Evenimentul Zilei: Primul român cu paralizie după vaccinul pandemic

O femeie de 30 de ani din Arad a ajuns la spital cu uşoare paralizii ale picioarelor, după ce a fost vaccinată cu Cantgrip. Este primul caz din România la care apar reacţii adverse majore, după administrarea vaccinului contra A/H1N1. Situaţia a fost confirmată de medicii Direcţiei de Sănătate Publică Arad. Tânăra a făcut vaccinul pe 11 ianuarie, iar a a doua zi s-a simţit rău. De atunci situaţia s-a tot agravat. Medicii la care a apelat femeia după ce a făcut vaccinul au încercat să o ajute, însă i-au prescris tratamente care nu au dat rezultate.

“A doua zi după vaccin, mă dureau muşchii, iar la patru zile aveam furnicături şi îmi simţeam picioarele amorţite. M-am dus la urgenţă şi mi-au zis să iau paracetamol”, ne-a povestit femeia.

În cele din urmă, tânăra a ajuns la Spitalul Clinic de Urgenţe din Arad, la Secţia de neurologie, unde se află şi acum.

Studiile descriu reacţii minore
Un raport prezentat în ianuarie de Centrul Naţional de Prevenire şi Control al Bolilor Transmisibile (CNPCBT) arăta că s-au vaccinat peste 1.200.000 de persoane, dintre care 30 au raportat reacţii adverse. Cercetările ulterioare au arătat însă că doar 13 cazuri au avut legătură directă cu vaccinarea.
„Reacţiile adverse confirmate au fost uşoare şi s-au manifestat prin roşeaţă la locul vaccinării, febră uşoară, pasageră, dureri de cap. Nu a fost înregistrată nicio reacţie adversă severă postvaccinală”, au declarat specialiştii CNPCBT, scrie evz.ro.

Veyi articolul integral pe: evz.ro

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.