Serviciul de urgenţe al spitalului al-Shifa din Gaza, devastat de bombardamentele israeliene, este ”o baie de sânge”, a scris duminică Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), după ce sâmbătă o echipă a sa şi a altor agenţii ale ONU a reuşit să livreze materiale medicale clinicii din nordul teritoriului palestinian, relatează AFP.
În plus, zeci de mii de persoane deplasate s-au adăpostit în incinta complexului spitalicesc şi nu există apă potabilă şi hrană, a subliniat OMS în comunicatul publicat duminică.
În unitatea de urgenţe sunt sute de pacienţi răniţi şi noi pacienţi sosesc în fiecare minut, în timp ce mijloacele de tratament sunt foarte limitate, dacă nu inexistente, notează organizaţia.
Pacienţii în stare critică sunt transferaţi la spitalul Ahli Arab pentru intervenţii chirurgicale, acesta fiind singurul spital din nordul Fâşiei Gaza care „funcţionează parţial” la ora actuală, alte trei funcţionând „la limită” – al-Shifa, al-Awda şi al-Sahaba, în timp ce înainte de război erau 24, a mai scris OMS.
OMS s-a declarat totodată gata să „reanimeze” spitalul al-Shifa „în săptămânile care vin”, precizând că „până la 20 de săli de operaţii şi de servicii postoperatorii ar putea fi activate dacă ar beneficia de combustibil, oxigen, medicamente, alimente, apă şi personal”.
Întreaga infrastructură spitalicească din Gaza a fost grav afectată în războiul declanşat de atacul fără precedent comis pe 7 octombrie de mişcarea islamistă palestiniană Hamas pe teritoriul israelian, atac ce a făcut circa 1.200 de morţi, majoritatea civili. Ca răspuns, Israelul a promis că va „distruge” mişcarea islamistă şi de atunci întreprinde bombardamente intense asupra Fâşiei Gaza, soldate cu aproape 18.800 de morţi, majoritatea femei şi copii, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas.
Israelul acuză Hamas că foloseşte spitalele – care conform legilor războiului trebuie să beneficieze de protecţie specială – pentru a ascunde arme sau posturi de comandă.
@Pentru ăla cu semnul de la 20:34 -mai ai frați prosti ca tine acasă?E jale daca da.Ceva argumente ai nătăfleață? Marș la coteț.
Singe de copii palestinieni nevinovati. Jehova vostru o va blesteme, Netanyahu
E taman invers. Ori n-ai niciun neuron, ori te-a scurtcircuitat propaganda oligofrenă jidănească.
Să-mi scrii când te-oi prinde că Israelul nu mai există din cauză că Lumea Nouă (condusă de Rusia) a distrus ultimele două proprietăți ale familiei Rothschild (Ucraina și Israel).
In general, ai citit și tu vreodată ceva în viața ta? Nu cred că ai mai mult de patru clase fiindcă, începând cu clasa a V-a incepe să se facă geometria care-i fundamentul logicii, psihologiei și, în plan politic, al geo-politicii (trasarea rutelor și a streamurilor pe drumul critic).
Gaza trebuie desfiintata. Gresit! Hamas trebuie desfiintata, Gaza monitorizata. Daca vor sa-si construiasca o tara, sa fie ajutati. Daca vor sa fie criminali de ocazie, sa fie desfiintati. Sa ramana goala zona.
Au avut ocazia să-și construiască un stat, chiar un nucleu al unei viitoare Palestine, în 2005, când Israelul s-a retras complet și unilateral din Gaza. Ăsta e rezultatul. Ce nu înțelege Vestul e că Hamas e o mafie islamistă al cărei raison d’être e războiul. S-au îmbogățit din conflictul cu Israel (liderii lor sunt miliardari) și numai perpetuarea acestui conflict le poate menține alimentarea cu fonduri de miliarde. Din păcate tot civilii suferă de ambele părți.
Distrugerea Hamas în Palestina este primul pas în distrugerea Iranului în regiune,este primul pas după mulți ani în distrugerea încrederii în Rusia în regiune,este începutul sfârșitului pentru Rusia. Ce nu au reușit europenii,reușesc israelienii-alungarea Rusiei din orientul mijlociu.
se va prelungi pana la pashte lor
cat sa aiba sange pentru picatzelele de pe pască.
HAMAS creatură israieleana ..
ONU in loc sa urle ar trebui sa-i intrebe pe hamasi ce-a fost in capul lor cand au atacat Israelul. E ca si cum eu ma duc la un urs si-i dau 2 palme si apoi lumea se mira ca ma ia la bataie. Parca toti au asteptari de la Israel, dar de la Hamas nimic?
Spitalele sunt folosite de catre Hamas ca acoperire pentru operatii militare teroriste impotriva Israelului. Ele concentreaza un numar mare de teroristi si mijloace de lupta si sunt conectate la sistemul de tuneluri ale Hamasului, care in mare parte a fost distrus sau blocat de catre IDF. Ce poate fi mai clar?
Si noua ne scot ochii cu holocaustul.
#Ghia Cum îți permiți să compari suboamenii ruși sau palestinieni cu Poporul Ales care a primit de la Dumnezeu însuși împuternicirea de a STĂPÂNI Universul cu tot ce e în el, deci inclusiv pe dumneata??? Ah, refuzi să crezi în această împuternicire divină? Te-ai demascat ca antisemit și deci terorist si asta te scoate din rândul oamenilor! Bagă de seamă până nu e prea târziu
..toata lumea condamna Hamas,ce au facut este inuman (logica duce ca acest act a fost organizat de serviciile israeliene,),dar reactia Israelului la acest act barbar al Hamas este exact ca a unui grup terorist,…unde e STATUL ISRAEL?…nu poti omora la gramada,orice misca…de fapt asistam la lupta intre doua organizatii criminale-organizatia Hamas si Statul Israel,..iar la mijloc sunt civilii . Sunt prea multi oameni nevinovati de ambele parti ce mor ..
Israel Stat Terorist! Israel Stat Terorist! Israel Satat Terorist!
Mesagerii mortilor nevinovați sunt și mesagerii genocidului. E bine sa fii evreu. Poți ucide in voie, condamna fara probleme, ataca orice stat care nu-ti convine, denigra pe cine dorești, persifla orice organism internațional, apostrofa pe nedrept, minții fără limite, dezinforma cu nonșalanță, trimite în lumea drepților fără remușcări, interpreta istoria cum dorești, cere despăgubiri de război de ordinul sutelor de miliarde, interzice valorile naționale cu dispreț, cataloga oamenii drept animale, intr-un cuvânt raiul pe pământ. Asta e adevărată fata a democrației susținută de către America. Se zvonește ca acum francezii bat cu pumnul in masa cuie de 200. Maine vor trece la piroane și poimâine la scoabe. Cine dorește sa mai bata cu pumnul in masa e rugat sa înceapă din timp antrenamentele bătând cu pumnul in beton și stanca în aplauzele poporului ales invitat special la inaugurarea activității.
Sa provoci uciderea evreilor tai de catre o grupare finantata tot de tine Ca mai apoi sa o prezinti drept motivatie,sa intri si sa ucizi toti nevinovatii asta.i culmea urii si nu justifica atrocitatile,GENOCIDUL.Culmea vorbim despre un popor care a suferit pe acelasi subiect.Nimeni nu contrazice si se opune prosperitàtii statului Israel si evreilor,pur si simplu ei nu inteleg ce i seamna sa fii lider si model bun de urmat pentru Ca sant prea rasisti si religia lor promovraza rasismul Extrem .Talmudul,TORA si comportamentul lor o dovedesc nemijlocit.Despre care RELIGIE,a binelui ,intelepciunii si superioritatii vorbim.
Ipocrizia OMS si ONU ! Le pasa de palestinieni dar de omenire ba.
Dacă făceau rușii în Ucraina ceea ce face Israelul în Fâșia Gaza cred că erau expulzați din sistemul solar, nu alta. Toată lumea era revoltată, înfierau cu multă mânie capitalistă atrocitățile săvârșite de rusnaci, toate superlativele existente în domeniu erau folosite să ne arate cât de răi și cu câtă cruzime omoară civilii nevinovați din Ucraina. Dar dacă este vorba despre evrei, nu mai avem de a face decât cu o nevinovată ripostă, apărare legitimă, își apără glia „străbună” cu toate că o au doar de câteva decenii. Nu contează realitatea istorică, geografică, demografică, există numai ceea ce convine, favorizează Israelul, celelalte argumente nu „se există” vorba cuiva. Dubla măsură se aplică și aici, ca în alte nenumărate situații, Kosovo vizavi de Ucraina, de exemplu. Dacă jandarmul lumii te are pe lista lor de băieți buni, poți face orice, aceștia nu pot săvârșii decât fapte bune, iar dacă ai ghinionul să fi pe cealaltă listă ce băieți răi, neagră, sau chiar cea cu cei neutrii, gri, ai pus-o, cum se zice pe maidan. Și ca să avem tacâmul complet, să nu cumva să îndrăznești să critici cumva pe cineva de pe lista băieților buni, că ți-ai dat foc la valiză, ești ținta tuturor apărătorilor „emancipaților” lumii dar și a puzderiei de organisme care apără „democrația” în lume. Ți se închide gura și scrisul, la propriu, chiar și pe aici câteodată, dacă ești prea dur, duritate care arată crunta realitate.
ISRAEL = ANTIHRIST
USSA = ISRAEL
UE = ISRAEL
USSA/UE = ANTIHRIST
@axon: „Operatiunea militara a partizanilor Hamas din 7 noiembrie”??? Trebuie sa fii dezaxat sa afirmi ca asasinarea civililor, rapirea copiilor, femeilor si batranilor este operatiune militara si ca niste criminali si teroristi nenorociti sunt partizani.
Dar, pe de alta parte, ce sa ceri din partea unui trol transnistrean?
In fine omorim oameni.Adevarat mai mult femei și copii că nu sunt înarmați…
Dar in chibuturile acelea evereiesti in care animalele HAMAS au decapitat si impuscat pe ruptelea si fara discernamant tot ce au prins, ce-a fost ma criminalilor?
A fost baie de parfumuri, trandafiri si Rexona?
De-asta ii pupati, aplaudati si ovationati pe criminali cand s-au intors in Gaza cu ostaticii?……[Rumburak]
ONU a condamnat,. dar cine să ia in seamă o lume intreagă ? Doar cine dictează lumii și cine provoacă sau interzice orice oricui ?/ Vrei să zici că nu va mai fi un nou holocaust ?/ Hmmm,.. Greu de crezut,.. Avansul e creat..iarăși..
Sataniacu face crime impotriva civilior cu compicitatea amerucanilor si europenilor. Johanis si Ciolacu sunt solidari fara nici-o conditie. Votati …la anu .
Sataniacu face crime impotriva civilior cu compicitatea amerucanilor si europenor. Johanis si Ciolacu sunt solidari fara nici-o conditie. Votati …la anu .
Când un individ este leneș, murdar, neșcolit, necinstit, obraznic și agresiv, „lumea civilizată” se uită cu dispreț și revoltă la el.
Când, însă, se adună laolaltă câteva milioane de indivizi ca el, aceeași „lume civilizată” îi va considera niște sărmani defavorizați.
Care e logica?
Poate cea a numerelor, enunțată de Stalin, care zicea că un ins asasinat e o crimă, dar un milion de asasinați devin o statistică?
Fiindca e sprijinit de SUA…Israel face Genocid in Gaza. Operatiunea militara a partizanilor Hamas din 7 noiembrie a durat cateva ore…. Israel e suspectat ca a planificat – o!… Israel nu a procedat simetric, Israel bombardeaza Gaza la intamplare de 60 de zile …peste 20.000 de morti civili in Gaza.