Euro, la maximul tuturor timpurilor

Cotația oficială afișată marți de Banca Națională a României arată că euro a ajuns la 4,6551 lei, nivel pe care nu l-a mai atins niciodată până în prezent.

Leul a mai avut maxime istorice în cursul lunii noiembrie, cea mai slabă cotaţie față de euro fiind de 4,6495, consemnată pe 13 noiembrie.

Anterior, doar pe 3 august 2012 a mai fost atins un nivel apropiat, de 4,6481 lei/euro, iar pe 24 iulie 2012 era cotat la 4,6397 lei/euro. Valorile înregistrate anul acesta pe 9 şi 10 noiembrie 2017 reprezintă următoarele cele mai scăzute, de 4,6279 lei/euro, respectiv de 4,6390 lei/euro.

Deprecierea monedei naţionale până peste pragul de 4,6 lei/euro a venit atât pe fondul incertitudinilor fiscale, cât şi al mesajului de relaxare a abordării faţă de cursul de schimb, transmis de banca centrală, apreciază analiștii financiari.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat că, spre deosebire de monedele ţărilor vecine, leul românesc are o tendinţă de depreciere care este de durată mai mare, iar presiunea pe depreciere vine din deteriorarea balanţei comerciale.

Referindu-se la posibilele evoluţii în perioada imediat următoare, analistul financiar Claudiu Cazacu a arătat că riscurile sunt „mai degrabă spre deprecierea leului decât spre apreciere”.

„Tendinţele speculative nu vor duce neapărat la o depreciere ultrarapidă, dar eventualele reveniri sub pragul de 4,6 vor mai fi doar temporare. De acum discutăm de un nou palier al cotaţiilor – între 4,6 şi 4,7 lei/euro”, a spus Claudiu Cazacu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

18 Comentarii

  1. pai nu-i asa, ce atita majorari de salarii si crestere economica? de cresterea economica au parte buzunare atent selcionate. are grija tatuca isarescu, i-ar numele in veci de ocara si dispret, sa distruga tot, asa cum o face incepind cu ziua preluarii mandatului de guvernator…

  2. nu e frumos să minţiţi . atunci când germania are probleme de stabilitate politică ,economică şi euro pică în toată lumea, la noi creşte euro. deci este clar un atac la leu făcut cu aprobarea BNR.

  3. Se vede ca e ceva premeditat cu mare grija si cu mult profesionalism,asa cum este dirijata si cresterea preturilor in asa fel incat totul sa para ca PSD-ul e de vina! Fiti fara grija,nu toti romanii sant fraieri sa creada ce le baga pe gat fortele ostile lor,din interiorul si din exteriorul tarii! S a nu va mire faptul ca la viitorele alegeri astia de acum care ne conduc acum cu bunele si relele lor,vor castiga cu peste 50 la suta,cu toata opozitia”partenerilor”nostrii europeni si cei de peste ocean!Dati drumul la injuraturi acum,caci la asa ceva se pricep unii cel mai bine!

    • Da de-ar castiga pesedeul cu 90% iar voi sa va eliberati o data pebtru totdeauna de sub sclavia Bruxelles-ului, nationalizati si confiscati inca o data tot ce nu apartine statului si traiti-va in sfarsit viata asa cum o meritati! Amin

  4. stiti care-i efectul tuutror acestor manevre? cresterea PSD in sondaje! spre diserarea lui @lilisor care, daca stau sa ma uit bine, ea face psihologie inversa, si de fapt e pesedista!!!!!! toata munca ei de fapt se constituie in ingrosarea rindurilor pesedistior.

    • Se pare ca la unii prostia are ciucuri si zdranganele ! Da’ ti-am mai spus-o o data , cand iti ziceai ,, Ion ” !

  5. „Multzumim din inima partidului si conducatorului nostru iubit Mugabe di Tiliorman”! Ciumarosie si pe Daddy i-am votat, asta avem ca …rezultat!

  6. Culisele CExului de la Herculane: Mihai Tudose voia sa demisioneze!!
    A spus-o Presedinntele PSD Bacau!
    Scrie Evenimentul zilei:

    „Culisele intalnirii de la Herculane: Tudose s-a gandit sa-si dea demisia! Deocamdata s-a razgandit!

    Presedintele PSD Vaslui, D. Buzatu, a confirmat, ieri, ca Tudose s-a sfatuit cu liderii formatiunii in privinta unei eventuale Demisii din functie. Subiectul a fost discutat de Conducerea PSD si premierul Tudose, INCLUSIV la Herculane.
    „Pe noi, Ponta nu ne-a întrebat atunci (dacă este bine să demisioneze).
    Acum, cei de la vârf ne-au tot întrebat ce să facă. Toți am spus că trebuie să rămână pe loc”, a declarat Buzatu.
    Întrebat dacă premierul Tudose a întrebat Partidul dacă trebuie să demisioneze din funcție, Buzatu a zis: „Da”.
    Liderii PSD l-au asigurat pe Tudose, că NU el este ținta protestarilor, ci PSD și L. Dragnea, iar protestele sunt departe de amploarea celor din primăvară. De asemenea, conducerea PSD i-a repetat lui Tudose că România are nevoie de un Buget pe anul 2018 și, în plus, Guvernul are o creștere economică record.
    În PSD s-a discutat informal, în ultimele 2săptămâni, despre pericolul ca premierul Tudose să cedeze presiunii străzii și să se repete un nou scenariu Ponta.
    Tudose se teme să NU fie „măturat” de proteste, acesta fiind motivul pentru care a preferat ca pachetul de modificare a legilor justiției să fie asumat de parlamentari și nu de Guvern.
    De asemenea, surse guvernamentale au relatat EVZ că premierul s-a plâns de faptul că în loc să-și petrească timpul cu punerea în aplicare a programului de guvernare, este nevoit să dea explicații pentru protestele săptămânale legate de Codul Fiscal, legile justiției, sau nemulțumirile diferitelor sindicate.

  7. MULTUMIM DIN INIMA PARTIDULUI SI CONDAMNATULUI SAU SUPREM! DE 4,65 ORI, URRAAA!

  8. In timp ce pentru milioane de romani, devalorizarea leului in fata euro aduce ”spaima ratelor bancare mai mari, facturi de energie si toate celelalte mai mari”, preturi la alimente si toate celelalte, Dl. Tariceanu anunta cu mare enfaza ca LEGEA INTRETINNERII FOSTEI FAMILII REGALE ESTE GATA, ”are bani pentru intretinerea urmasilor fostului rege Mihai I”. Intre timp, pentru parintii copiilor bolnavi de cancer, singura sansa este ”SMS-ul de 2 sau 3 euro” din ”mila publica” pentru a merge in strainatate sa urmeze un tratament. Imi este ”rusine ca suint roman !” si mi-ar dori ca ”maine sa dispara aceasta nationalitate !.

  9. Ce face Isărescu este de o demenţă totală ! S-au unit toţi ticăloşii pentru a îngenunchea definitiv România !

  10. VĂ AVERTIZAM :
    Acest CAPITALISM declanșează URA oamenilor față de orânduire, sistem social și de stat!
    Incertitudine, FURT LA PRETURI, LĂCOMIE LA PROFITURI, SALARII MÂNCATE DE INFLAȚIE, NESIGURANȚĂ FATA DE VIITOR ȘI IMPOSIBILITATEA STABILITĂȚII FAMILIEI ridică OAMENII împotriva voastră, a DEMOCRAȚIEI, a globalizării!
    Se nasc alte curente și NEVOI față de capitalism, împotriva acestora!
    ALO, SUNTEȚI NEPUTINCIOȘI!
    Totul o ia razna, IAR BANII PROMIȘI LA BUGETARI NICI NU AU ÎNTRAT ÎN BUZUNARE!
    Cineva FURA, MINTE, PĂCĂLEȘTE, AGRESEAZĂ ROMANII!
    CINE?
    Rupeți economia asta batjocuritoare dacă, de 27 de ani, AGENȚII ECONOMICI PROFITĂ DE UN STAT SLAB, SCLAV, NEPUTINCIOS!
    SĂ REVINĂ ECONOMIA DE STAT PROGRAMATA CU MERCURIAL ȘI PRETURI OBLIGATORII!
    PLECAȚI ACASĂ CU TOȚII :securiști, bancheri, politicieni, economiști etc!

  11. sper ca schimbarea ambasadorului american să soluţioneze aceste manevre infracţionale asupra României.acestea sunt ultimele zvârcoliri ale lui Klem care aleargă prin toată ţara să-i lase o ţară vraişte şi să-şi aranjeze şi el „fondulul proprietatea ” ca şi ghitenstein.

  12. Probabil daca la butoanele din Palatul Victoria ar reveni calamitatile tehnocrate, mai clar asa sa spunem fara retinere ” guvernul meu ” conduse de saracia aia de Dacian Julien Ciolos poate ca leul, ronul, ar ajunge la un minim istoric ca de romanii trebuie sa fie la cheremul unora din afara tarii nu ii mai citez din sila … ! Vai mama noastra de romani amarati si obididti bajocoriti in propria noastra tara !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.