Etnic și civic – două turnuri gemene

E clar că mai întâi a funcționat criteriul etnic și mai târziu a fost posibilă apariția spiritului civic. A opera cu distincția aceasta face parte din conștiința lumii moderne. Dar și începuturile creștinismului au avut o dispută de acest fel: să fie ori să nu fie acceptați și neevreii în comunitatea creștină?

Revoluția Franceză a elaborat cel mai emancipat concept politic de cetățenie nedependentă de criteriul etnic. Cu toate acestea, după Primul Război Mondial, SUA au impus criteriul etnic pentru formarea statalităților rezultate din dispariția Imperiului Habsburgic.

În aceeași epocă, URSS se formează fără a lua în seamă acest criteriu. Sovietele au încercat să treacă și dincolo de etnic, și dincolo de civic, undeva unde relevantă urma să fie doar încrederea în ideologia partidului marxist-leninist, indiferent de identitățile etnice ale partizanilor acestei ideologii.

Perioada interbelică a dat apă la moara etnicismului, nu a dezvoltat civismul prezent în conceptul francez de cetățenie.

În 1991, URSS s-a destrămat ca urmare a unor voințe naționale, după ce KGB-ul susținuse decenii la rând că problema naționalităților fusese rezolvată în imperiul sovietic și nu mai avea departament de monitorizare a voințelor etnic-naționaliste.

NATO a cerut mai apoi românilor, ungurilor și polonezilor să stingă eventualele litigii în privința minorităților de români, de unguri și de polonezi de pe teritoriul Ucrainei. Dar Ucrainei nu i s-a cerut să practice o politică a drepturilor omului în privința acestor minorități.

În teritoriul fostei Iugoslavii, criteriul etnic a fost garantat de marile puteri ca fiind nec plus ultra.

Acum, în Ucraina, acest criteriu a fost stins ca o lumânare și sunt pedepsite mediatic vocile care atrag atenția că acolo trăiesc comunități etnice lipsite de drepturile clamate de Occident când vine vorba de minorități.

E clar că interesele occidentale bat în Ucraina ceea ce obișnuiam să considerăm a fi în țările noastre prioritatea drepturilor minoritarilor etnici.

De ce nu avem, la mai mult de 200 de ani după Revoluția Franceză, mai multă claritate în privința cetățeniei moderne? În principal datorită unei chestiuni de istorie a mentalităților. Ne uităm pe ceas, pare că suntem contemporani, dar din punct de vedere mentalitar ne aflăm în secole diferite, cu viziuni diferite asupra valorilor etnice și asupra celor civice.

Aceste viziuni au origini neasemănătoare. Exaltarea criteriului etnic joacă de jos în sus. Elitele pot pune paie pe foc, dar nu ele au făcut focul. Dimpotrivă, exaltarea criteriului civic este opera elitelor iluministe. Opera lor a penetrat unele societăți, dar nu a omogenizat lumea în sensul valorilor cetățenești.

Iată Ungaria de azi… Interesul său (nostalgic) o îndeamnă să nu pună între paranteze criteriul etnic. Naționalismul din Ungaria nu este civic și nu poate fi așa câtă vreme nostalgiile imperiale ale ungurilor sunt puternice și nu pot fi stinse ca niște lumânări.

Cohortele de idioți utili ai lumii contemporane nu obișnuiesc să-și pună gândurile la teasc până ce are să iasă mustul obiectivității din ele. Dacă ai acceptat criteriul etnic pentru Kosovo, nu ai pentru ce să nu-l accepți și pentru Crimeea, de pildă. Iar dacă l-ai acceptat pentru Crimeea, profesorul Andrei Marga are dreptate: să fie aplicat în toate cazurile în care există comunități etnice pe teritoriul Ucrainei.

Așa ar cere obiectivitatea. Dar nu obiectivitatea este încurajată azi, ci fața propagandistică a intereselor geopolitice. Această față este încurajată în măsura în care poate ascunde interesele. Fața aceasta nu vrea să fie vizibil faptul că, fără Ucraina, Rusia încetează să mai fie o putere și europeană, și asiatică. Doar asiatică rămânând, Rusia este împinsă sub interesele Chinei, iar Europa este cimentată sub cele ale SUA.