UPDATE Un al doilea elev a fost confirmat, marți, cu infecție cu noul coronavirus, la o școală din Gura Humorului, și acum se află internată în spital, a declarat, corespondentului Mediafax, Grigore Bocani, inspector general al Inspectoratului Școlar Suceava
Eleva de clasa a 12-a din Gura Humorului a fost confirmată cu infecţia cu noul coronavirus în cursul zilei de luni. Fata fusese la pregătire săptămâna trecută.
„Fata ar fi luat din familie, a fost la şcoală la pregătire inclusiv vineri, a fost confirmată pozitiv ieri (luni – n.red.). Noi am luat toate măsurile pentru suspendarea cursurilor la liceul respectiv.”, a declarat Bocani.
Fata este deja internată la Spitalul Judeţean Suceava.
A fost raportat primul caz de elev infectat cu noul coronavirus. Este vorba despre un elev din clasa a VIII-a de la Liceul cu Program Sportiv din Iaşi. Colegii cu care a intrat tânărul în contact nu mai vin la şcoală.
Elevul a fost la pregătirea pentru Evaluarea Naţională săptămâna trecută, miercuri şi joi.
Miecuri, bunica sa a fost testată pentru că urma să facă o operaţie şi a ieşit pozitivă. Mai apoi toată familia a fost testată.
La orele de pregătire la care băiatul a fost prezent au fost şi alţi 11 colegi.
„Am făcut o anchetă internă, am dat situaţia la DSP, cu toate persoanele cu care a intrat în contact, cu profesori, cu colegii de clasă şi sunt în evidenţa DSP. Probabil urmează să fie şi ei testaţi. Cei 11 nu mai vin la şcoală, la pregătire. Am dezinfectat toată şcoala cu o firmă autorizată”, a explicat Ilie Gheorghiţă, directorul Liceului cu program Sportiv Iaşi.
Reprezentanții Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar (USLIP) susțin că primesc foarte multe mesaje potrivit cărora nu se respectă niciun fel de reguli de distanţare fizică în școli.
„Aşa cum avertizăm de mai bine de o lună de zile, ambiţia Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi Ministerului Sănătăţii de a aduce elevii la şcoală pentru pregătirea examenelor de Bacalaureat şi Evaluare Naţională, începe să producă consecinţe! Avem deja primul caz confirmat al unui elev de clasa a VIII-a care a fost prezent la şcoală pentru două zile şi inevitabil, a intrat în contact cu profesorii şi cel puţin 10 colegi. Conducerea USLIP Iaşi mai monitorizează două situaţii din două unităţi şcolare unde avem în derulare teste medicale”, arată USLIP Iaşi.
Sindicaliștii susțin că nicio aşa-zisă măsură de siguranţă adoptată de către MEC nu poate opri ,,importul” virusurilor în școli.
„Este îngrijorător şi faptul că primim foarte multe mesaje de la elevi şi profesori prin care ni se reclamă că nu se respectă niciun fel de reguli de distanţare fizică în unităţile de învăţământ. USLIP IAŞI subliniază că întreaga responsabilitate pentru consecinţele care pot decurge din acest experiment social numit pregătire şi participare la examenele de Bacalaureat şi Evaluare Naţională aparţine în exclusivitate Ministerului Educaţiei şi Cercetării, dar în egală măsură şi Ministerului Sănătăţii”, susține aceeași sursă.
Va inteleg ca sunteti disperati, dar ma intreb de ce n-ati stat sa muriti de foame si nu stati. De ce va duceti sa cumparati paine sau alimente, detergenti. Vanzatoarea este in contact 8 ore zilnic de luni de zile, voi de doar putin timp ati iesit din casa. Cum ati trait pana azi? INCHISI? Sau ati mers ca si 65+ la cumparaturi? In ultimii ani in scoli n-au fost cazuri de hepatita, scarlatina, oreion, gripa/viroze? Voi chiar ati trait pe alta planeta? Daca sunteti mimoze dati-va demisia si mergeti la Sparanghel/abatoare/azile poate acolo nu-i Covid este moarte prin epuizare fizica sau/si psihica…si de ea se poate muri ca doctorita de nici 30 de ani care lucra in Franta cu ani in urma…
Sindicalistii se pot ratoi la ALDE care vrea: Libertate,libertate,libertate -pentru care s-a tras la Revolutiune..
Guvernul vrea sa o prelungeasca pe starea de alerta,dragi sindicalisti infocati..
Sa nu exagerăm, domnilor sindicaliști. Ati putea adresa o mica intrebare, dar mica de tot, asa ca sa nu-l deranjați pe caraitoarea extraterestră Citu si pe Sica mandolina fără gât, daca salariile in invatamant vor crește de la 1 septembrie, asa cum prevede legea?
Ps. Sau mai bine întrebati-l pe Dulapul Inchizitiei Nationale, caci acum dupa ce pretinde că ne-a invatat sa ne spălăm pe maini si a terminat cu anticorupție și Dupa Ce a dovedit ca Tratatul de la Trianon jigneste Germania si Austro-ungaria si nu face cinste României si sutelor de mii de cetateni care s-au jertfit pentru idealul national, suntem convinși ca are raspunsul gata pregătit pe prompter.
Nu intrati pe fenta coro deiatece la coltul gardului asteapta o alta ordonanta! E o gripa tratabila! Sa va fie clar!