Eusebio a suferit un accident vascular cerebral în Polonia

Medicii care îl tratează pe fostul mare fotbalist portughez Eusebio au afirmat că acesta a suferit un accident vascular cerebral când se afla în Polonia cu ocazia EURO 2012 şi va rămâne într-un spital din Lisabona pentru tratament, informează AP, citată de Agerpres. Eusebio, 70 de ani, care a însoţit delegaţia lusitanilor la turneul final, a fost internat sâmbătă seară într-un spital din Polonia. Patru zile mai târziu, el a fost transportat în Portugalia de un avion sanitar şi a fost internat la secţia de terapie intensivă a unui spital din Lisabona.

Conform celor declarate vineri de medicii de la Hospital da Luz, examenele au arătat că Eusebio a suferit un accident vascular cerebral. Fostul mare atacant este lucid, într-o stare stabilă, a fost vizitat de familie şi de prieteni, însă va mai rămâne un timp în spital.

Este a patra oară, începând din luna decembrie, când Eusebio are nevoie de spitalizare.

AGERPRES

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.