Evoluţia stilurilor în modă

Punk a pulverizat toate convenţiile

Expoziţia newyorkeză „Punk : Chaos to Couture”, deschisă la “Metropolitan Museum of Art” din New York până în 14 august, reuşeşte să evită evocarea nostalgică.

“Punk: Chaos to Couture” prezintă peste o sută de haine care relevă faptul că marii stilişti ai lumii nu au putut să reziste provocărilor mişcării din anii 70, creând un pod între Londra şi New York. De-a lungul celor şapte săli tematice, zăreşti manechine cu peruci colorate, descoperi creaţiile stiliştilor tradiţionali legate de mişcarea punk, printre care cele ale englezilor, de la Vivienne Westwood la Zandra Rhodes, dar şi nume precum Miuccia Prada, John Galliano, Dolce&Gabbana, Dior, Gianni Versace şi Yohji Yamamoto. Printre secţiunile cele mai curioase sunt cele realizate cu materiale recuperate, din pungi de plastic şi dopuri de sticle, ieşind în evidenţă o voluminoasă rochie de seară, semnată Moschino.

Rodarte de David Sims

Punk, o moda incendiara

O viziune nonconformista in moda punk

Rockeri anarhici, cu părul răvăşit, în culoarea petardelor, cu Tee-shirt-uri împodobite cu ace de siguranţă, grafitti sălbatice, rochii din latex semnate de Vivienne Westwood, punk şi manifestările estetice aparţin clişeelor anilor 1970.

În secolul XXI, stilul cinic şi lipsit de farmec, garderoba frustă a formaţiei “Sex Pistols” nu îşi mai găsesc locul. Pentru dineul de caritate care a inaugurat expoziţia, codul vestimentar a fost fără nicio noimă, întrucât multe vedete au apărut pe covorul roşu în picioarele goale, după cum scria într-un articol Carine Bizet.

Ce rămâne din punk? Mai mult decît o panoplie, după cum ne asigură Andrew Bolton, conservator la “Costume Institute”, care a pus pe picioare expoziţia: “Punk a schimbat faţa culturală şi ne afectează chiar şi astăzi la diferite niveluri. Expoziţia are scopul de a realiza impactul acestei moşteniri asupra haute couture”.

Noul Punk cu vesta din denim si fusta de piele creata de Valentino

Manechinele au peruci rosii in stil punk

Moda punk la Metropolitan

Peruci si rochii din materiale reciclabile

În prefaţa catalogului, el precizează: “Punk a pulverizat toate convenţiile în materie de reprezentare personală, fie că e vorba de vârstă, de sex, de statut, de preferinţele sexuale sau de rasă. El a valorificat originalitatea, autenticitatea, individualitatea, sub diferitele feţe ale codului vizual, specifice, împotriva unor culturi dominante”.

Această filosofie şi această energie vitală au reuşit să dureze. Riccardo Tisci, directorul artistic de la “Givenchy”, ales de Anna Wintour, directoarea de la “Vogue” pentru a fi parte a acestui eveniment, se numără printre descendenţii de notorietate ai acestei generaţii protestare. Debutul său în modă şi lansarea mărcii în Italia au aparţinut acestui happening artistic sălbatic şi punk. “N-aveam niciun ban şi nu eram în calendarul oficial. O aveam numai pe top modelul italian Maria Carla şi câţiva apropiaţi. Am organizat într-un fel un defileu de modă într-o manieră ilegală. Poliţia, desigur, a sosit, anunţată de oamenii marilor Case de modă care ne-au ameninţat că ne vor lua modelele şi nu vor mai fi angajate dacă vor mai defila pentru mine. Şansa mea a fost că prezentarea a atras atenţia. Colecţiile propuse au avut o viziune sumbră, gotică, sexuală, contra curentului epocii. Era sfârşitul erei lui Tom Ford la “Gucci”. Moda glamour era exuberantă, cu paiete”.

Acest mod controversat de a a privi estetica dominantă şi primordială în crearea modei a trezit numeroase discuţii. Aşa cum analizează Andrew Bolton, “creaţiile marilor designeri au avut un impact extraordinar şi au împins creaţia înainte. Designeri ca Alexander McQueen sau Vivienne Westwood au folosit moda pentru a exprima şi a transmite ideile lor complexe, în aşa fel încât ele să provoace”.

Aspectul contestatar fundamental al punk-ului a început să aibă valoare. “Trebuie să avem o identitate puternică”, afirma Riccardo Tisci, pentru că între tinerii creatori există mulţi imitatori. Şi aceasta mă face să fiu trist. Astăzi este uşor să devii un star în două-trei sezoane graţie reţelelor de socializare. Dar dacă hainele seamănă unele cu altele, atunci nu mai are niciun sens să spunem că noi creăm. Noi trebuie să inventăm. Trebuie să recompunem o estetică liberă”.

Riccardo Tisci a urmat vocea neo-punk-ului, deschisă de “Givenchy” prin John Galliano şi Alexander McQeen. Pe podiumuri, el a impus-o pe transexuala Lea T. sau manechinele de diferite origini etnice. Estetica sa sobră, care deranja la început, devine încetul cu încetul o referinţă.

Obsesia “fast”-ului

Dar Riccardo Tisci nu a fost singurul combatant împotriva conformismului şi a noţiunii de “politically correct”. O rochie de bal cu o maxi trenă, semnată John Galliano pentru “Dior” a cărei mătase lucioasă imită sacul pubelei, o nouă Casă “Martin Margiela”, cu un mozaic de farfurii sparte, o rochie Junya Watanabe compusă din fermoare smulse de la bluzoanele de motociclist, o rochie de bal “Dolce&Gabbana” care are un aer mult prea sălbatic… Totul se amestecă. Frumosul şi urâtul, şicul şi gunoiul, noul şi vechiul…

Mulţi dintre creatori au împrumutat elementele cel mai puternice şi cele mai importante moştenite de la punk, în “do-it-yourself”. Acest concept care te împinge să iei în propriile mâini creaţia a făcut să cadă o altă barieră, aceea care separa consumatorul de creator. “În colecţia botezată «The Horn of Plenty», Alexander McQueen a dat creaţiilor sale aspectul pieselor refolosite complexe. El a utilizat formele tradiţionale ale modei, dar, în acelaşi timp, a propus o critică a exceselor modei.

Alături de aceste creaţii post-punk, moştenirea cea mai dinamică a fost exprimată datorită internetului. Astfel că toată lumea poate să aibă o voce şi să-şi exprime originalitatea şi creativitatea. Dar, în acelaşi timp, acesta este o sursă a mediocrităţii şi cultura de masă virtuală poate să ducă la saturaţie.

Alături de artişti şi de tinerii creatori care s-au lansat pe YouTube, producţiile egocentrice încurajate de tele-realitate tulbură reperele. “Oamenii de azi sunt obsedaţi de «fast», observă Riccardo Tisci. Fast food, fast love, fast fashion. Înalta tehnologie este un perfect model pentru aceasta”. Designerul estimează că spiritul punk poate să revină astăzi cu condiţia ca oamenii să se folosească de internet, “aşa cum trebuie”, făcând să li se audă vocea. Riccardo Tisci este unul dintre creatorii militanţi, învăţându-i pe tineri să nu mai fie timizi, să fie creativi, afirmând “punk reprezintă speranţa”.

Modă şi film

Dar nu numai punk a influenţat moda, ci, încă dinaintea lui, şi cea de a şaptea artă şi-a lăsat o amprentă.

Cu un milion de dolari în buzunar, Gabrielle „Coco” Chanel a plecat, acum 80 de ani, să cucerească Hollywood-ul. Misiunea sa era aceea de a crea costume de actriţe pentru la MGM. Această colaborare era organizată de producătorii dornici să-şi asigure audienţa feminină, iar, pe de altă parte, Chanell îşi asigura astfel vizibilitatea.

Un stil inconfundabil. Audrey Hepburn si Hubert de Givenchy

Cu 20 de ani mai târziu, Audrey Hepburn îl întâlneşte pe Hubert de Givenchy, care i-a creat costumele pentru toate filmele. Yves Saint Laurent a fost adulat de către Catherine Deneuve pentru ţinutele create special pentru ea, mai ales pentru “Belle du Jour”.

Astăzi, această relaţie este puternic exploată mediatic. Pentru “Gatsby”, Baz Luhrmann a mizat pe Miuccia Prada.

“Pentru a se asigura că aceste colaborări sunt cunoscute de toată lumea, mărcile de modă le comunică masiv înainte de lansarea în săli”, explică Pascal Monfort, profesor de istorie şi sociologie de modă. Un caz exemplar este lansarea atât de aşteptatului “Marele Gatsby”. În august anul trecut, “Vogue” din Statele Unite anunţa că realizatorul a apelat la Miuccia Prada pentru a desena mai mult de 40 de costume pentru film, iar informaţia a făcut înconjurul lumii. La fel şi Carey Mulligan care anunţase că poartă bijuterii Art Deco din ultima colecţie a Casei de bijuterii “Tiffany”.

Chris Laverty, redactor şef al site-ului internet anglo-saxon “Clothesonfilm”, explică: “Numele unui creator recunoscut măreşte potenţialul de marketing al filmului”. Dar, în acelaşi timp, victimele colaterale ale acestui arsenal mediatic sunt adesea creatorii de costume. Atunci când Amy Westcott, a rupt tăcerea pentru a arăta implicarea mărcii “Rodarte” în realizarea costumelor pentru “Lebăda neagră”, în 2011, numeroşi colegi au fost solidari cu ea.

Asocierea între marile case de modă şi cinema nu este nouă. În 1931, Coco Chanel a semnat costumele pentru „Tonight or Never”.

Câteodată, mărcile îşi trag un profit din acest chilipir comercial, chiar cu riscul anacronismelor. Pentru “Incoruptibilii”, costumiera Marilyn Vance-Straker a adus câteva retuşuri la mai multe ţinute create de Giorgio Armani. Întrucât istoria se derula în anii 1920, gardeoba propusă de creator s-a inspirat excesiv din stilul de la sfârşitul anilor 80. Aceeaşi problemă a fost şi cu Ralph Lauren care a îmbrăcat personajele din “Marele Gatsby” din 1974, în care costumele bărbăteşti aveau revere largi, cravatele erau impozante, iar culorile nu erau întotdeuana adecvate esteticii Anilor Nebuni….

Intalnirea lui Richard Gere cu Armani in American Gigolo

Odată cu garderoba sexy din “American Gigolo”, Giorgio Armani a strălucit. Reţeta succesului? O oarecare subtilitate care a constat în a impune o viziune personală, coincizând în acelaşi timp cu estetica şi subiectul filmului, aşa cum se întâmplase şi cu imaginile lui Jean-Paul Gaultier şi ale creaţiilor sale pentru “Al Cincelea Element” (1997). Giorgio Armani a început la fel de bine cu “American Gigolo”, în 1980, care a făcut ca marca sa să decoleze. În film, Richard Gere care poartă costume de o eleganţă uimitoare şi cămăşi deschise, încarnează o virilitate asumată, vizibil sexy, în stiulul caracteristic Hollywood-ului.

Yves Saint Laurent a semnat costumele pentru Catherine Deneuve in Belle du Jour, pelicula lui Bunuel

Pentru Vionnet, moda era o artă

Madeleine Vionnet a fost una dintre renumitele creatoare de modă din primele decenii ale secolului XX. În ultimii ani, Casa Vionnet s-a întors la o nouă viaţă schimbând garda, dând naştere unui nou parcurs privind viitorul fără a uita trecutul.

A fost o figură revoluţionară a istoriei modei, la fel ca şi Coco Chanel.

În 1990, fascinată de Isadora Duncan şi de formele ei libere, Madeleine Vionnet explorează arta drapajului, suprimă definitiv folosirea corsetului, ceea ce este mai mult decât o modă, este o revoluţie. În 1912, în faţa imensului succes al creaţiilor sale, deschide în Rue de Rivoli propria sa Casă de Modă.

Între 1920 şi 1930, ea dă frâu liber pasiunii sale pentru flori şi pentru fustele în stil corolă, cu trandafiri şi benzi, pentru coliere în formă de ghirlande.

Stilista Azzedine Alaïa spunea: “Madeleine Vionnet, pentru care am un adevărat cult, încarna modernitatea timpului său. A avut intuiţii de geniu: spiritul cupei, drapajele, supleţea rochiilor sale au influenţat mulţi creatori de astăzi. Hainele ei pe cât erau de simple, pe atât erau de o construcţie savantă”. Iar Cecil Beaton spunea entuziasmat: “Creaţiile sale mulau corpul cu drapajele lor, iar femeile îmbrăcate de ea păreau sculpturi vii”.

John Galliano afirma: ”Dintre toţi stiliştii secolului trecut, Vionnet este cea care m-a inspirat cel mai mult. La ea, sensul voluptăţii era inegalabil”.

Madeleine Vionnet a murit săracă, la 99 de ani.

Schimbarea a venit în 2007, când stilista Sophia Kokosalaki a preluat marca. Au urmat ani turbulenţi, iar în 2007 un nou designer, Marc Audibet, a venit la conducere, şi el fiind apoi înlocuit de alţi tineri designeri. Au urmat la conducerea Casei surorile gemene Barbara şi Luisa Croce, talentate, dar care nu erau în spiritul lui Vionnet. Dar noua viaţă a Casei Vionnet a început atunci când a fost preluată de omul de afaceri Matteo Marzotto împreună cu Gianni Castiglioni, Vittorio Emanuele Marzotto şi Andrea Donà Delle Rose. Noul director creativ a devenit Rodolfo Paglialunga, designer italian care venea de la Prada. Prima sa colecţie, din 2010, era un omagiu adus lui Madeleine Vionnet, atât în rochiile drapate, dar într-o cheie mai simplă.

Din 2012, preşedinta şi directorul creativ al Casei a devenit frumoasa Goga Ashkenazi, milionară ce aminteşte de atmosfera din “La Dolce Vita”, înconjurată de oameni cu foarte mulţi bani, printre care, Lapo Elkan, din familia Agnelli. După cum declară, ea este în sintonie cu linia hainelor lui Vionnet. Recent, a fost aleasă ambasadoare a Academiei de Teatru de la Scala.

Înainte de a intra în studioul pe care îl conduce se află o “wunderkammer”, tapetată cu fotografiile doamnei Vionnet şi cu modelele sale. Preferata ei este “Doamna Lucien”. “Doamna Vionnet, mărturiseşte ea, spunea că un veşmânt poate schimba viaţa unei persoane”.

Tatăl creatoarei Goga Ashkenazi din Kazahstan era inginer, iar mama laureată în medicină. Tatăl era musulman, mama era evreică, iar ea este acum budhistă. A studiat la Oxford economia şi istoria, iar la 21 de ani, pentru că iubea moda, a început să lucreze cu Morgan Stanley, la Los Angeles. S-a căsătorit cu miliardarul Stefan Ashkenazi şi, deşi a divorţat de acesta, a avut suficienţi bani pentru a-şi achiziţiona case la Londra şi la Milano, dar şi Casa de modă şi brandul Madeleine Vionnet, de la Paris.