Emil Boc – de la gară la guvern!

Rar ne-a fost dat să vedem atâta ţâfnă şi preţiozitate adunate într-o singură fiinţă. Oricâte prostii ar face acest individ mediocru şi arogant, tot fudul rămâne. Chelălăind pe lângă picioarele stăpânului. Că e el şef de post la Cotroceni sau are case la Răchiţele şi la Gilău. Ultimele ieşiri la rampă ale premierului român au fost de jalea jalei. După ce tot a dat-o după cireş cu tăierile de 15% şi 25% care nu au ieşit cum trebuiau la Curtea Constituţională – la urma urmelor, nu trebuie să plătească cineva aceste note de plată pentru aiureli care nu sunt admise? -, Emil Boc s-a răţoit iar la poporul român.

Creşterea cu 5% a TVA nu va produce efectele scontate la bugetul de stat, după cum avansează premierul la tot ce-i şopteşte Sebastian Vlădescu, ministrul Finanţelor. Cu un aer cinic şi veşnic dezabuzat că îşi sacrifică inteligenţa şi competenţa pentru nişte proşti care nu-i pricep bunele intenţii, etern plictisitul ministru al Finanţelor îl învaţă de rău pe premier. Şi poate şi acest 5% ar fi putut fi digerat de prostimea română – care a înghiţit multe pe nedigerate de-a lungul istoriei – dacă în apariţiile radiotelevizate premierul ar fi pomenit ceva şi de poporul român! De „partenerii sociali” pe care-i diriguieşte, şi nu ar fi amintit doar de Banca Mondială, FMI şi Uniunea Europeană. Pur şi simplu noi, prostimea română, dacă ni se permite, nu existăm!

Ipochimenul nu comenta decizia Curţii Constituţionale – adevărul este că a fost o surpriză pentru toată lumea, cine şi-ar fi închipuit că „figura” impusă de la Cotroceni n-o să iasă… -, ci anunţa sec, sus şi tare cum o să negocieze cu organismele din afara României ce e de făcut înlăuntrul României. Aferim. Ceea ce ne-a mai îndulcit reacţia vizavi de nefericitul prim-ministru a fost o istorioară legată de Domnia sa. Povestită de un profesor universitar american (de origine română) altui profesor emeritus american (tot de origine română). Cităm din Constantin Virgil Negoiţă „Martori apropiaţi” (Editura Paralela 45, 2010). Notează prof. univ. dr. Doru Tsaganea într-o scrisoare din 18 ianuarie 1994 către prof. univ. dr. C.V. Negoiţă:

„Am ajuns la Cluj la 5 dimineaţa. (…) Lumină nu era şi nici hamali cu cărucioare. Probabil că din cauza supărării şi oboselii m-a apucat frigul şi un tremur uşor, la acea oră în Cluj fiind destul de răcoare. Fiindu-mi imposibil să-mi revin, mi-am pus o canadiană de schi, dar nici aceasta nu a fost suficient. În final mi-am scos paltonul şi mi l-am pus peste canadiană. După aproxiativ o oră, ca rezultat a multor rugăminţi transmise prin acari, a venit un electrocar cu care mi-am dus bagajele în staţia de taxi.

Mai târziu, la Universitate, mi s-a spus că am fost aşteptat de un un domn asistent, numit Boc, care a stat în sala de aşteptare şi la peronul principal, nu unde, de fapt, venea trenul. Am avut ocazia să-l cunosc apoi şi am toate motivele să cred că aşa a fost. A fost pur şi simplu o eroare şi nu ceva intenţionat. Cu atât mai mult cu cât, purtând şi un anunţ cu numele meu şi cu câteva cuvinte în engleză, a avut neplăcerea să fie luat de câţiva călători drept o persoană care cerşeşte!!! De multe ori lucrurile neplăcute au şi părţi comice!”, descrie cu umor proful american care a fost lăsat de izbelişte pe peronul gării din Cluj într-o dimineaţă friguroasă transilvană.

Adevărul este că trebuie multă inteligenţă ca să NU găseşti un călător (trecem peste important) într-o gară românească la ora 5 dimineaţa!!! De ieri sau de astăzi. Liviu Rebreanu are o minunată povestire cu doi ardeleni, o gară şi un tren. Tot la ora 5. Nu spunem cum se numeşte, o bijuterie de proză. Se predă şi la şcoală. O demisie asumată a lui Emil Boc ar mai spăla din ruşinea acestei prestaţii politice pe care n-o mai calificăm în nici un fel. Unde nu e, nici Dumnezeu nu cere!