Tinerii europeni, categoria cea mai lovită de criză, se consideră mult mai europeni şi mult mai implicaţi în politica UE decât o făceau părinţii sau bunicii lor, se arată într-un eurobarometru publicat vineri.
46% dintre tinerii cu vârste între 15 şi 24 de ani s-au descris în primul rând ca europeni şi abia apoi ca cetăţeni ai statelor lor. Ei au tendinţa de a avea o părere mult mai pozitivă despre UE decât părinţii sau bunicii lor.
Este exact segmentul de vârstă în cadrul căruia şomajul a depăşit 50% în Spania şi Grecia şi este la cote foatrte mari în Portugalia sau Italia. Tinerii proeuropeni consideră, în proporţie de 72% că principala politică a UE trebuie să fie combaterea şomajului, adica exact acea sfera în care liderii de la Bruxelles au luat cele mai puţin concrete măsuri, scrie Euobserver.
Tinerii europeni par mai înclinaţi să voteze pentru un preşedinte al Comisiei Europene, dacă partidele politice paneuropene ar propune un candidat pentru această funcţie. Însă doar jumătate dintre cei intervievaţi au ştiut să răspundă că următoarele alegeri europene vor avea loc în iunie 2014.
Tinerii studenţi şi absolvenţii de studii superioare sau managerii văd, în proporţie de 65%, apartenenţa ţării lor la UE drept un lucru pozitiv. Doar 42% dintre şomeri au această părere. Când vine vorba despre identificarea unui simbol al unităţii europene, marea majoritate au răspuns că acesta este moneda euro.