Elevii și studenții cu vârsta de până la 26 de ani pot depune cererile pentru a primi sprijin financiar de 200 de euro pentru achiziția unui calculator, prin programul „Euro 200”, derulat de Ministerul Educației. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este mijlocul lunii mai (15–16 mai), iar cererile trebuie însoțite de documente care să dovedească veniturile familiei, scrie Edupedu.
Programul se adresează tinerilor proveniți din familii cu venituri reduse, pragul fiind de aproximativ 500 de lei venit brut lunar pe membru de familie. După evaluarea dosarelor și publicarea listelor de beneficiari în luna iunie, bonurile valorice vor fi distribuite la începutul lunii septembrie, urmând ca acestea să fie folosite pentru achiziția de calculatoare.
Programul „Euro 200” are ca scop sprijinirea accesului la tehnologie și dezvoltarea competențelor digitale în rândul elevilor și studenților.
Documentele necesare pentru obținerea ajutorului de 200 de euro
Pentru a obține ajutorul financiar, beneficiarii vor completa o cerere-tip pe care o depun la unitatea/instituția de învățământ la care este înscris elevul/studentul. Această cerere va fi completată de studentul care solicită acest ajutor ori, în cazul elevilor, de un părinte.
Cererea-tip va fi însoțită de următoarele document

„a) copie a certificatului de naștere sau a actului de identitate al elevului/studentului, iar în cazul elevilor, împreună cu o copie a actului de identitate al părintelui/ocrotitorului legal, precum și a actului care să dovedească calitatea de ocrotitor legal, după caz;
b) copii ale certificatelor de naștere sau ale actelor de identitate, după caz, ale celorlalți membri ai familiei;
c) adeverință de la instituțiile de învățământ/unitățile din care să rezulte calitatea de elev sau student a celorlalți frați/surori;
Elevii și studenții pot primi 200 de euro de la stat
Conform ordinului nr. 3.746 din 8 aprilie 2025, dosarul trebuie să fie depus la unitatea sau instituția de învățământ unde este înscris elevul ori studentul. Una dintre condițiile importante de acordare este venitul brut lunar pe membru de familie. Acesta nu trebuie să depășească suma de 500 de lei.




Ce gluma buna , pot depune până la 15 mai cererile pentru a primi ajutorul de 200 de euro prin programul „Euro 200”, destinat achiziției de calculatoare. Beneficiarii vor primi bonurile în luna septembrie si elevii si studentii vor primii la Pastele Cailor calculatoarele .