Enigme, calendarele şi cosmologia mayaşe, despre criza globală, secretele Blocului Sovietic, WikiLeaks şi Primăvara arabă

WikiLeaks

Mărturisirile purtătorului de cuvânt al celui mai periculos website din lume. „WikiLeaks” este un subiect care a ocupat mult timp prima pagină a ziarelor, întrucât a publicat materiale confidenţiale de natură guvernamentală, corporatistă, organizaţională sau religioasă, păstrând tot timpul anonimatul surselor sale. Declaraţiile făcute în acest timp de fondatorul organizaţiei, Julian Assange, au stârnit controverse imense.

Până acum aţi aflat doar o parte mică din adevărul despre „WikiLeaks”. Fiindcă a fost efectiv implicat, Daniel Domscheit-Berg este singurul capabil să spună povestea în întregime. Este specialist în computere şi a lucrat în domeniul Securităţii IT, înainte de a-şi dedica tot timpul organizaţiei WikiLeaks. Militează în continuare pentru libertatea informaţiei pe internet. El s-a alăturat organizaţiei imediat după înfiinţarea ei, devenind purtătorul de cuvânt al acesteia. În prezent, cu alţi câţiva membri ai organizaţiei, lucrează la un site specializat în publicarea de documente secrete, numit „OpenLeaks”, care se vrea mai transparent şi care a fost lansat la începutul anului 2011. „În ultimii ani, WikiLeaks s-a dezvoltat mult, mai mult chiar decât mi-aş fi imaginat eu în 2007. Eu m-am alăturat proiectului aproape întâmplător şi din curiozitate. A făcut din noi, nişte băieţi palizi care şi-au petrecut timpul în faţa calculatorului şi a căror isteţime ar fi trecut astfel neobservată, nişte persoane publice care au ajuns să inspire teamă politicienilor, şefilor de firme şi ştabilor militari din lumea înteagă. Probabil am apărut în coşmarurile lor. Probabil, nu puţini dintre ei şi-ar fi dorit să nu existăm”, mărturiseşte Daniel Domscheit-Berg. Succesul acestei organizaţii se datorează şi vidului informaţional care o înconjoară şi şi-a propus să lupte pentru transparenţă.

În 2006 se lansează „WikiLeaks”, cea mai puternică şi influentă organizaţie specializată în publicarea de documente provenind din scurgeri de informaţii. Acestea dezvăluie secrete de ordin politic şi strategic, precum şi ilegalităţi, mergând de la nerespectarea legii şi corupţie până la încălcarea drepturilor omului. „WikiLeaks” a făcut publice informaţii din dosarele secrete ale SUA prezentând materiale despre Biserica Scientologică, Războiul din Afganistan şi Irak sau scandalul Cablegate. Într-o relatare obiectivă şi pertinentă, Daniel Domscheit-Berg dezvăluie amănunte în premieră despre dedesubturile organizaţiei care a reuşit să sperie guverne şi oameni de afaceri din întreaga lume, determinând Pentagonul să convoace o trupă de şoc, formată din 120 de oameni, pentru a porni o anchetă. „Am trăit atâtea, la naiba! Am privit în abisuri şi m-am jucat cu pârghiile puterii. Am înţeles cum funcţionează corupţia, cum se spală banii şi cum se trag sfori în politică. Am vorbit numai la criptofoane care nu pot fi ascultate, am călătorit prin lume, iar în Islanda am fost îmbrăţişat pe stradă de oameni recunoscători. Am avut şi eu contribuţia mea atunci când un grup de activişti a împiedicat în Germania emiterea unei legi proaste referitoare la cenzură, am fost şi eu implicat atunci când deputaţi din Islanda au pus temeliile unei legi bune. Julian Assange, fondatorul «WikiLeaks», este prietenul meu cel mai bun. Pe el şi pe mine ne-a unit cândva credinţa într-o lume mai bună. În această lume la care visam noi nu existau nici şefi, nici ierarhii. Julian a scris în introducerea sa la cel mai recent leak la depeşele diplomatice americane că acestea fac vizibilă contradicţia dintre imaginea publică şi ceea ce se întâmplă în spatele uşilor închise. Că oamenii au dreptul să afle ce se întâmplă în culise”.

Veţi mai afla şi despre lupta împotriva cenzurării internetului, despre ideea unui port liber pentru media, filmul „Collateral Murder”, despre arestarea analistului american de informaţii secrete Bradley Manning, despre noua strategie media pentru jurnalele de război din Afganistan, jurnalele de război din Irak, depeşele americane şi arestarea lui Julian. „OpenLeaks nu este, spre deosebire de WikiLeaks, o platformă de publicare, ci se concentrează în totalitate asupra celeilalte laturi a procesului de dezvăluire: documentele pot fi trimise anonim, sursele sunt protejate, iar partenerii media au posibilitatea de a lucra eficient cu materialul. El pune la dispoziţia unui whisteleblover un fel de cutie poştală securizată, în care îşi poate arunca documentele pentru un anumit destinatar. Mai exact, vom oferi o serie de cutii poştale digitale, câte una pentru fiecare dintre partenerii noştri. Ar fi o naivitate să ne imaginăm că ziarele care se finanţează în mare parte din anunţurile publicitare au libertate absolută de decizie asupra materialelor pe care doresc să le publice. Având o gamă largă de participanţi, vom putea fi siguri că, în final, tot se va găsi cineva care să publice nişte informaţii importante. O reţea largă de medii, ONG-uri, sindicate şi alte organizaţii independente vor constitui un bastion puternic împotriva tuturor atacurilor asupra cutiilor poştale digitale”.

Amintiri despre viitor

O carte fascinantă, scrisă de Erich von Däniken, deschizătoare de drumuri, care a influenţat generaţii de oameni dornici să ştie. Numeroase descoperiri arheologice, aparent misterioase, şi multe indicii din scrierile străvechi ale omenirii l-au influenţat pe autor să pornească în elucidarea unor mistere. El a susţinut că Pământul a fost vizitat în timpuri străvechi de către fiinţe inteligente, extraterestre şi că acestea au creat, de fapt, homo sapiens. Succesul enorm al cărţii a demonstrat că subiectul abordat este unul de mare interes. În decurs de doi ani, volumul a atins numai în Germania un tiraj de peste 500.000 de exemplare. Subiecte precum: „Există fiinţe asemănătoare omului în Cosmos? Este posibilă dezvoltarea organică în lipsa oxigenului? Hărţi geografice vechi de 11.000 de ani? Aerodromuri preistorice? Piste de aterizare pentru zei? Din ce trăiau vechii egipteni? Uriaşii au fost abandonaţi de către zei pe Insula Paştelui? Se pot transmite gândurile mai repede decât lumina? La ce lucrează NASA? Vor popula pământenii alte planete? Se va putea prelungi în viitorul îndepărtat viaţa omului pe timp nelimitat cu ajutorul inimilor, plămânilor, rinichilor artificiali?

Cel mai vechi oraş de pe pământ. A venit Potopul. Mitologia sumerienilor. Chivotul lui Moise era străbătut de curent electric. Potopul fusese planificat. Un supravieţuitor al potopului povesteşte. Un ring de dans pentru uriaşi. Maşini de calcul antice. Semnale în spaţiu. Simpla enumerare a întrebărilor sau afirmaţiilor de acest gen ar putea lua proporţiile cărţii de telefon a unui oraş mare. Guvernele şi marea industrie au devenit dependente în activităţile lor de instituţii care gândesc pentru viitor. Omenirea este obligată să se folosească de toate mijloacele care-i stau la dispoziţie pentru a analiza misterele trecutului. Nu este vina noastră că în Univers există milioane de planete.

Se ştie că vechii egipteni practicau un adevărat cult al Soarelui: zeul Soarelui, Ra. Unele texte găsite în piramidele Regatului Vechi descriu chiar plimbările pe care le făcea regele prin cer, desigur cu sprijinul zeilor şi al ambarcaţiunilor lor. Să fie oare o întâmplare că Piramida lui Keops înmulţită cu un miliard este aproximativ egală cu distanţa dintre Pământ şi Soare: mai exact 149.504.000 kilometri! Să fie o întâmplare că meridianul care traversează piramida împarte continentele şi oceanele în două părţi egale? Să fie o întâmplare că împărţind perimetrul bazei la dublul înălţimii obţinem celebrul număr al lui Ludolph? Să fie o întâmplare că s-au găsit calcule privind greutatea Pământului? Să fie oare tot o întâmplare că terenul stâncos pe care s-a construit piramida a fost nivelat cu multă grijă şi atenţie? Nu avem niciun indiciu de ce a ales faraonul Keops să construiască piramida tocmai pe acel sol stâncos din deşert. Una dintre explicaţii este că a profitat de existenţa unei fisuri în masa stâncii pentru a-şi clădi colosala construcţie. O altă explicaţie este că dorea să urmărească din palatul lui de vară desfăşurarea lucrărilor. Ambele sunt lipsite de sens. Piramida nu împarte doar continentele şi oceanele în două părţi egale, ci se află în centrul de greutate al continentelor. Atunci amplasamentul şantierului a fost hotărât de către nişte fiinţe care cunoaşteau exact forma sferică a Pământului, precum şi repartizarea continentelor şi mărilor pe glob. Cu ce forţă, cu ce maşini, cu ce mijloace tehnice s-a nivelat acest teren stâncos? Cum s-au săpat galeriile? Şi cum au fost iluminate? Nici aici, nici în mormintele săpate în stâncă din Valea Regilor nu s-au folosit făclii sau ceva asemănător. Cum şi cu ce s-au tăiat din cariere imensele blocuri de piatră? Cum au fost transportate şi aşezate unul peste altul cu o precizie milimetrică? În secolul XX, niciun arhitect nu ar reuşi să construiască din nou Piramida lui Keops. 2.600.000 de blocuri imense au fost tăiate din cariere, şlefuite, transportate şi asamblate cu o precizie milimetrică. Şi în interior, la mare adâncime, s-au pictat pereţii în culori vii. Dacă vrednicii lucrători egipteni ar fi realizat zilnic extraordinara performanţă de a aşeza unul peste altul 10 blocuri de piatră, ar fi putut asambla minunata piramidă în 664 de ani, din cele aproximativ 2,6 milioane de coloşi de piatră. În Biblioteca de la Oxford se află un manuscris în care scriitorul copt Mas-Udi afirmă că cel care a dispus să se construiască marea piramidă a fost regele egiptean Surid, care a domnit înainte de Potop, şi nu Keops. La fel de ciudat este că acest rege înţelept le-a poruncit preoţilor să-şi noteze toate cunoştinţele şi să le ascundă în interiorul piramidei. Herodot confirmă această idee în cartea a doua a „Istoriilor” sale. Cum şi de ce şi când a fost construită piramida?… Dar vă lăsăm pe dumneavoastră să citiţi despre aceste enigme, care vă vor trezi mii de semne de întrebare.

Povestea anului 2012

John Major Jenkins se ocupă de cultura maya încă din 1985, scriind multe cărţi şi articole ştiinţifice despre calendarele şi cosmologia mayaşă. Când şi unde a născocit civilizaţia mayaşă timpurie Calendarul care indică încheierea ciclului în anul 2012? De ce au stabilit mayaşii acest sfârşit de ciclu în decembrie 2012? Povestea anului 2012 este o călătorie fascinantă prin istoria civilizaţiei maya, extrem de avansată într-o mulţime de domenii: astronomie, matematică, arhitectură, artă şi mitologie. Pe 12 decembrie 2012 se sfârşeşte un ciclu amplu din Calendarul Lung al civilizaţiei maya. Mayaşii au anticipat că la acea dată Pământul, Soarele şi centrul galaxiei noastre, Calea Lactee, se vor afla într-o „aliniere cosmică” extrem de rară. Lumea aşa cum o cunoaştem acum va suferi o transformare în 2012, dar puţini sunt la curent cu semnificaţia acestei date. Această aliniere solstiţiu-galaxie este un fenomen rar care are loc doar o dată la 26.000 de ani. Această aliniere galactică a fost înţeleasă de astronomii din antichitate ca o schimbare a poziţiei Soarelui la solstiţiu în raport cu structuri fundamentale, cum ar fi stelele, constelaţiile şi Calea Lactee. Trebuie să ne amintim că sfârşitul Epocii, aşa cum este fixat în Calendarul Lung, cade la 21 decembrie 2012. Profeţia pentru 2012 este: pe măsură ce 2012 se apropie, egoismul care se slujeşte pe sine va conduce şi va distruge planeta. Lumea va suferi deoarece conştiinţa umanităţii este deconectată de la originea şi rădăcinile sale transcendentale. Mai periculos, planul distructiv şi ignorant al egoismului megalomaniacal este evident în mod cu totul şi cu totul supărător în sfera politică de astăzi. Profeţia mayaşă pentru 2012 este literalmente verificată într-o persoană care a apărut, a guvernat şi a distrus atât de multe lucruri în timp ce încerca să exercite un mare control al umanităţii, totul în serviciul propriilor scopuri egoiste.
„Cine este Charlie Frost? El este creaţia Sony Pictures. Dacă veţi vedea superproducţia apocaliptică a lui Roland Emmerich, intitulată «2012», avându-i în rolurile principale pe John Cusack şi Amanda Peet, veţi observa că apar următoarele cuvinte: «În timp de munţii Himalaya sunt înghiţiţi de un tsunami». Dacă lumea s-ar sfârşi, ce ar face guvernele ca să vă avertizeze? Nimic. O tehnică de contrast interesantă ar fi să trecem de la o conversaţie cu Charlie Frost la o conversaţie cu David Stuart sau cu vreun alt savant specializat în cultura maya”. Ultimul comentariu al lui Stuart sugerează că el trece tot ce înseamnă 2012 prin filtrul a ceea ce mulţi scriitori New Age spun că trebuie să însemne – o profeţie cumplită referitoare la schimbările terestre sau o iluminare spirituală.

Astronomia, Calendarul şi mitul creaţiei au fost faţete ale aceleiaşi cosmologii. Calendarul Lung nu era perceput ca o apocalipsă dramatică a sfârşitului de lume, după cum preferă mass-media actuală să îl înfăţişeze în mod repetat. În loc de asta, creatorii au folosit învăţături spirituale sofisticate, menite să faciliteze un proces de reînnoire spirituală.
Capitolul I al cărţii prezintă activitatea ştiinţifică şi descoperirile indispensabile care, de-a lungul secolelor, au condus la o imagine surprinzătoare a culturii mayaşe. O altă temă este atracţia pe care o exercită anul 2012. „Multe dintre cele care au legătură cu acest an sunt înşelătoare şi pot produce frică şi paranoia”. Fiecare va găsi în acest volum unele lucruri cu care să fie de acord şi altele cu care să nu fie. Oricum, volumul este o călătorie fantastică, uluitoare. „Ceva nou şi surprinzător poate totuşi să iasă la iveală. Să ne amintim că acea apariţie este însoţită de un sentiment de pericol şi acesta este un semn al deşteptării spirituale. Putem spune că este o criză, o răscruce, o crucificare colectivă. Lucrul de care e nevoie în lumea occidentală este propria noastră renaştere, propria noastră reînviere la adevăratele noastre identităţi. Şi în discursul meu le-am amintit oamenilor că vechii mayaşi nici măcar nu credeau că lumea se va sfârşi în 2012″. Cert este că lumea pe care o cunoaştem va suferi o transformare în 2012.
Noi, în lumea modernă, trăim într-o criză globală la răscruce de drumuri. În ciuda iluziei de siguranţă create de intervale vremelnice de bunăstare, produse de controlul resurselor, alegerea noastră în ceea ce priveşte comportamentul a pus bazele unor instituţii care distrug lumea şi o fac de nelocuit. Sistemul nostru economic dă greş pentru că este construit pe premize greşite. De ce oamenii îşi manifestă această pornire distructivă de a domina şi a epuiza planeta oricare ar fi costurile?, se întreabă autorul.

Fereşte-mă, Doamne, de prieteni

„O carte care-ţi taie respiraţia. Prezentând o înşiruire fascinantă de date şi informaţii, Larry L. Watts ne oferă ocazia de a înţelege calea sinuoasă şi contradictorie străbătută de români de la începuturile epocii moderne până în 1978, nu din perspectiva declaraţiilor publice oficiale sau a publicaţiilor interesate, ci prin dezvăluirea proiectelor, planurilor şi faptelor concepute în umbră, prin cuvintele celor care le-au conceput”, scria Ioan Talpeş, fost director SIE.

Volumul lui Larry L. Watts, consultant al corporaţiei „Rand” la momentul revoluţiei, despre „Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România”, înglobează mai multe informaţii decât o duzină de cărţi. Este o lectură obligatorie pentru orice cercetător serios care vrea să cunoască istoria României în timpul comunismului şi maşinaţiunile serviciului de informaţii de pe ambele laturi ale Cortinei de Fier. Reflectând cunoştinţe profunde şi extinse, autorul realizează un studiu uluitor asupra războiului clandestin din interiorul blocului sovietic, bazat pe o cercetare prodigioasă. Watts nu numai că ştie unde sunt îngropate secretele, dar explică şi cine le-a îngropat şi de ce. Pentru cei care doresc să recupereze câte ceva din istoria recentă, Watts oferă o mulţime de indicatoare care să le arate unde ar putea să înceapă să sape.

„Într-un timp destul de scurt am ajuns la convingerea că procesul de reformă din România diferea fundamental de orice alt proces din fostul Bloc Sovietic şi că era aproape neinteligibil fără o expunere completă a dinamicii revoluţiei din decembrie 1989 şi a anilor de izolare care i-au succedat. Nu a trecut mult timp până când am realizat că aceste deosebiri aveau rădăcini mai adânci şi că pentru înţelegerea lor era necesară o cercetare mai directă a naturii relaţiillor din cadrul Blocului Sovietic din perioada Războiuluui Rece şi a celor dintre România şi vecinii ei chiar anterior comunismului. Astfel a început un voiaj intelectual care a condus la descoperiri ce uneori m-au surprins, alteori chiar m-au şocat, aducând la lumină relaţii asupra cărora anterior doar se speculase sau erau total inimaginabile şi care, în schimb, au clarificat unele comportamente şi atitudini care au persistat mult după ce comunismul şi-a dat duhul”, scria autorul acestui volum, Larry L. Watts. Spectacolul este fabulos pentru că ne pune în faţa nu numai a evoluţiei istorice, ci ne dă şansa devoalării şi înţelegerii rolului unor subiecţi care au marcat memoria trecutului şi, implicit, a rădăcinilor vlăstarelor care atacă cu aceeaşi insolenţă adevărul, ce le doresc a fi sinucise.
Volumul examinează interesele strategice aflate în spatele relaţiilor antagoniste ale României cu „aliaţii” din Răsărit, motivaţiile incredibilei sfidări a ţării noastre la adresa Moscovei, metodele de „eliberare” militară şi de securitate din jugul sovietic, scopurile opoziţiei faţă de politicile de la Kremlin şi, mai ales, reacţia sovieticilor şi a loialiştilor din rândul membrilor Pactului de la Varşovia în cele mai înalte consilii ale acestora, aşa cum au fost acestea consemnate de lideri ai partidului comunist, de comandanţi militari şi de organe ale Securităţii Statului.

Islamul politic şi democraţia

Între reformă, interpretare şi Jihad, această carte este rodul unei cercetări de mai bine de zece ani în domeniul Islamului politic a autoarei Mihaela Matei, începută în bibliotecă şi continuată în dezbateri cu diferiţi profesori şi cercetători americani, arabi şi români, politologi, militari, arabişti sau specialişti în studii orientale. Rezultatul a fost o teză de doctorat despre posibilitatea şi condiţiile emergenţei unei democraţii islamice, teză care a fost finalizată în decembrie 2010, chiar în ajunul revoluţiilor din lumea arabă. Această „Primăvară arabă” a fost o surpriză geopolitică de proporţii. Puţini au crezut că în cele mai închise şi mai dure dictaturi strada, cetăţeanul se poate revolta şi poate schimba harta politică a lumii contemporane, că, în mai puţin de un an, regimuri autocratice care au durat decenii de-a rândul în Tunisia, Egipt şi Libia vor cădea şi revoltele se vor extinde din Africa de Nord până în Levant (Siria) şi Golful Persic (Yemen, Bahrein). Totuşi, au existat voci care au susţinut că schimbarea este posibilă, că există o masă critică şi o presiune socială ce va izbucni la un moment dat, o presiune populară dezbrăcată de ideologii, de parti-pris-uri, care să restaureze demnitatea unei generaţii de tineri arabi.

„«Islamul politic şi democraţia» îşi propune să abordeze o temă perenă a decriptării lumii musulmane prin grila conceptuală a studiului regimurilor şi ideologiilor politice. Deşi această temă a fost adesea tratată în mod extins, fie dintr-o perspectivă a relaţiilor internaţionale, fie într-un sistem de referinţă antropologic sau sociologic, puţine lucrări s-au încumetat să propună o abordare transdisciplinară a fenomenului Islamului politic contemporan, care să avanseze o propunere de democratizare a lumii arabe «din interior», fundamentată pe evoluţiile politice, sociale şi ideologice contemporane”, afirma George Cristian Maior. O altă temă deschisă în volum este circumscrisă trecerii în revistă a vechiului antagonism conceptual – Est-Vest, Orient-Occident, pornind de la temele clasice ale lui Ernst Renan sau Voltaire şi până la neoorientaliştii moderni precum Bernard Lewis, inspirator şi ideolog în administraţia George W. Bush.