Curtea Constituţională a constatat, miercuri, că asumarea răspunderii guvernamentale pe Legea educaţiei este neconstituţională. Teoretic, această decizie a Curţii nu ar trebui să spună mare lucru despre profesionalismul unui guvern. Numai că în cazul guvernului Boc ea spune tot. Şi asta pentru că Emil Boc este profesor de drept constituţional şi practic asta ar trebui să ştie el cel mai bine. Că doar a predat Constituţia ani de zile studenţilor.
Decizia Curţii Constituţionale arată în fapt pe mâna cui au dat PDL şi Traian Băsescu ţara. Unui „nimeni”. Nu ştie omul nici măcar ce prevede Constituţia, materie în care cică s-ar fi pregătit, că doar a ajuns profesor universitar, dar să-l mai întrebăm de economie. De fapt despre ce ştie Emil Boc despre economie a vorbit chiar fostul ministrul al Finanţelor Sebastian Vlădescu. „În ceea ce priveşte capacitatea lui Emil Boc de a înţelege complexitatea economiei româneşti, dificultăţile ei, într-un an de criză cred că există o limită care e generată de pregătirea domniei sale, de faptul că a fost nevoit să preia economia românească într-un moment de criză. Vorbesc despre o înţelegere limitată într-o perioada de criză”, a spus Vlădescu.
Greşeala lui Boc cu asumarea răspunderii pe Legea învăţământului mai arată că pe premier, aşa cum se spune în popor, nu prea-l duce capul. De ce? Păi guvernul Boc a făcut un lucru similar în 2009. Iar atunci Curtea Constituţională a respins angajarea răspunderii cu motivaţia că angajarea răspunderii Guvernului nu poate fi folosită decât în cazuri excepţionale. Cu alte cuvinte, premierului Emil Boc i s-a spus încă de acum un an că nu este bine ce face, dar omul a insistat. Ce să faci. Omul e tare de cap.
Din păcate pentru români, numirea unui „nimeni” ca premier de către PDL şi preşedintele Traian Băsescu are urmări grave în nivelul de trai. Dar cei care sunt astăzi la putere ştiu de ce l-au pus pe „nimeni” Boc premier: de dezastrul actual va răspunde nimeni.