56. De ce tocmai acum?
Julius Zimberlan (desigur, tatăl) s-a îmbolnăvit şi medicul i-a recomandat o intervenţie chirurgicală lipsită de riscuri majore.
De ce tocmai acum? s-a lamentat Julius Zimberlan (desigur, tatăl), tocmai acum când trebuie să mă prezint la interviul pentru ocuparea postului de şef de birou, momentul pe care-l aştept de atâta vreme. De ce tocmai acum?
Aşa că a mai amânat operaţia, mai ales că exista şi posibilitatea ca lucrurile să se îndrepte şi fără ea.
Dar nu s-au îndreptat şi medicul i-a recomandat o intervenţie chirurgicală lipsită de riscuri.
De ce tocmai acum? s-a lamentat Julius Zimberlan (desigur, tatăl), tocmai acum când trebuie să mă prezint la interviul pentru ocuparea postului de director adjunct, momentul pe care-l aştept de atâta vreme. De ce tocmai acum?
Aşa că a mai amânat operaţia, mai ales că exista şi posibilitatea ca lucrurile să se îndrepte şi fără ea. Dar nu s-au îndreptat şi medicul i-a recomandat o intervenţie chirurgicală.
De ce tocmai acum? s-a lamentat Julius Zimberlan (desigur, tatăl), tocmai acum când trebuie să mă prezint la interviul pentru ocuparea postului de director plin, momentul pe care-l aştept de atâta vreme. De ce tocmai acum?
Directorul Julius Zimberlan, un adevărat martir al datoriei, a fost condus pe ultimul drum de un alai nesfârşit de rude, de prieteni şi de pierde vară.
57. Cunoaşte-te pe tine însuţi (I)
„Cunoaşte-te pe tine însuţi!”, este maxima înscrisă pe frontonul templului lui Apolo din Delphi şi preluată de Socrate. Aşa că Julius Zimberlan, recunoscut drept om de treabă şi cetăţean exemplar, a început un lung proces de autointrospecţie. Aşa a aflat, deja după prima săptămână, că e cam prea mulţumit de sine. Ceea ce l-a întristat profund.
După cea de a doua săptămână i-a devenit absolut limpede că nu spune întotdeauna adevărul şi numai adevărul. După care, om cinstit fiind, a simţit cum i s-a stricat şi mai mult dispoziţia. Însă când, după alte doar trei zile de meditaţie profundă, a constatat că el, Julius Zimberlan, recunoscut drept om de treabă şi cetăţean exemplar, nu este decât un farsor, un profitor cinic şi un parvenit de cea mai joasă speţă, o depresie cumplită l-a copleşit.
„Uite cine sunt eu cu adevărat!” se lamentă el, mai ales că după nici trei luni de autoanaliză a trebuit să-şi recunoască şi faptul că nu valorează prea mult nici ca soţ şi nici ca tată. Aşa că nu i-a rămas decât să-şi pună ştreangul de gât.
Întâmplător sau nu, cam în acelaşi timp, şi alte mii de persoane au început să urmeze sfatul bătrânului Socrate. Rezultatul a fost un şir nemaiîntâlnit de sinucideri.
În disperare de cauză, autorităţile au şters îndemnul lui Socrate din toate sursele, ba, mai mult, au refăcut, după două mii cinci sute de ani, procesul acestuia, consfinţindu-i printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă condamnarea la moarte.
