Elena Udrea petrece

Elena Udrea și-a botezat fetița, la Mănăstirea Cașin, din Capitală, în ziua când copila a împlinit vârsta de un an.

Fostul ministru a declarat că nașii copilei sunt prieteni vechi, care nu sunt persoane publice și că la petrecere este invitat și Traian Băsescu.

Fostul ministru Elena Udrea a declarat, înainte de a intra în Mănăstirea Cașin, unde și-a creștinat fetița, pe Eva Maria, că este un moment important în viața ei, cel mai important după ce a născut.

„E cel mai important moment din viața mea după cel în care am născut-o fix acum un an, la ora 2 după-amiaza, ora României, de asta am și stat acasă, ca să așteptăm momentul când se deschid cerurile pentru ea și acum să sperăm că la slujbă totul va fi bine pentru ea, nu se va speria, pentru că e destul de mare, nu știu dacă acceptă să intre în cristelniță, o să vedem”, a spus Elena Udrea.

Udrea a afirmat că rochia fetiței și rochia pe care o poartă ea sunt create de un designer român, special pentru acest eveniment.

„Am vrut să fie o prințesă și îmi doresc ca toată viața ei să fie o prințesă, să fie sănătoasă, iubită și să iubească, să fie liniștită și să fie protejată de Dumnezeu”, a spus Udrea.

Întrebată dacă a sperat la acest moment în timp ce era în închisoare în Costa Rica, Elena Udrea a afirmat că a sperat tot timpul.

„Am sperat tot timpul și m-am rugat să se întâmple asta și când nu mai aveam nicio soluție, s-a întâmplat și am putut să vin. Am tot așteptat să o botezăm de atâta timp, dar dacă tot am stat nouă luni am zis să stăm 12 și să o botezăm de ziua ei. Probabil că așa a vrut Dumnezeu să o botezăm de ziua ei, astăzi îi rupem și turta”, a mai spus Elena Udrea.

Potrivit fostului ministru, după slujba de creștinare a micuței va urma o masă cu prietenii și familia.

În privința nașilor, Elena Udrea a spus că nu sunt persoane cunoscute, ci prieteni vechi.

Întrebată dacă fostul președinte Traian Băsescu este invitat la petrecerea ce va urma după botez, Elena Udrea a răspuns afirmativ.

De asemenea, întrebată dacă și-ar fi dorit ca Alina Bica să fie alături de ea, Udrea a răspuns: „Foarte mult, Alina Bica a văzut-o (pe fetiță – n.r.) înainte mea”.

Elena Udrea a născut în urmă cu un an, când era în Costa Rica, iar după numai câteva zile după naștere a fost închisă. Udrea a fost eliberată de Crăciun din închisoarea din Costa Rica, la fel ca și fosta şefă a DIICOT, Alina Bica. Cele două au fost puse în libertate după ce justiţia din România a anulat cererile de extrădare în cazul lor.

      
 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

10 Comentarii

  1. Strasnica femeie! I-a facut pe toti inclusiv pe Petrov! Ce sa mai zic de Luluta care si-a varsat fierea afara! A demonstrat ca e mai inteligenta decat toata justitia romana in frunte cu Luluta! Succesuri popor roman la urmatorea numaratoare cu tableta!

  2. Corect era :”.. si la petrecere este invitat și Turnator Traian Băsescu”Acum,faptu-i consumat!

  3. Este extraordinar ! Poporul romaneste extrem de fericit , este cuprins de o stare de beatitudine , de incantare ! Da’ si fata popii Stoica din Babadag , a nascut doi gemeni superbi , pe care i-a botezat nu demult! Da n-am vazut atata agitatie in mass-media , cata vedem acum la crestinarea fetitei d-nei Udrea ! Oare de ce ? Fata popii, care este si frumoasa , nu merita si ea putina atentie ? Desigur n-a fost in Costa Rica , si nu este atat de celebra ! E un om simplu si modest ! D-aia nu merita ! Nu-i asa ?

  4. bravo ei, tupeu!!A stiut ce si cum sa negocieze(poate avea experienta din tineretile greu incercate). Ceea ce i-a lipsit lui Dracnea, drept care noi suntem sub gauleiter!

  5. Nu stiu daca pentru aia mica „se vor deschide cerurile”, se poate, e doar un copilas si sa nu plecam (inca) pe premiza „ce naste din pisica soareci maninca”, dar sigur pentru Leanta din Plescoi nu se poate deschide decit haul iadului ! Si in plus, daca va intra in biserica imbracata asa, cu „airbag-urile” alea doua la vedere, sigur or sa inceapa sa lacrimeze, ca un miracol, toate icoanele din Manastirea Casin !

  6. Pt. ca azi sunt libera , ma bucur de averea pe care am furat-o , petrec cu T B si alti prieteni , le multumesc urmatorilor : dragne , basescu , nicolicea , tudorel toader , serban nicolae , s a ! Acestia , prin ” reforma justitiei ” lor , au facut posibil ca subsemnata si altii ca mine , sa batjocorim cum ne place justitia romanilor !

  7. Biroul de Presa al Excelentei Sale Gheorghe Ciordescu – Bulibasa din Plescoi – anunta cu regret ca nu poate onora invitatia la Botez deoarece nu doreste sa fie vazut in compania infractorilor ratati ca Traian Basescu si gasca lor de tatari rapace.
    Etnia roma – pe ansablul ei – se declara impotriva afisarii opulentei pentru a nu stirni patimile romanilor majoritar saraci.

  8. Ce sa faca di ea,petrece si ne salută pe noi,praduitii. Sa-i mulțumească lui Dragnea si Psd-ului,pt.grija fata de hoti. Poate da RO in judecata si cere compensații pt.tortura la care a fost supusă,sărmana. Ce-ți e cu deținuții ăștia politici. Norocul ei cu ziare care au dat in vileag atrocitatile comise de procurori ai statului paralel. Oare n-ar trebui chemat acasa si maltratatul de Ghita,ala care cere 1 milion ca la torturat DNA Ploiesti?

  9. tara isi mai sarbatoreste hotii si calaii?
    Romania este condamnata sa repete experimentul Pitesti…

  10. Cu ocazia acestui nou show can-can de prost lux, ii doresc acestei zdrente sa a loveasca multe nenorociri. Incepand de maine.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.