensky să mai trimită la tocat niscai ucraineni, să mai rămână fără niște acareturi din infrastructura militară și civilă, să mai asigure condiții pentru ruși să vină mai aproape de noi. Nu ar fi pentru prima oară, vezi Istanbul 2022. Dacă vor ca paguba să fie mai mare este treaba lor. Numai că mă bagă și pe mine ca român, participant la această mânărie, pentru care vom plăti cu vârf și îndesat. Nu-i vorbă am plătit și până acum, dar dobânda viitoare va fi mai babană decât am dat deja. Pricepuși fă ?.
dl. Trump presedintele SUA a inregistrat mesajul amenintator al lu’ Nicusor Dan din Romania, si pe dl. Trump l-au trecut fiori de groaza, stiind despre ipochimenul ND, cat este de periculos ! HA! HA!
Coalitia „voluntarilor” = coalitia criminalilor. Liderii, de la Mac-mac-mac la Mucusor, se-nvârt sa fie debarcati în shuturi pentru deturnare de fonduri. A-si implica si popoarele fiind si-o crima împotriva umanitatii.
Toti astia care reprezinta coalitia lui Peshte adunati laolalta nu egaleaza nici macar un sfert din diplomatia batranului Lavrov.
…” Ucraina trebuie sa isi decida singura soarta,iar Rusia nu trebuie sa aiba drept de veto”!!???.
IDIOTUL autist nu stie ca :..”INVINGATORII iau TOTUL”!!.
Priviti pe cine a votat Serviciile S.!!!
Ba, Leantzo , ai auzit mesajul lui Putin pentru Europa ? Daca Europa vrea razboi , va arde !
@elenupopu2 – rușii trebuie neapărat să câștige, pentru a demola puterea sataniștilor anglo-saxofoni
Patocratii chemati la ordin?
Va dati seama, presedintele Romaniei va bate cu pumnul in masa si va spune ca Romania nu e de acord cu ce decid Anglia si valetii ei, Franta si Germania. Va spune „nu” pentru ca interesul national e una si aliantele sunt alta, ceva temporar.
Cum spunea Bismarck, niciun popor nu trebuie sa se jertfeasca pe altarul vreunei aliante.
Suntem aliati atata timp cata avem interes reciproc, nu cand doar tu iti faci interesul, e ceva elementar.
Uite că avea dreptate satrapul werner”am ajuns de lumii,cu acest Nicușor
Romania ,acest hub de securitate ,nu e invitata?rusine rusine,de trei ori rusii ne
niste astroloage care spuneau ca vom…trimite…si vor fi … si la pestele oceanic vor fi…etc…
Cat ne va cere UE sa strangem cureaua?
Ăștia vor război cu orice preț. Da și dacă nu le iese vor plăti cu vârf și îndesat. Va avea grija de asta rusul și americanul. O vor pune artistic.🥴
– de ce Romania se pozitioneaza contra Rusiei in conflictul cu Ucraina?
– de ce nu ne pastram neutralitatea?
– apartenenta la „voluntari” a fost votata-n Parlamentul Romaniei?
Mucusor e in vacanta, nu o sa poata participa
„Voluntari” pe dracu’ !! Sau, cum spunea tataie Iliescu, cel plecat de curind sa tina sedinte de partid cu ingerii, „voluntari” „cu sula-n coasta” !
Rușii nu trebuie lăsați să câștige sub nici o formă.
Voluntari pentru ce și pentru cine? Nu are treabă pe acasă?