Eliminarea lui MU, cea mai mare surpriză a anului

Emoţii uriaşe marţi noaptea pentru Dinamo Bucureşti. MU la al treilea eşec major în acest secol. Paradoxul din grupa „morţii”.

Surpriza anului

Eliminarea lui Manchester United din Liga Campionilor reprezintă cea mai mare surpriză a anului la nivelul echipelor de club. CNN a deschis jurnalele de ştiri, inclusiv cele de miercuri dimineaţă cu eliminarea lui MU pe poziţia a 3-a. De această dată, pentru foarte multă lume, nu este deloc onorant poziţia a 3-a în ştirile CNN. Britanicii au fost eliminaţi, dar nu au nici măcar scuza că au evoluat într-o grupă foarte puternică, în care s-au mai aflat Wolfsburg – a doua echipă a Germaniei în sezonul trecut, PSV Eindhoven – prima echipă a Olandei în ultimii 5 ani şi CSKA Moscova – a doua echipă a Rusiei. Nu au nici măcar scuza că nu l-au avut în teren pe Rooney. Au pierdut o calificare pentru că în deplasare a scos doar un singur punct (la Moscova), iar acasă a pierdut 2 puncte nescontate cu PSV Eindhoven. Aceste rezultate reprezintă cheia eliminării „diavolilor roşii”. Una peste alta, grupa B şi-a meritat numele de cea mai echilibrată din competiţie. Cu 20 de minute înainte încheierii celor două meciuri din ultima etapă, oricare din primele 3 clasate putea fi eliminată din Liga Campionilor, iar CSKA Moscova era în cărţi pentru a scoate total din Europa pe Eindhoven.

Al 3-lea eşec major în acest secol

Manchester United a încheiat secolul trecut cu celebra finală câştigată în faţa lui Bayern Munchen şi, la nivelul Ligii Campionilor este în ultimii 20 de ani pe locul 4 în clasamentul all time, după FC Barcelona, Real Madrid şi Bayern Munchen. În secolul XXI, din 17 participări în Liga Campionilor, Manchester United este la a treia eliminare din grupe, eşecul cel mai usturătoe fiind înregistrat însă exact acum 10 ani, când a terminat pe locul 4 într-o grupă mult mai slabă decât dea de acum.

  • 1999/00 – sfert de finală
  • 2000/01 – sfert de finală
  • 2001/02 – semifinală
  • 2002/03 – sfert de finală
  • 2003/04 – optimi de finală
  • 2004/05 – optimi de finală
  • 2005/06 – loc 4 în grupă
  • 2006/07 – semifinală
  • 2007/08 – câştigătoarea trofeului
  • 2009/09 – finală
  • 2009/10 – sfert de finală
  • 2010/11 – finală
  • 2011/12 – loc 3 grupă
  • 2012/13 – optimi de finală
  • 2013/14 – sfert de finală
  • 2014/15 – nu a jucat în cupele europene
  • 2015/16 – loc 3 în grupă

Rezultate şi clasamente finale, grupele A – D

Grupa A

Paris Saint Germain – Shakhtar Donetsk 2-0 (0-0)

Real Madrid – Malmo FF 8-0 (3-0)

Clasament

  1. Real Madrid – 16 puncte (CL)
  2. Paris Saint Germain – 13 puncte (CL)
  3. Shakhtar Donetsk – 3 puncte (EL)
  4. Malmo FF – 3 puncte

În această grupă totul era rezolvat deja din etapa a IV-a. Singura echipă care a avut mari emoţii a fost…Dinamo Bucureşti. În minutul 74, Real conducea deja cu 8-0 şi ameninţa recordul competiţiei, stabilit de bucureşteni pe 4 octombrie 1973, când au învins cu 11-0 pe nord-irlandezii de la Crusaders FC.

Grupa B

Wolfsburg – Mancester United 3-2 (2-1)

Eindhoven – CSKA Moscova 2-1 (2-1)

Clasament

  1. Wolfsburg – 12 puncte (CL)
  2. Eindhoven – 10 puncte (CL)
  3. Manchester United – 8 puncte (EL)
  4. CSKA Moscova – 4 puncte

Grupa C

Benfica Lisabona – Atletico de Madrid 1-2 (0-1)

Galarasaray Istanbul – FC Astana 1-1 (0-0)

Clasament

  1. Atletico Madrid – 13 puncte (CL)
  2. Benfica Lisabona – 10 puncte (CL)
  3. Galatasaray Istanbul – 5 puncte (EL)
  4. FC Astana – 4 puncte

În această grupă s-a jucat „ordinea” echipelor calificate, spaniolii reuşind să ocupe locul 1 după victoria de la Lisabona, şi, la Istanbul s-a jucat „finala” pentru locul 3. Turcii au trăit periculos, pentru că un gol în plus înscris de „kazaci”, i-ar fi scos din Europa. Oricum, Galatasaray nu îşi datorează transferul în Europa League „dublei” cu Astana, ci victoriei surprinzătoare asupta celor de la Benfica.

Grupa D

Manchester City – Borussia Monchengladbach 4-2 (1-2)

FC Sevilla – Juventus Torino 1-0 (0-0)

Clasament

  1. Manchester City – 12 puncte
  2. Juventus Torino – 11 puncte
  3. FC Sevilla – 6 puncte
  4. Borussia Monchengladbach – 5 puncte

Grupa „morţii” (formată din echipe de top din primele 4 campionate ale lumii) a fost câştigată de „cetăţeni”, deşi paradoxal, a pierdut ambele meciuri cu torinezii. Italienii au pierdut fotoliul de lider, pierzând relativ surprinzător la Sevilla. Drama cea mai mare au trăit-o însă germanii. Au fost la 10 minute de transferul în Europa League, dar au primit 3 goluri în 5 minute (80, 81 şi 85) şi au căzut pe locul 4.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.