O excepţională Gală Verdi la Sala Radio
Exerciţiu de imaginaţie: dacă aţi trăi în secolul al XIX-lea, undeva în vestul Europei sau mai exact în spaţiul italian, şi radioul ar exista, care ar fi hiturile pe care le-aţi asculta zilnic şi cine ar fi creatorul lor?
Iată câteva indicii: este cel mai interpretat compozitor de operă al tuturor timpurilor, ne-a dăruit 28 de titluri de operă, iar una dintre creaţiile sale – “La Traviata” – este cea mai cântată lucrare lirică din lume.
Dacă astăzi suntem mereu înconjuraţi de un număr de şlagăre celebre, de la “Beatles” la “ABBA”, de la Michael Jackson la Mariah Carey, în secolul al XIX-lea, cele mai îndrăgite şi mai populare hituri însemnau arii, duete sau coruri din operele lui Giuseppe Verdi. Prin cele mai cunoscute fragmente din opere ca “La Traviata”, “Nabucco”, “Il Trovatore” (Trubadurul), “Aida”, “Rigoletto” ş.a., Verdi şi-a asigurat practic nemurirea: ca orice şlagăr, celebrele partituri se reţin uşor şi au o linie melodică extrem de plăcută, care creează o „dependenţă” muzicală determinându-te să le asculţi sau să le fredonezi la nesfârşit…
Pe 10 octombrie, Verdi ar fi împlinit… 200 de ani! Bicentenarul Verdi, omagiat, în 2013, în întreaga lume, printr-un mare număr de evenimente care sunt dedicate genialului artist italian, este marcat şi la Sala Radio prin “Gala Verdi 200”.
Vineri, 18 octombrie, de la ora 19.00, Orchestra Naţională Radio vă invită la o seară extraordinară ce va reuni fragmente din operele “Il Trovatore”, “Nabucco”, “Rigoletto”, “Aida”, “Don Carlo”, “Falstaff” ş.a.
Gala se va desfăşura sub bagheta tânărului dirijor Gabriel Bebeşelea, în prezent dirijor principal al Operei Naţionale Române din Iaşi. Muzicianul a beneficiat de o bursă ce i-a oferit posibilitatea de a fi asistent al unor mari dirijori la “Royal Concertgebouw Orchestra” din Amsterdam, unul dintre cele mai prestigioase ansambluri europene de gen. A colaborat, de asemenea, cu Filarmonica din Sibiu, Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Română de Tineret, Opera Naţională Română din Cluj-Napoca, Opera Maghiară, “Camerata Liutaria”, “Camerata I Sedici”, Ansamblul “Stradivarius”, “Camerata Harmonia Cordis”, precum şi cu Opera Naţională Bucureşti.

Mezzosoprana Roxana Constantinescu
Invitaţii speciali ai serii vor fi patru solişti lirici, care se bucură de o foarte frumoasă carieră internaţională: Teodora Gheorghiu – soprană, Roxana Constantinescu – mezzosoprană, Teodor Ilincăi – tenor şi Ion Dimieru – bas. Şi cum Verdi este celebru şi pentru inegalabilele partituri destinate corurilor, nu putea lipsi de la un astfel de eveniment “Corul Academic Radio”, condus de Dan Mihai Goia.
Răsplătită cu o bursă de studii oferită de însuşi José Carreras la începutul carierei, Teodora Gheorghiu şi-a alcătuit un parcurs artistic presărat cu succese pe unele din cele mai importante scene ale lumii. La Opera Naţională Bucureşti a debutat în rolul Reginei Nopţii din “Flautul fermecat” de W.A. Mozart, fiind apoi invitată să evolueze pe importante scene din Europa precum: “Théâtre de la Monnaie” din Bruxelles, “Opera Naţională Lorenă” din Nancy, Teatrul din Lucerna, “Grand-Théâtre” din Geneva, Opera din Lausanne, “Théâtre des Champs-Elysées” din Paris ş.a. În anul 2004, a debutat pe scena “Operei de Stat” din Viena, iar între 2007 şi 2010 a fost membră a acestei instituţii, abordând rolurile: Adela din “Liliacul” de J. Strauss fiul, Regina Nopţii din “Flautul fermecat”, Nanetta din “Falstaff” de G. Verdi, Fiakermilli din “Arabella” de R. Strauss, Adina din “Elixirul dragostei” de G. Donizetti, Elvira din “Italianca în Alger de G. Rossini, Sophie din “Werther” de J. Massenet şi Eudoxie din “La Juive” de Fr. Halévy.
Prin intermediul unei burse “Erasmus”, Roxana Constantinescu a studiat la “Universitatea de Muzică şi Arte Frumoase” din Viena, iar o a doua bursă i-a oferit posibilitatea de a urma cursuri postuniversitare la “Universitatea Naţională de Muzică şi Teatru” din München. În perioada 2007-2010 a fost solistă a “Operei de Stat” din Viena şi a fost invitată să participe în cadrul a numeroase festivaluri, dintre care amintim “Festivalul Bach” din Oregon, “Festivalul Muzical” din Toronto, “Festivalul Internaţional Bodensee”, Festivalul “Carinthian Summer Music”. Roxana Constantinescu colaborează cu Opera din Los Angeles, Orchestra Filarmonicii din Stuttgart, Orchestra Simfonică din Toronto, Orchestra Simfonică Radio din Saarbrücken, Orchestra Radio din Bavaria, Orchestra Simfonică din Chicago, “Seattle Symphony Orchestra”, “National Arts Center Orchestra” din Ottawa, Orchestra de Cameră din München, ş.a.

Tenorul Teodor Ilincăi
Din anul 2006 Teodor Ilincăi devine solist al Operei Naţionale din Bucureşti, din acelaşi an începe perfecţionarea în arta cântului vocal sub îndrumarea maestrului Corneliu Fânăţeanu şi obţine o bursă oferită de “CEE Musiktheater” din Viena, care s-a prelungit de la an la an, graţie aptitudinilor vocale şi muzicale deosebite. A ocupat primul loc în cadrul concursului de tenori din Szczecin – Polonia (2008) şi locul al II-lea la Concursul Internaţional de canto “Francisco Viñas” din Barcelona (2010), distincţie care i-a adus prima colaborare cu “Gran Teatre del Liceu” în anul 2012. Debutul său internaţional, care a fost un veritabil succes, a avut loc în ianuarie 2009 pe scena Operei din Hamburg, unde a interpretat rolul MacDuff din “Macbeth” de G. Verdi. În luna martie a aceluiaşi an şi-a făcut debutul la Opera de Stat din Viena cu rolul Ismaele din opera “Nabucco”, urmând debutul în “La Bohème” pe scena operei din Timişoara şi mai apoi la Bucureşti şi Hanovra. În luna decembrie a anului 2009 îşi face debutul la “Opera Regală” din Londra cu aceeaşi “La Bohème”, unde obţine aprecierea publicului şi a criticii de specialitate. Teodor Ilincăi colaborează cu Operele din Monte Carlo, Hamburg, Viena, Peralada, Sevilla, Berlin, Düsseldorf, Duisburg, Macerata, Toulouse, Barcelona, Marsilia, Lausanne, Santiago de Chile, Frankfurt, Avenches, Londra, Paris.
Ion Dimieru a studiat cântul vocal la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. În perioada 2002-2010 a fost solist al Operei Naţionale Bucureşti şi a colaborat cu diverse Filarmonici din Ploieşti, Craiova, Bucureşti şi cu Orchestra de Cameră Radio. Dintre rolurile de operă abordate amintim: Figaro – “Nunta lui Figaro”, Papageno – “Flautul fermecat”, Masetto – “Don Giovanni” şi Guglielmo în “Così fan tute” de W.A. Mozart; Alidoro în “Simon Boccanegra” de G. Verdi; Le Veilleur în “Oedipe” de G. Enescu; Gaudenzio în “Il Signor Bruschino” de G. Rossini.
Repertoriul său vocal-simfonic cuprinde “Requiem” de W.A. Mozart, “Simfonia a IX-a” de L. van Beethoven, “Elias” de F. Mendelssohn, “Mathäus Passion” de J.S. Bach.
Tangoul argentinian, pe scena de la ArCuB
Nuevo Tango Quintet şi Marili Machado

Cunoscuta interpretă de tango Marili Machado
Institutul “Cervantes” din Bucureşti, în parteneriat cu ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti, organizează duminică, 20 octombrie, la ora 20.00, la Sala ArCuB, spectacolul “Marili Machado featuring Nuevo Tango Quintet”. Evenimentul beneficiază de susţinerea Ambasadei Argentinei în România.
Marili Machado este o renumită artistă din Buenos Aires, continuatoare energică a drumului deschis de Mercedes Sosa, direct influenţată de aceasta în arta sa interpretativă; o voce în vibraţia căreia răsună celebrul tango. Marili Machado nu se rezumă doar la muzica de factură argentiniană, ea iubeşte şi cântă deopotrivă variate stiluri de muzică latino-americană, acompaniindu-se graţios cu chitara şi realizând în multe dintre recitalurile sale fascinante călătorii muzicale prin America de Sud şi America Centrală. Cântăreaţa şi actriţa, născută la Buenos Aires, a studiat canto la renumitul “Teatru Colon” din capitala Argentinei. Şi-a început cariera în anii ’90, interpretând atât tango, cât şi folclor argentinian, şi a participat, în calitate de solistă, la numeroase turnee în afara Argentinei (cu „Forever Tango“ în SUA – 1996, cu orchestre de tango conduse de Orlando Tripodi şi Osvaldo Montes în Japonia, Korea, Franţa, Austria, Germania etc.). În 2007, a participat la Festivalul “Musiques du Monde” (Spania). A imprimat cinci discuri împreună cu Los Laikas şi cu Orlando Tripodi la “RCA Discos”. A făcut parte din distribuţia mai multor spectacole: „Che, el musical argentino”, regia Daniel Suarez Marzal (2009), „El conventillo de la paloma”, regia Santiago Doria (2010) şi „La novicia rebelde” , regia Jonathan Butterel (2011).

Nuevo Tango Quintet în concert
“Nuevo Tango Quintet” din Timişoara (Alin Stoianovici – acordeon cromatic, Lucian Petrila – vioară, Roxana Yvonne – Coşereanu – pian, Ion Dorobanţu – chitară, Johnny Bota – contrabas) este una din acele fericite întâlniri între muzicieni, prin care tangoul reînvie în atmosfera atât de încărcată de sunete a secolului XXI. Cinci muzicieni cu structuri şi temperamente pe cât de diferite, pe atât de fascinante se întâlnesc cu muzica marelui compozitor Astor Piazzolla şi cu tangoul argentinian. Cu experienţe şi studii muzicale complexe, membrii “Nuevo Tango Quintet” au ajuns la concluzia că această muzică îi reprezintă în mare măsură, încercând să continue şi să aprofundeze relaţia cu tango-ul european, stabilită în spaţiul interbelic românesc. Genul “Nuevo Tango” nu se rezumă doar la muzica lui Piazzolla. El este un complex creuzet stilistic, în care muzica clasică şi improvizaţia de factură jazz sau folclorică, cu rezonanţe de rock sau romanţă, se îmbină armonios.
Aflat la cea de-a doua prezenţă pe scena ArCuB, “Nuevo Tango Quintet” aduce de această dată şi vocea lui Marili Machado, după o colaborare de succes pe scena Festivalului Internaţional “Plai” 2013, de la Timişoara. Bucuria cu care artista argentiniană a descoperit demersul interpretativ al grupului român a condus la creşterea încrederii în acest proiect internaţional, care confirmă forţa şi universalitatea tangoului.
Leontina Văduva şi Medeea Marinescu, în recital la Ateneul Român

Soprana Leontina Văduva
Duminică, 27 octombrie, ora 19.00, “Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură”, în parteneriat cu Filarmonica “George Enescu”, organizează, cu patronajul Ambasadei Republicii Italiene în România, recitalul omagial „Verdi-Wagner: Corespondenţe”.
Anul muzical 2013 stă sub emblema plină de forţă a doi dintre compozitorii care au redefinit genul liric: Richard Wagner şi Giuseppe Verdi: doi poli, la Nord şi la Sud de Alpi, doi compozitori vizionari, două sensiblităţi care au trasat decisiv parcursul teatrului muzical în veacul al XIX-lea. Fără excepţie, toate instituţiile muzicale ale lumii au ales să marcheze bicentenarul naşterii celor doi giganţi ai componisticii europene prin evenimente speciale. O face şi Filarmonica „George Enescu”, printr-o formulă de recital cu totul inedită.
În 27 octombrie, sunteţi invitaţi să îi cunoaşteţi pe Wagner şi pe Verdi, dar, în egală măsură, pe Richard şi Giuseppe, prin ochii, rândurile şi filtrul spiritual al celor care le-au fost aproape ani mulţi: Cosima Wagner şi Giuseppina Strepponi. Fragmente de corespondenţă, inedite pentru publicul bucureştean, dar şi lieduri şi canzone din creaţia camerală, iată coloanele (împletite ca într-un chiostro medieval) care susţin o serată guvernată de eleganţa şi excelenţa artistică.
Muzica şi proza se întâlnesc precum cele două protagoniste care le sunt ambasadori, două prezenţe emblematice pentru artele pe care le servesc: soprana Leontina Văduva şi actriţa Medeea Marinescu. Li se adaugă pianistul Masakatsu Nakano şi prezentatorul Marius Constantinescu. Împreună vor schiţa portrete din câteva linii, suflete din note pe portativ şi rânduri pe hârtie, în oglinzi ce vor confunda voit compozitorii şi oamenii.
Organizat de Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură şi de Filarmonica “George Enescu”, evenimentul este patronat de Ambasada Republicii Italiene în România.
„Jazz pe româneşte” cu Jazzappella

Jazzappella. Foto Virgil Oprina
Ce-ar fi dacă ne-am gândi la una dintre melodiile noastre preferate şi apoi am scoate, unul câte unul, instrumentele muzicale sau orice efect special şi am păstra doar vocea umană? Şi nu una singură, ci şase voci cu un timbru deosebit, minunat armonizate, care interpretează melodii de jazz sau şlagăre pop-rock extrem de cunoscute şi îndrăgite: “Jazzappella”. Altfel spus, un sextet vocal mixt a cappella de jazz, înfiinţat în Bucureşti în 2011. Trei fete şi trei băieţi – Raluca Stoica, Elena Moroşanu, Ana-Cristina Leonte, András Zoltán, Mircea Mutulescu, Bogdan Tudor – cântă partituri din repertoriul internaţional, fără nici un acompaniament muzical, redând doar vocal sonoritatea instrumentelor. Parte dintre componenţii grupului sunt cunoscuţi publicului şi din alte proiecte muzicale, Zoltán András, de exemplu, cântând şi în formaţia “Sarmalele Reci”.
După ce au fost invitaţii serii Radio România Muzical în cadrul evenimentelor din Festivalul Internaţional „George Enescu” 2013 (Piaţa Festivalului), membrii grupului “Jazzappella” vor cânta pe scena Sălii Radio luni, 21 octombrie, la ora 19.00, în cadrul seriei de evenimente „Jazz pe româneşte”, proiect iniţiat în 2005 de Radio România Cultural şi prezentat de Florian Lungu. Concertul va fi susţinut de “Big Band-ul Radio”, sub bagheta dirijorului Ionel Tudor şi îi va avea aşadar ca solişti pe membrii trupei “Jazzappella”.
Repertoriul ansamblului “Jazzappella” include standarde de jazz în aranjament propriu, compoziţii proprii – swing, bossa-nova etc. şi aranjamente originale, speciale pentru genul a cappella, ale unor şlagăre pop-rock. Pentru concertul de la Sala Radio, “Jazzappella” a ales teme muzicale din filme de desene animate, aranjamente a cappella după piesele formaţiei “Queen”, dar şi compoziţii originale semnate de Zoltán András.
“Big Band-ul Radio” a susţinut concerte, a colaborat la emisiuni de televiziune şi a participat la festivaluri – mai cu seamă cele de la Mamaia şi Braşov. Format din instrumentişti de mare valoare, “Big Band-ul Radio” a creat o adevărată şcoală de interpretare, de improvizaţie şi orchestraţie. Printre renumiţii săi artişti se regăsesc: la saxofon – Dan Mândrilă, Bebe Prisada, Miki Ampoitan, Peter Wertheimer, M. Ştefănescu, Alin Constanţiu, Dan Ioniţa, Cristian Soleanu, Cristian Teodorescu; la trompetă – Nelu Marinescu, Petre Căplescu, Ion Păun, A. Iliescu, Emil Bâzgă; la trombon – Corneliu Meraru, Nicu Farcas; la pian – G. Koffler, Sile Dinicu, George Natsis, Ionel Tudor, Mircea Tiberian; la chitară – Sandu Avramovici, Florin Ochescu; la bas – Dan Dimitriu, Gabi Popescu, C. Stângaciu, Eugen Tegu; la percuţie – Doru Danciu, Ion Cristinoiu, Marian Toroimac, Tudy Zaharescu.
Eveniment muzical japonez la Castelul Peleş

Violonista Haruna Shinoyama va cânta la Castelul Peleş
Sâmbătă 26 octombrie se încheie ediţia a III-a “Stagiunii Sunetul Muzicii”, găzduită de sala de muzică a Castelului Peleş şi organizată de “ExcesMusic”, “Muzeul Naţional Peleş” şi “Radio Romania Cultural”.
De la ora 17.00, opusuri de Johann Sebastian Bach, Niccolò Paganini şi Johannes Brahms vor fi interpretate de laureaţii ediţiei a VIII-a a “Concursului Internaţional România” de la Tokyo.
Violonista Haruna Shinoyama are 19 ani, a obţinut numeroase mari premii la concursuri internaţionale şi studiază cu Pierre Amoyal la “Academia Mozarteum” de la Salzburg.

Pianistul Matthew Law
Pianistul Matthew Law a câştigat concursuri desfăşurate în Japonia, Italia şi Franţa şi este student al “Conservatorului Naţional Superior de Muzică” din Paris.
Cu acest recital în care sunt invitaţi tineri artişti niponi, de mare valoare, ediţia a III-a a “Stagiunii Sunetul Muzicii” ajunge la final după 10 serate memorabile, care au oferit numerosului public iubitor al artei sunetelor o gama variată de atracţii sonore de la recitaluri camerale la concerte jazzistice, de la adevărate spectacole de percuţie până la istorica recondiţionare şi repunere în valorare a impresionantei orgi a castelului.
Serile Lipatti. Ediţia a II-a. 2013

Alexandra Silocea oferă un recital la Ateneul Român
Asociaţia “Art à la carte” vă invită la cea de-a doua parte a festivalului “Serile Lipatti” 2013, ce se desfăşoară în perioada 17 septembrie – 2 noiembrie în spaţiul încărcat de memorie al conacului familiei Lipatti din satul Fundăţeanca (comuna Leordeni, jud. Argeş), dar şi la Filarmonica din Piteşti şi la Ateneul Român din Bucureşti. Evenimentul, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, se află sub egida marii valori culturale Dinu Lipatti, reintegrat şi conştientizat în toată plenitudinea vieţii culturale argeşene.
În seara zilei de 17 septembrie, Conacul îşi redeschide porţile pentru secţiunea autumnală a Festivalului cu primul concert susţinut de pianistul Horia Maxim. Publicul se va delecta cu miniaturi din marea literatură pianistică universală, de la Händel la Enescu şi Paul Constantinescu. De la acest prim concert de toamnă, festivalul continuă în ritmicitatea cunoscută publicului, în zilele de marţi (24 septembrie, 1, 8, 15 octombrie), cu recitalul sopranei Camelia Clavac şi apoi recitalurile pianiştilor Andrei Tănăsescu, Viniciu Moroianu şi Andrei Licareţ.
Festivalul o are apoi ca invitată pe pianista Alexandra Silocea, care va concerta în 22 octombrie la Filarmonica din Piteşti şi în 23 octombrie la Ateneul Român. Festivalul “Serile Lipatti” se va încheia ca o adevărată sărbătoare, prin prezenţa marelui pianist rus Nikolai Demidenko, care va susţine la Ateneul Român două concerte alături de Orchestra Filarmonicii “George Enescu”, sub conducerea muzicală a celebrului dirijor român Christian Badea, în 31 octombrie şi 1 noiembrie, şi un recital de pian în data de 2 noiembrie.
Alexandra Silocea, pianista română stabilită la Londra, va susţine două concerte în cadrul festivalului “Serile Lipatti. După debutul din 2008 alături de “Wiener Kammerorchester” au urmat recitalurile de la “Musikverein” şi “Carnegie Hall” în 2009 şi marele succes al CD-ului cu cele “5 Sonate” de Prokofiev, înregistrate la “Avie Records”. Numeroasele premii obţinute de această înregistrare îi deschid drumul Alexandrei Silocea către “London Philharmonic Orchestra”, sub bagheta marelui dirijor Vladimir Jurowski. Din acest moment, cariera pianistei se desfăşoară prin concerte şi turnee în toată Marea Britanie, în Franţa, Austria şi Italia.
“…românca Alexandra a demonstrat că multele ei premii în Europa şi America s-au reunit într-un început de mare carieră…..ea găseşte balanţa potrivită între rigorile clasice şi romantismul exuberant, iar controlul ei tehnic îi dă posibilitatea de a aborda subtilităţi fără a pierde momentul în devenire…”, scria Robin Gregory. Ultimul CD al pianistei, “Sound Waves”, a apărut în luna mai 2013 la “Avie Records” şi conţine lucrări de Debussy, Ravel, Liszt şi Schubert.
Programul recitalului de la Filarmonica din Piteşti, repetat şi la Ateneul Român, conţine multe din piesele CD-ului.

Pianistul Nikolai Demidenko
Nikolai Demidenko este un pianist rus de talie mondială, finalist al competiţiilor “Montreal” (1976) şi “Ceaikovsky” (1978), profesor la “Menuhin School of Music” şi la “University of Surrey”, Marea Britanie. A fost acompaniat de marile orchestre ale lumii, printre care “Moscow Radio Symphony Orchestra”, “London Philharmonic Orchestra”, “London Symphony”, “Royal Philharmonic” şi “St. Petersburg Philharmonic”. Repertoriul său este extrem de vast, incluzând Bach, Clementi, Mendelssohn, Mozart, Mussorgsky şi Scarlatti, şi este cunoscut pentru afinitatea specială pe care o are pentru lucrările lui Chopin, una dintre interpretările sale fiind singurul recital live inclus în programul BBC Radio 3, “Chopin Experience”. Demidenko este prolific şi în studioul de înregistrări, lansând cu sprijinul casei de discuri “Hyperion Records” CD-uri ce conţin lucrări de Bach–Busoni, Chopin, Clementi, Liszt, Medtner, Mussorgsky, Prokofiev, Rachmaninov, Schubert şi Schumann, concerte de Chopin, Medtner (CD-ul a câştigat un premiu “Gramophone”), Skriabin, Ceaikovsky şi Weber, precum şi toate concertele lui Prokofiev alături de “London Philharmonic Orchestra”, sub conducerea muzicală a lui Alexander Lazarev. În toamna anului 2008 a lansat un nou CD Chopin, ce include prima lui înregistrare cu cele 24 de preludii. Acest CD a fost distins cu “MIDEM 2010 Special Chopin Award”.
“Acesta a fost un alt Chopin faţă de cel cu care suntem obişnuiţi şi modul în care a fost interpretat ne-a tăiat răsuflarea. Virtuozitatea lui Demidenko nu are nicio legătură cu stilul Liszt, cu tentă populistă. Controlul tehnic suprem şi acurateţea la turaţie mare sunt elementele lui de rezistenţă, mai exact, este vorba de claritatea pe care o găsim în cele mai dense şi complexe structuri şi poezia cea mai expresivă pe care o redă în interpretare”, aprecia Michael Church în ”The Independent”.
Prezentarea evenimentului va fi făcută, ca şi la prima ediţie şi în prima parte a celei de a doua ediţii, de către muzicologul Saviana Diamandi, adăugând un plus esenţial gradului de receptivitate. Printr-un parteneriat reînnoit cu redacţia “Patrimoniu” din cadrul “Societăţii Române de Radiodifuziune”, prelegerile vor beneficia şi de această dată de scurte ilustrări muzicale din înregistrările pianistului DinuLipatti.
Prin concertele de înaltă ţinută propuse de Festivalul “Serile Lipatti 2013”, organizatorul, Asociaţia “Art à la carte”, îşi doreşte să creeze un adevărat eveniment în viaţa şi opţiunile culturale ale publicului argeşean, să facă din “Serile Lipatti” o prezenţă permanentă în peisajul cultural piteştean şi naţional şi să imprime în conştiinţa publică valoarea artistică universală a lui Dinu Lipatti.
Recital cameral Alexandra Bobeico, la Ateneu

Tânăra violonistă Alexandra Bobeico
Cel de al doilea concert din cadrul “Stagiunii de marţi seara 2013 -2014”, de la Ateneul Român, invită în faţa publicului pe unul dintre cei mai tineri muzicieni români, cu o fişă profesională remarcabilă şi un recent succes internaţional care promite o carieră frumoasă: Premiul I şi Premiul pentru cea mai bună interpretare a lucrării impuse la Concursul “Concertino” din Praga (2013), organizat de Radiodifuziunea Cehă în colaborare cu Uniunea Europeană de Radio, competiţie la care a participat la propunerea postului Radio România Muzical.
Marţi, 22 octombrie, la ora 19.00, în Sala Mică a Ateneului, violonista Alexandra Bobeico şi pianista Clementina Ristea Ciucu propun un program format din “Sonata nr. 2, în Sol major, pentru pian şi vioară”, de Maurice Ravel, “Vals-Scherzo în Do major, op.34”, de Piotr Ilici Ceaikovski, “Sonata nr. 8, în Sol major, pentru pian şi vioară, op. 30, nr. 3” de Ludwig van Beethoven, “Arabesques nr. 4 şi nr. 5” de Bohuslav Martinu şi “Fantezia Carmen, op. 25” de Pablo de Sarasate.
Printre zecile de premii câştigate de Alexandra Bobeico la competiţii din ţară şi din străinătate se numără Premiul I la Concursul Internaţional “Cornelia Bronzetti” (Câmpina, 2010), Marele Premiu la Concursul Internaţional de Interpretare Muzicală „Remember Enescu” (Sinaia, 2011), Marele Premiu şi Premiul Radio România Muzical la Concursul National “Victor Giuleanu” (Bucureşti, 2011), iar de curând – Premiul I şi Premiul pentru cea mai bună interpretare a lucrării impuse la Concursul “Concertino Praga” (2013). Această realizare i-a adus tinerei violoniste ocazia de a participa în Gala Concursului, desfăşurată în Sala Dvorak a Palatului Rudolfinum din Praga, în compania “Orchestrei Filarmonice de Cameră” a Boemiei de Sud, condusă de Jan Talich, evoluţie urmată de un turneu de recitaluri şi concerte prin oraşe din Boemia.
Din anul 2009, Alexandra Bobeico beneficiază de îndrumarea profesoarei Galina Buinovschi din Chişinău, adăugând pregătirii sale cursuri de măiestrie, susţinute de personalităţi ale artei violonistice, precum Gabriel Croitoru, Tamara Caftanat, Stefan Gheorghiu, Liviu Prunaru, Eduard Schmieder, Corina Belcea, Eduard Grach.
Alături de repertoriul consacrat al viorii, Alexandra Bobeico abordează cu aceeaşi pasiune şi domeniul cameral, cu care s-a familiarizat ca bursieră a proiectului “SoNoRo – Interferenţe” (Montepulciano, Italia, 2012 si Portul Cultural Cetate, Romania, 2013), având ca maeştri muzicieni de prestigiu, precum Răzvan Popovici (violă), Diana Ketler (pian), Corinne Chapelle şi Andrej Bielow (vioară), David Cohen şi Bjorg Lewis (violoncel).
Recent, Alexandra Bobeico a susţinut în cadrul proiectului “SoNoRo Conac” o serie de recitaluri în diverse oraşe ale ţării.
În prezent, Alexandra Bobeico este elevă la Colegiul Naţional de Muzică “George Enescu”, unde studiază la clasa profesoarei Elena Baltaga.
Clementina Ristea-Ciucu a studiat pianul la Liceul de Muzică “George Enescu”, cu profesorii Constantin Niţu şi Flavia Moldovan. În anul 1981 a absolvit Universitatea de Muzică din Bucureşti, unde i-a avut îndrumători pe profesorii Sandu Sandrin şi Dan Grigore. La formarea sa artistică au contribuit distinşi pedagogi, precum Sanda Bobescu, Aurora Ienei, Viorica Rădoi şi maestrul Valentin Gheorghiu. A urmat un curs de perfecţionare cu Lev Naumov (Italia, 1991), iar între 1992 şi 1994 a beneficiat de o bursă de specializare la Instituto Musicale “A. Benvenutti” (Italia) cu maestrul Bruno Mezzena. A obţinut numeroase premii la concursuri naţionale şi internaţionale. Bogata sa activitate artistică include recitaluri şi concerte pe scenele din ţară, dar şi dincolo de hotarele ei (Franţa, Italia) şi i-a asigurat aprecierea constantă a publicului şi a criticii. În prezent, Clementina Ristea-Ciucu este asistent universitar la “Facultatea de Interpretare Muzicală” a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.
Urban Culture Fusion

Urban Culture Fusion în turneu european
De mai bine de 20 de ani, sub tutela “jmEvents”, publicul consumator de muzică bună este invitat să se bucure de evenimente de calitate. Din primăvară şi până la sfârşitul anului, “jmEvents” oferă o serie de producţii variate într-o ambianţă potrivită cu tumultul marilor oraşe.
În 2013, au avut loc numeroase evenimente şi programe, dintre care la loc de cinste sunt “EUROPAfest – jazz | blues | pop | classic, Bucharest”, “International JAZZ Competition”, “Jeunesses International Piano Competition”, “Summer Music Academy” din Sinaia, “EUROPAfest Tour”, dar şi “Urban Culture Fusion”, care se va încheia în decembrie. Toate au adus în faţa spectatorilor o atmosferă specială, trupe de excepţie şi artişti talentaţi din Europa până în Asia şi din SUA până în Uruguay.
Cel mai recent proiect iniţiat şi realizat de “jmEvents”, “Urban Culture Fusion” se distinge prin originalitate, dar şi prin dimensiunea europeană de amploare. Acesta include concerte şi workshopuri ţn 7 ţări: Germania, Franţa, Italia, Austria, Bulgaria, Marea Britanie şi România, într-un turneu de 20-25 de concerte derulate în perioada 20 mai – 31 decembrie 2013.
Evenimentul oferă cadrul de dialog cultural, cooperare şi promovare unor muzicieni talentaţi, români şi europeni, care formează ansamblul “Urban Culture Fusion”. Peste 32 de artişti care evoluează alternativ, având în cadrul fiecărui concert 7-8 muzicieni, sub îndrumarea directorului artistic Luigi Gageos, dau consistenţă, autenticitate şi savoare fiecărui eveniment.
Aceştia interpretează într-o manieră rafinată, într-un fusion inedit, teme cunoscute din repertoriul internaţional de jazz, pop, blues, clasic. Cu spectacole pline de culoare şi diversitate, evoluţii live dintre cele mai interesante şi energice, “Urban Culture Fusion” a fost primit cu braţele deschise de către publicul european de pretudindeni, pasionat al muzicii, indiferent de vârstă, educaţie sau preferinţe muzicale.
După Londra, Oxford, Nantes, Ruse, Bucureşti, Sinaia şi Sibiu, următoarele evenimente “Urban Culture Fusion – Connect Europe through Music!” sunt programate pentru perioada noiembrie-decembrie în Austria, Italia, Marea Britanie şi Germania.