Emilia Şercan, despre Dîncu: „Această lumină securistică a mediului politic”

Comentarii dure la adresa unor miniştri din noul Guvern al României. Într-o postare pe Facebook, jurnalista Emilia Şercan susţine că ministrul de Interne, Lucian Bode, şi-a promovat prieteni acuzaţi de infracţiuni.

„Faza 1. Ministrul de Interne Lucian Bode și-a propus spre avansare în grad prietenul din liceu, Marius Mihăilă, care a încercat să apere plagiatorii din Academia de Poliție pe vremea când era președintele Comisiei de Etică.
Pentru a fi împuternicit în funcția de inspector la IPJ Sălaj, Mihăilă a făcut fals în acte, constatat de un raport al Corpului de Control al ministrului de Interne. Apoi, pentru a fi împuternicit rector al Academiei de Poliție, Mihăilă a făcut din nou fals în acte, constatat în același raport. Fals în acte = infracțiune.
În loc să fie pe mâna procurorilor, domnul ajunge chestor. Merituos, competent și moral cum era Mihăilă, Bode și l-a luat șef de cabinet, iar acum l-a avansat „la excepțional”, cu ocazia Zilei Naționale, la gradul de chestor. Sper să-l fi propus să primească și o decorație, adică doar gradul de chestor e prea puțin. Numai Gabriel Oprea făcea de astea cu secretara lui. A, și Caligula cu calul”, scrie Emilia Şercan.

Un alt ministru din „Fotografia de moment a Guvernului României” făcută de Emilia Şercan este Vasile Dîncu.

„Faza 2. Vasile Dîncu, noul ministru al Apărării, la ceremonia de învestire a anunțat că „sper să reușim să aducem câți mai mulți civili la cursurile Colegiului Național de Apărare […] pentru a crea un spirit comun în ceea ce privește politica noastră de apărare națională. Pentru că va trebui să lucrăm foarte mult și la ceea ce este cultura de securitate”.
Deci, Dîncu vrea să dea securitate la tot poporul, cum ar zice unii. Vasile Dîncu este această lumină securistică a mediului politic, care le-a băgat în cap unor analfabeți funcțional de prin jurul lui că dom’le, ce importantă e cultura de securitate, de-a ajuns cultura de securitate o marotă goală de conținut ca „interesul național” al lui Oprea, prietenul lui foarte bun.
Domnu’ Dîncu, da’ despre cultura de profesionalism, cultura de competență, cultura de pregătire, cultura de etică de ce nu vorbiți niciodată? Cum de numai cultura de securitate e importantă?
În cazul în care ați uitat cine e Dîncu: este acel domn care își petrecea duminicile alegerilor prezidențiale în sufrageria lui Gabriel Oprea, împreună cu his best friend, George Maior, directorul SRI, și cu Florian Coldea, șeful operativ al SRI, și cu Laura Codruta Kovesi, șefa DNA.
După-amiezile și le petrecea pe la vilele de protocol ale SRI, alea K2, K4, T14 și care or mai fi fost ele împreună cu reprezentanții de frunte ai statului de drept + Liviu Dragnea sau Sebastian Ghiță.
Iar între 2011 și 2015 a fost directorul Consiliului Studiilor Universitare de Doctorat a Academiei SRI, care s-a transformat sub înaltul său patronaj, cu girul prietenului Maior, ditai directorul SRI, și cu sprijinul lui Oprea, ditai analfabetul, în cea mai mare fabrică de plagiatori din România, cu o rată de succes de 50% plagiate dovedite din cele susținute”, conchide Emilia Şercan.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 10
Author

11 Comentarii

  1. Da si ?!! Credeti ca le pasa ? Nici vorba, comunismul in Ro nu s-a terminat si securitatea zburda in voie si afaceri!

  2. Inflamarea opiniei publice impotriva PSD a avut ca scop inlaturarea lui Liviu Dragnea de la conducere partidului si adusi securistii Ciolacu, Firea, Gindeanu, Tidose, Dancu si Stanescu in fruntea PSD. Acum cu noua conducere PSD il pupa-n dos pe marele belzebut nemtean. Si uite asa mai prin fata mai prin dos cele 120.000 de capete de urechii si timpane filatoare au pus stapanire total pe toate institutiile chipurile democratice ce conduc tara. Iar daca va uitati bine la fata si fizionomia lui Ciuca acesta este mai degraba femeie decat barbat. Prea este lat in solduri si gros in bulane ca o centurista cu state vechi pe linia de centura. O fi Ciucaca pe invers???

  3. Este un – cunoscut- al SRI si SIE -…Cine este d-na Sercan?(O cunoscuta …serpoaica?)…

  4. SERCAN,…celebrul personaj din Cartile Junglei, adică un tigru fara scrupule care face ziaristica la comanda….

  5. TRIST ,dar adevărat : un CANCER care nu va mai putea fi niciodată extirpat: CORUPTIA generalizată ! Competențele sunt înlăturate ,iar submediocrii și infractorii sunt numiți în funcții peste tot ! Ori câți bani ai avea ,oricât de frumoasa este natura , pe aceste meleaguri ,un om normal nu poate fi fericit ( mulțumit )…In toate țările Occidentului există corupție , dar nu de la mic la mare ! …Când afli că un plutonier este numit la grad de chestor=general , ramai paralizat ! Sau când procuror de p.d.p.l. judecătorie ( ciorduta) este numit Procuror General la P.d.p.l.ICCJ , cu „doctorat” plagiat…Tara procurorilor ( numiți ,,) , cu președinți dovediti infractori ,nu poate fi decât…tara infractorilor !!! O țară care se îndreaptă spre autodistrugere !

  6. Gângavu’ de la Cluuuuj şi toți confrații lui „securoi” din tată-n fiu, din APARTUL DE REPEESIUNE împotriva ȚĂRII şi ROMÂNILOR, vor fi descălecați cât de curând de pe tronuri, iar răsplată dumnezeiască li se va face înmiit. DOAMNE-AJUTĂ, POPOR ROMÂN!

  7. E de ajuns să te uiți la nea Vasile ca să-ți dai seama că e tâmpit. Dar tâmpit cu tupeu și cu amici ?

  8. Acest tampit cum este numit de cineva in comentariu,face ministerul de ras.Este un BALBAIT,dar dupa LOVITURA DE STAT din 1989 aparut langa toate structurile de stat din FRUNTEA tarii.Acest DINCU,eu daca eram prim-ministru nici nu dadeam mana cu el.Auzi este SOCIOLOG! Eu cred ca este MILOG.In SOCIOLOGIE,cu care am avut tangenta in viata nu-ti trebuie carte multa.Cred ca saracu CEAUSESCU,era mult,mai mult pregatit.

  9. Daca tot iti sta in gatzi Liviu Dragnea pai sa-ti stea si-n realitate nu numai pe hartie. Jurnalista si bloaga lui peste prajit.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.