Țările europene au fost avertizate în mod repetat asupra crizei refugiaților care acum bate la ușa lor și potopul de oameni disperați de război care se revarsă asupra Europei nu ar trebui să surprindă pe nimeni, a declarat vineri un înalt oficial ONU, citat de Reuters, potrivit Agerpres.
Ivan Simonovic, secretar general adjunct al ONU pentru afaceri umanitare, a discutat cu reporterii la New York despre escaladarea crizei migrației în Europa, declarând că aceasta nu se va potoli prea curând.
Peste 300.000 de persoane au trecut până acum în Europa pe mare în acest an și mai mult de 2.600 au murit în această încercare. Mulți care au pornit pe acest drum fug de războiul civil din Siria, acum în al cincilea an, amintește Reuters.
Simonovic a declarat că moartea unui copil sirian care s-a înecat în largul coastei Turciei după ce o barcă cu refugiați s-a răsturnat îi face pe oameni să înțeleagă impactul uman al crizei. Dar Națiunile Unite au prezis demult că criza refugiaților se va revărsa în Europa, a notat el.