Prim-ministrul Emil Boc i-a asigurat, miercuri, pe parlamentarii reuniţi în plen că, în urma adoptării bugetului de stat, anul 2011 va putea marca sfârşitul recesiunii economice în România, conform AGERPRES.
„Vă mulţumesc pentru efortul pe care l-aţi făcut şi vă asigur că anul 2011, aşa cum arată toate prognozele internaţionale, este anul care va putea marca, în sfârşit, finalul recesiunii economice în România. Aşa cum spune o vorbă din popor: după vreme rea vine şi vremea bună”, le-a spus premierul parlamentarilor.
El le-a mulţumit senatorilor şi deputaţilor de la putere şi din opoziţie pentru faptul că bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat au trecut de Legislativ şi a arătat că prin adoptarea acestor legi bugetarii vor putea primi o creştere de 15% a salariilor diminuate în vară cu 25%, iar pensionarii îşi vor putea primi în continuare pensiile.
„Vă mulţumesc pentru că aţi dat un vot pentru ca începând cu luna ianuarie bugetarii să recupereze 15% din salariul diminuat, atât cât îşi poate permite România astăzi, în condiţiile dificile pe care încă le traversează. (…) Acest vot pe care l-aţi dat asigură, pe de-o parte, posibilitatea de a avea o plată certă, fără probleme a drepturilor salariale şi a drepturilor de pensii, dar şi a celorlalte obligaţii sociale pe care statul le are, conform principiului pe care l-am stabilit că vom consuma atât cât producem, iar ceea ce rezultă prin deficit să trecem pe investiţii, în vederea creării locurilor de muncă”, a mai afirmat primul-ministru.
Totodată, Emil Boc a susţinut că bugetele votate de Parlament vor putea asigura plata ajutoarelor sociale pentru cei care au într-adevăr nevoie şi vor duce la diminuarea şomajului în anul 2011.
„Vă mulţumesc pentru că aţi dat un vot în vederea creşterii locurilor de muncă în 2011 şi diminuării şomajului. Aţi dat un vot pentru menţinerea unui curs echilibrat euro-leu şi în anul 2011, pentru protejarea intereselor populaţiei şi ale firmelor. Nu în ultimul rând, aţi dat un vot pentru a putea să-i protejăm în continuare pe cei care sunt într-o situaţie dificilă, pentru a le putea asigura plata pensiei minime de 350 de lei şi a celorlaltor obligaţii sociale pentru cei care sunt cu adevărat în nevoi”, a mai spus şeful Executivului.
De asemenea, şeful Guvernului a susţinut că noul buget va permite creşterea investiţiilor străine în România.
„Vă mulţumesc pentru că aţi dat vot pentru un buget care va majora volumul investiţiilor în România de la 33 de miliarde, cât era în 2010, la 35 de miliarde de lei în 2011, ca o cheie importantă pentru ceea ce înseamnă asigurarea creşterii economice din anul următor”, a mai afirmat premierul.
Emil Boc şi-a exprimat aprecierea pentru efortul parlamentarilor de a dezbate bugetele chiar şi la ore târzii, arătând astfel că senatorii şi deputaţii şi-au făcut datoria faţă de interesul naţional.
„Am fost martorii unui proces de lucru care s-a întins uneori până la ora 1,00-2,00 în noapte, o dovadă a faptului că, deşi uneori la nivelul opiniei publice se spune despre clasa politică, despre parlamentari că nu sunt acolo unde trebuie, eu pot să confirm că ieri, azi şi în zilele în care am participat la această dezbatere am constatat o susţinere a interesului naţional de a discuta această lege a bugetului de stat. Evident, diferenţe de opinie sunt fireşti într-o democraţie, puterea şi opoziţia să aibă puncte de vedere contrare în privinţa diverselor acte normative”, a declarat premierul Emil Boc în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului.