Elena Udrea: Piaţa construcţiilor se va relansa anul viitor

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat joi că piaţa construcţiilor se va relansa anul viitor, pe fondul stabilizării economiei.

„Semnalele sunt că economia se va stabiliza în 2011 şi piaţa construcţiilor îşi va reveni anul viitor. Din cauza constrângerilor bugetare nu am reuşit să facem tot ce ne-am fi dorit pentru ca în construcţii activitatea să funcţioneze normal, dar au fost foarte multe lucruri pe care le-am făcut la nivel de reglementări”, a spus Udrea, la seminarul Romania Construct Forum.

Ea estimează că anul viitor se va putea vorbi de o relansare a pieţei construcţiilor.

„Sperăm ca odată cu 2011, intrând în vigoare aceste prevederi care să aducă finanţare, să putem vorbi de o relansare a acestui domeniu”, a spus Udrea referindu-se la parteneriatele public-private care urmează să fie lansate de minister anul viitor atât pentru construcţia de locuinţe cât şi pentru cea de drumuri, apă şi canalizare.

Piaţa construcţiilor ar putea scădea în acest an cu 35-40%, de la 12,6 miliarde euro în 2009, când de asemenea a fost consemnat un declin.

Asociaţia Română a Antreprenorilor de Construcţii – ARACO susţine că piaţa construcţiilor a fost sprijinită în acest an în principal de lucrările de reparaţii, situaţie care va fi valabilă şi anul viitor, când ar putea fi atins punctul critic de minus în acest domeniu.

ARACO se aşteaptă ca acest domeniu să revină pe creştere în 2012.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.