Este scris în stele! Cum va fi primul copil al prințului Harry și Megan

Băiat sau fată, primul copil al prinţului Harry şi al soţiei sale, Meghan, va fi neînfricat şi curajos, iar Harry va fi părintele mai răbdător, a declarat astrologul american Charis Milona pentru Reuters.

Dacă Meghan va naşte la sfârşitul lunii aprilie sau în prima săptămână a lunii mai, copilul va fi în zodia Taurului. Însă unele elemente astrologice sunt de asemenea în joc. Jupiter se află în mijlocul tranzitului său în Săgetător, în timp ce planeta Venus va intra în zodia Berbecului săptămâna viitoare, a afirmat astrologul din Los Angeles.

„Ne uităm la un copil ce se va naşte cu o mulţime de caracteristici puternice – extrovertit, neînfricat, curajos, vivace”, a mai spus Charis Milona.

Ducele şi ducesa de Sussex nu au dat publicităţii data la care Meghan ar urma să nască, deşi fosta actriţă americană a declarat în ianuarie că este însărcintă în şase luni. Cuplul a anunţat săptămâna trecută că a decis să nu facă publice detaliile în legătură cu naşterea primului lor copil.

Milona a declarat că, deşi Meghan s-a născut în luna august sub semnul zodiacal Leu, ascendentul ei este în Rac. Harry, născut în septembrie în zodia Fecioară, are ascendentul în Capricorn, a mai spus ea.

„Ea este mama perfectă, foarte grijulie. El este tatăl perfect (cu) responsabilitate, foarte onorabil”, a spus Milona. „Însă ceea ce am observat în harta astrologică este că, în calitate de părinţi, prinţul Harry va avea mai multă răbdare decât Meghan”, a adăugat ea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.