Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu lansează, pe blogul său, ipoteza că Traian Radu Ungureanu este un fost agent al Securității, infiltrat la ordin în interiorul BBC și eliminat abia după ce i s-a descoperit adevărata identitate.
„Nu este nimic mai dăunător liberei circulații a informațiilor decât știrea otrăvită. Cu alte cuvinte, atunci când un reporter relatează un anumit fapt, el o poate face ca un observator oarecare, așa cum este și normal, ori în calitate de avocat al unuia sau altuia dintre protagoniștii luptei politice. Din această perspectivă, sunt două categorii de ziariști. Primii nu reușesc să fie suficient de obiectivi – până la urmă nu există obiectivitate – și filtrează, într-o măsură mai mare, în mod subiectiv, informația pe care o transmite cititorului. A doua categorie, însă, este alcătuită din acei angajați în presă cărora nu le mai putem spune jurnaliști. Pentru că, deși primesc o remunerație de la o redacție, ei sunt angajați, fie financiar, fie în schimbul altor interese, ai unor oameni politici. Dacă au fost vreodată ziariști, acum nu mai sunt, ei transformându-se în simple cârtițe. Unul dintre cele mai elocvente cazuri de acest tip este cel al lui Traian Ungureanu”, scrie Sorin Roșca Stănescu în materialul său.
„Un personaj extrem de dubios, încă de la debuturile sale în presă, la revistele Viața Studențească și Amfiteatru. În mod straniu, Traian Ungureanu a fost printre puținii membri ai respectivei redacții, care a căzut în picioare după cutremurul generat de publicarea unor versuri incendiare ale poetei Ana Blandiana, care au reprezentat cel mai puternic atac al momentului împotriva sistemului. În scurt timp, redacția, tratată, citez, ca un „cuib de vipere”, a fost pulverizată, reporterii trezindu-se în situații profesionale dintre cele mai ciudate, toți, cu două – trei excepții, fiind practic retrogradați ori scoși pe linie moartă. Mai mult decât atât, într-o perioadă în care, după cum astăzi se știe cu precizie, BBC World Service, cu sediul la Londra, a fost puternic infiltrat de securitățile statelor membre ale Tratatului de la Varșovia, Traian Ungureanu ajunge, pe o cale la fel de întortocheată ca și a altor agenți ai serviciul secret de la București, membru al secției române. De unde este „plecat”, aparent în urma unor derapaje financiare, în realitate ca o consecință a revelațiilor pe care conducerea BBC le-a avut asupra adevăratei indentități ale lui Traian Radu Ungureanu”, mai spune jurnalistul pe blogul propriu.
TRU a fost concediat de la BBC în 2003, motivul oficial fiind incapacitatea profesională de a promova anumite teste, fiind evident, însă, că motivul real nu putea fi decât cu totul altul. O altă variantă, lansată și susținută de TRU și apropiații săi, a fost că înlăturarea ar fi avut loc la presiunile lui Adrian Năstase, lucru care nu i-a reușit fostului premier nici cu jurnaliștii din țară, darămite cu cei ai BBC.
Sorin Roșca Stănescu mai scrie că „revenit în România, după câteva bâjbâieli, se angajează în presă și, sub aparența obiectivității, devine un avocat înfocat al lui Traian Băsescu”.
„Fiecare articol semnat de el a fost pledoarie înfocată în favoarea lui Băsescu și un atac, la fel de înfocat, îndreptat împotriva adversarilor acestuia. Și asta s-a întâmplat sistematic, indiferent de subiectul tratat. Până când? Până când Traian Ungureanu a fost silit să se autodemaște. Pentru că a părăsit obscuritatea unui ziarist care, de fapt, nu mai lucra pentru redacția pe care o reprezenta, ci, pur și simplu, în slujba unui om politic și a unui grup de interese, alegând să se „oficializeze”. Adică, să-și primească simbria politică. Aceasta reprezintă, cu toate sporurile practicate la Bruxelles, circa 15 mii de euro lunar. Un venit deloc neglijabil, daca îl comparăm cu cel obținut, în general, de colegii domniei sale. Așa a ajuns Traian Radu Ungureanu, parlamentar al Uniunii Europene, pe listele PD-L. Cum? Ca plată pentru felul în care a schimonosit informația de presă în favoarea lui Traian Băsescu. În mod deliberat. În schimbul unor avantaje. Nu din simpla simpatie pentru respectivul politician. Cazul lui TRU este ilustrativ pentru fenomenul mercenariatului de presă la români”, conchide Sorin Roșca Stănescu.