Eliberat recent din penitenciar, prins la furat

Un bărbat care fusese eliberat recent din penitenciar a fost prins în flagrant de poliţiştii bucureşteni, după ce a furat ţevi din cupru de la o firmă din Sectorul 2, anchetatorii stabilind că anterior acesta a mai spart două firme, de unde a furat bormaşini, aparate de sudură, un flex şi un pickhammer.

Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, a fost prins sâmbătă, după ce poliţiştii bucureşteni l-au supravegheat în perioada noiembrie – decembrie, având informaţii că, după ce a fost eliberat din penitenciar, fură din societăţi comerciale din Bucureşti şi judeţul Ilfov, conform Poliţiei Capitalei.

Sâmbătă, în jurul orei 04.00, poliţiştii l-au văzut pe suspect în zona unui parc din Sectorul 2, iar aproximativ două ore mai târziu, acesta avea două bagaje voluminoase, astfel că a fost imobilizat şi dus pentru audieri la sediul Secţiei 9 Poliţie. Poliţiştii au găsit în cele două genţi ţevi din cupru de diferite dimensiuni, coturi şi reducţii din cupru, care fuseseră furate de la o firmă.

În urma investigaţiilor, oamenii legii au stabilit că, în perioada 12-14 noiembrie, suspectul, împreună cu un alt bărbat, au intrat prin efracţie în sediul unei firme, de unde au furat două bormaşini, două aparate de sudură şi un flex. Ulterior, în 2 decembrie, cei doi au spart un perete şi au forţat uşa de acces în sediul unei alte firme, de unde au furat un pickhammer şi patru bormaşini electrice.

Prejudiciul total produs de cei doi suspecţi a fost estimat la 50.000 de lei, fiind recuperat aproximativ 60 la sută, a precizat Poliţia Capitalei.

Bărbatul prins în flagrant a fost reţinut, urmând să fie prezentat magistraţilor. Poliţiştii îl caută pe celălalt suspect, iar cercetările sunt continuate pentru furt calificat,

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.