Europarlamentar ungar, anchetat pentru spionarea UE în favoarea Rusiei

Biroul Procurorului-şef al Ungariei a anunţat că cerut preşedintelui Parlamentului European să ridice imunitatea parlamentară a…

De cotidianul.ro - Autor
Europarlamentar ungar, anchetat pentru spionarea UE în favoarea Rusiei

Biroul Procurorului-şef al Ungariei a anunţat că cerut preşedintelui Parlamentului European să ridice imunitatea parlamentară a…

Procurorul general al Ungariei i-a cerut președintelui Parlamentului European să ridice imunitatea unui eurodeputat al Jobbik, Bela Kovacs, suspectat de spionaj, relatează cotidianul ungar Magyar Nemzet, conform MTI.

Geza Fazekas, purtător de cuvânt al Procurorului General, a declarat pentru ziarului menționat, citând surse rămase sub protecția anonimatului, că Biroul pentru Protecția Constituției a deschis dosar penal pe numele europarlamentarului Jobbik Bela Kovacs, pentru că acesta ar fi spionat instituțiile europene.

Kovacs este acuzat că a conspirat cu regularitate cu diplomați ruși și că mergea lunar la Moscova. Kovacs este căsătorit cu femeie care are dublă cetățenie, rusă și austriacă, și ar fi lucrat în trecut pentru KGB, a precizat publicația.

Parchetul a început o investigație în acest caz, iar europarlamentarul ungar riscă o pedeapsă cuprinsă între 2 și 8 ani de închisoare, a mai spus purtătorul de cuvânt, adăugând că acest caz este clasificat și că nu pot fi oferite informații suplimentare.

 


Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.