Evreii de la Apșa de Jos și din împrejurimi

Cel mai important păstrător de tradiții și valori maramureșene din Ucraina, Ion Botoș, președintele Uniunii Regionale a Românilor din Transcarpatia (URRdT) „Dacia”, ne surprinde cu o nouă lucrare de istoriografie dedicată, de această dată, evoluției comunităților evreiești așezate, de-a lungul timpului, pe pământurile locuite de români din dreapta Tisei.

Volumul „Evreii de la Apșa de Jos și din împrejurimi” este rodul unei munci de documentare intensă desfășurată de Ion Botoș împreună cu fiica sa Ileana și a fost publicat cu ajutorul  Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare.

Vă reamintim că, în ultimile trei decenii, în ciuda numeroaselor piedici de ordin politic sau economic, Ion Botoș a desfășurat o activitate neobosită pentru promovarea valorilor românești în teritoriile locuite din cele mai vechi timpuri de români, din Ucraina. Printre altele, Botoș este fondatorul și directorul „Muzeului de Istorie și Etnografie al Românilor din Transcarpatia”, instituție privată, și al revistei „Apșa”, prima publicație de limbă română din Transcarpatia.

Recent, prin eforturi deosebite, URRdT, a obținut acordul autorităților ucrainene pentru amplasarea unui bust al voievodului Dragoș, în curtea primăriei din Apșa de Jos. Din păcate, deocamdată, din lipsa finanțării, Botoş a reușit să ridice doar postamentul din marmură.

O scurtă recenzie a volumului „Evreii de la Apșa de Jos și din împrejurimi” găsim în cuvântul înainte semnat de Conf. univ. dr. Ștefan Vișovan, de la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”.

Cuvânt-înainte

Cartea lui Ion M. Botoş şi a fiicei sale Ileana – intelectuali distinși din Apșa de Jos, comună celebră din Maramureșul de peste Tisa, locuită din cele mai vechi timpuri de români – vine să umple un regretabil gol în istoriografia recentă a zonei: acela al cumplitului Holocaust, al destinului tragic ce le-a fost hărăzit, de niște brute lipsite de conștiință, câtorva milioane de evrei în anul de tristă amintire 1944 și multă vreme după această fatidică dată. Rezultat, atât al unor asidue căutări prin arhivele localităților cu populație românească din Transcarpatia, prin cele raionale sau regionale, cât și al unor discuții directe cu unii dintre martorii sau supraviețuitorii abominabilului eveniment, punând totodată la contribuție date statistice, tabele cu evreii deportați din localitățile Apșa de Jos, Apșa de Mijloc, Biserica Albă, Slatina, Ocna-Slatina, precum și o bogată iconografie, cartea celor doi membri ai familiei Botoș se constituie într-un cutremurător document despre ororile și crimele puse la cale, pe de o parte de uneltele lui Hitler – în speță Ungaria Horthistă –, iar pe de altă parte, de dictatura stalinistă.

Autorii au selectat câteva articole scrise de oameni de cultură, istorici sau jurnaliști, care îl ajută pe cititor să-și facă o imagine clară în legătură cu evoluția comunităților evreiești din localitățile românești din dreapta Tisei, scoțând, totodată, în evidență raporturile firești, de prietenie și bună vecinătate care existau între populația românească băștinașă și evreii stabiliți, de-a lungul timpului, în această parte a Europei. Se apreciază chiar, și pe bună dreptate, că evreii au avut un loc aparte în viața apșenilor, fiind „catalizatori în organizarea comerțului” și încadrându-se foarte bine în viața românilor. De altfel, evreii din localitățile românești, stabiliți în Israel, țin și azi legătura cu Maramureșul din dreapta Tisei, mulți dintre ei afirmându-se ca mari specialiști în diferite domenii de activitate –literatură, grafică, matematică, muzică, medicină, arhitectură, din rândul lor recrutându-se rabini etc.

Iconografia bogată și sugestivă conferă cărții, nu doar originalitate, ci și valoare de document, iar numeroasele statistici pe care autorii le-au întocmit cu migală și profesionalism, dincolo de tragismul celor întâmplate cu populația evreiască, oferă date interesante despre ocupațiile și locurile de muncă ale evreilor maramureșeni, despre numărul acestora și despre repartizarea lor pe localități, despre nivelul lor de studiu, despre locul și rolul pe care aceștia le dețineau în cadrul comunităților în care li se derula existența. Românii din localitățile de peste Tisa au fost profund indignați și impresionați de valul de nedreptăți ce li s-au făcut evreilor, iar în perioada deportării acestora, nu puțini români au încercat și chiar au reușit să-i salveze, ascunzându-i. Este amintit, în acest context, gestul superb al Maramureșeanului Mihai Marina, consul la Consulatul Regatului Român de la Oradea, care a intervenit de nenumărate ori pentru sprijinirea și salvarea evreilor, pe mulți dintre ei trecându-i granița în România cu mașina Consulatului.

Cartea este, realmente, un document sugestiv și cutremurător, care ne aduce în atenție soarta tragică a evreilor din Transcarpatia în anii celui de-al Doilea Război Mondial, începând cu atitudinea ostilă, discriminatoare și cu politica de exterminare practicată de regimul horthist și continuând cu ghetoizările, deportările și suprimarea brutală a celor mai mulți dintre ei. Din unele materiale incluse în carte reiese clar că prigoana și discriminarea evreilor nu au încetat odată cu terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, manifestările antisemite înregistrându-se și în deceniile următoare, concretizându-se în tentative de deportare, în împiedicarea accesului la învățământul superior etc.

Eforturile autorilor de a oferi generației de azi o carte despre calvarul evreilor maramureșeni sunt de apreciat, iar gestul Domniilor Lor se constituie nu doar într-o restituire necesară, ci și într-un act de condamnare a ororilor celui de-al Doilea Război Mondial și a crimelor contra umanității puse la cale și săvârșite de reprezentanți iresponsabili ai regimurilor fasciste, horthiste și, nu în ultimul rând, de comuniștii instalați la putere într-o parte dintre țările Europei. (Conf. univ. dr. Ștefan Vișovan, de la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”)

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eduard O. Ohanesian 147 Articole
Author

16 Comentarii

  1. Dle Ohanesian,am citit articolul „evreii de la Apsa de jos ,ai cateva exprimari care-s dubioase ” destinul a cateva milioane de evrei „??,in Romania traiau inainte de 1940 cca 700 000 de evrei ,de unde miloane ?.
    Soarta evreilor nu s-a stabilit niciodata in Romania ,in Romania n-a fost holocaust .
    Pactul Ribentrop -Molotov este cel care a impus solutia finala :Ungaria hortista este vinovata de ce s-a intimplat cu evreii din zona ocupata dupa septembrie 1940 .Impreuna cu evreii au avut de suferit si romanii ,ati uitat de TRAZNEA ,de IP ??,cine-s vinovatii ? ,ca victimele erau doar romanii. Condamnarile celor vinovati au fost pronuntate la Niurenberg ,astazi NOI cei care traim pe acest pamant majoritatea suntem nascuti dupa razboi cu ce motiv ne faceti vinovati ?.
    Condamnarile se fac pe probe si nu pe vorbe ,nu pe amintiri ,pe documente.
    Daca esista populatie azi vorbitoare de Lb romana din Israel aceea este plecata din Romania si dupa evidentele romanesti au plecat cca sase sute de mii.
    Antisemitismul ,pogromurile n-au origini romanesti ,cautatile in istoria Rusiei si Poloniei si le veti gasi.

  2. @andreesanu (I): Privindu-i pe evreii din România: legionarii si pogromurile pe care le-au instigat (Bucuresti, cu macelul de la Jilava, Iasi … restul fiind de mai mici proportii). Taranii români, saraci pâna la disperare, nu-i iubeau pe evrei, arendasi. Rascoala din 1907, cu dezastrul ei, din cauza pretentiilor arendasilor reprezentându-i pe latifundiari, a si izbucnit. Atentie si la pictura-cronica istorica a lui Grigorescu. Pentru ca mai târziu, legionarii, tineri ai mahalalei, sa-si faca propaganda din teroarea antisemita. Generalul Antonescu, la fel. Destul ca-n Ucraina ocupata dupa izbucnirea WW2, armatele române sa comita masacrul de la Odesa. Asta, când în perioada interbelica evreii, oameni de cultura, erau respectati în tara (Tia Peltz, Tristan Tzara, Nina Cassian…). E drept, pe de alta parte, ca Auschwitz, privind Polonia, n-a fost întâmplator. Si eu sunt sigura. Privind Rusia tzarista, antisemitismul pricep c-ar fi fost de stat. Israel : partidul rusilor de-acolo (lider, Avigdor Lieberman) ar fi de extrema dreapta si face alegerile. Despre evreii de origine româna din Israel, în schimb, tacere deplina.

  3. @andreesanu (II): Si-n România, românii-si fac rau singuri, cu vorbele si atitudinile, acuma, fara bun simt, revansarde, provocatoare. În loc sa se razbune pe oamenii politici români de dupa ’89, fiindca ei i-au saracit (Catarama : distrugerea schimburilor comerciale ale tarii. Nastase Adrian: „privatizarile” si „restituirile”, în asa fel ca pâna si Transilvania, cumparata-n aur de România, la „afacerea optantilor”, în mod abuziv sa fie readusa la mezat, în mintea multimii neinformate. Isarescu Mugur, cu jongleriile asupra monedei nationale… Coposu, cu ura fata de minoritatile din partidul comunist interbelic, evrei, polonezi, ucrainieni, bulgari, într-adevar. Basescu si Ponta, cu bataia de joc a resurselor naturale. Johannis, a copiilor, dupa falsificarea-n urma careia Brukenthal-ul, unul din muzeele care conteaza-n lume, sa ajunga ILEGAL proprietatea Forumului tipului, si-uite-asa … de unde, disperarea românilor saraciti de indivizi de rea-credinta. Cu resuscitarea antisemitismului actual, difuz. A carui cauza-i disperarea saracirii si lipsa oricarei perspective personale, în tara si de tara. Nu-i vina mea ca tipii si-au batut joc de Ceausescu si mostenirea lui (România industrializata si fara datorii), în schimbul glorificarii legionarilor si-a spionilor xenofobi, antisemiti, rusofobi si ANTIROMÄNI de tip Maniu-Coposu (România având, însa, conflicte cu UCRAINA, tipii fiind, însa, programati pentru intoxul rusofob. Daca n-ar fi vorba de antiromânismul intrinsec „marilor eroi” si de disperarea saracirii si saraciei în marea masa a populatiei ajunse-ntr-o tara fara institutii, într-un haos total, al fascismului de stat, nici antisemitism). ps nu-s evreica. Sunt casatorita c-un britanic.

  4. Ileana Rollason…ce nume britanic…îmi plac la nebunie minciunile și intoxicarile pe care le postezi… posibil sa fi plătită la numărul de minciuni…livrate…altfel…sa amesteci bazaconiile…”ce din coada au sa sune”…sa aduci pe Coposu și Maniu în ghiveciul cu…Ceaușescu…cu antisemitismul…habar nu ai ce înseamnă antisemitism…ai senzația ca Planeta este condusă de…jidani…adică ăștia care-și zic evrei ..dar…de fapt sunt khazari…marș la Biblioteca și studiază…dacă ai cu ce…dacă NU…spală putina…aici Nu etnia este pusa in evidenta…doar adevarul istoric…nu mai cita din Roller…s-a prapadit de mult si…cu el….au pierit si minciunile din istoria falsificata de acesta…D-le Andreesanu …de acord cu ideile conținute în postarea dvs…și da…holocaustul nu are treaba cu România…este o afacere intre germani și…khazari…pardon…jidanii perioadei interbelice…în Romania nu a fost holocaust…însă avem o comunitate de bolnavi de holocaust romanesc in frunte cu institutul elie wiesel…la care s-a raliat Clasa Politica din Romania…Prietenii știu de ce…Restul este…Tăcere și Înțelepciune!

  5. @Ioan : stii bine c-am dreptate. Pe Roller nu l-am citit, si nici un cred ca tipul sa se fi referit la religie. Antisemitismul (nu numai din România, ci din toate tarile estice, si-n Vest, actualmente, în mahalalele arabe, în special, în timp ce-ntre razboaie si-naintea lor era obisnuit, si ghetto-urile, si ele, locuri comune. Primul fiind italian. Si-n Vest, asa-zise „ulite”, „strazi” unde-aveau voie sa stea evreii, lipsiti de drepturi cetatenesti): am te poftesc sa nu ma contrazici. Khazar esti si tu, daca vrei sa stii. Lamureste-te-nainte de-a scrie bazaconii si expui un antisemitism visceral, agresiv. Nici n-am nevoie de-alte argumente, în afara postarii tale. @andreesanu are dreptate ca-n România n-ar fi fost un holocaust în sensul propriu al cuvântului (lagare de concentrare si exterminare de masa), si n-are, în privinta antisemitismului atavic al românilor (analfabeti, fiindca antisemitismul vine din analfabetism: „Evreii l-au omorât pe Christos”, când „evreu” NU-I O ETNIE, un POPOR, ci-o RELIGIE, si când Isus, razvratit împotriva romanilor ocupanti, si-a mai si întemeiat propriul cult!). Ma scoti din rabdari, @Ioane, cvasi-analfabet violent! `si tu poti sa fii evreu, daca te convertesti religios. @andreesanu n-are dreptate nici sa nu se refere la masacrele de la Jilava si la pogromul de la Iasi, cel putin, ori la masacrul de la Odesa! casca-ti ochii (daca stii sa citesti) la, cel putin, articolele din wikipedia!

  6. @Ioan : ps : Maniu-Coposu : lamureste-te si-n privinta lor, în loc sa te-arunci în arena ca prostu’. Agenti britanici. Anti-români. Citeste despre Maniu, Adunarea Populara de la Alba Iulia 1918 si atitudinea lui între cele doua raboaie mondiale, daca ai chef de-un roman de groaza.

  7. Ileana…cum spuneam…îmi plac la nebunie intoxicarile pe care le promovezi în spațiul online…te definesc…în toata abjectia de care dai dovada…iți recomand sa ai parte de…iubire și înțelepciune… continui sa amesteci cuvinte „ce din coada au sa sune”…fără a avea nimic a spune…un ghiveci fara noima…intre vorbe și fapte…sa rămânem la fapte…Comunismul este o afacere jidaneasca….instaurat in 1917 in Rusia si exportat/impus in tari din Europa-Asia-America de Sud si Centrala…în perioada 1917-1989…care a provocat asasinarea a cca 100 milioane de oameni…una din victime fiind și România si..înainte de a tot da cu… antisemitismul ca și când ai da cu ierbicid pe buruieni…în iarna 1932-1933 Stalin-jidan și NKVD-ul-securitatea bolsevica-brațul inarmat al partidului comunist condus de Lavrenti
    Beria-jidan …au decis/pus în practica asasinarea prin înfometare a cca 7 milioane de ucraineni… confiscandu-le cerealele din gospodarie…pentru ca…au refuzat sa se înscrie în colhoz…ocuparea Basarabiei in 1940 si faptele lor…descrise de Paul Goma in Saptamana Rosie….așa ca… Dumnezeu te pedepsește…după fapta și…răsplată…intre 1941 si 1944…dar dehhh…iți place sa te uiți doar la ce îți convine…la Odessa..un grup de jidani in 1941…au minat sediul comandamentului romanesc și…au murit 122 de ofițeri și soldați ai armatei romane…a urmat pedepsirea acestei fapte…doar nu vroiai ca…Ion Antonescu sa-i felicite ca i-a asasinat ofiterii si soldatii si sa-l angajeze pe Sherlock Holmes sa depisteze teroristii…cât despre Jilava in 1940…ești prea mica sa intelegi…mai studiază…ar trebui sa te călugărești…doar așa mai poți spera…în iertarea păcatelor și regăsirea de sine. Sic transit gloria mundi!

  8. @Ioan : De la tine scrii, din viata ta, în loc sa ti-o folosesti cu schepsis. 1. Comunismul : afacere FRANTUZEASCA. Nu stiu daca (si cred ca nu) te pricepi la recunoasterea partilor, a structurii unui întreg, însa PRIMA revolutie comunista (dupa comuna primitiva) din lume e Revolutia Franceza, 1789. Cu Robespierre în rolul lui Trotzky. Vrei si bibliografie? de la H. Carrère d’Encausse, presedinta Academiei franceze, la ultimul sovietolog britanic si american. 2. „Asasinare”: esti în plin delir. În URSS au murit în jur de 2 milioane de oameni ramasi pe drumuri în sate si ajunsi la oras, unde sedeau pe strazile unde-au si-nghetat ori crapat de foame. Stalin nu era evreu, era gruzin. Si N-AI DREPTUL sa te-apuci sa-l condamni, de vrele ce SOVIETICII-L IUBESC, si-l plâng si astazi. A câstigat WW2 si i-a readus tarii mândria. La catafalcul lui deschis era plin de lume, cozi de ore-n sir, din toata tara. Uita-te la documentarele respective, din arhivele de filme (si din Estul, si din Vestul Europei). 3. „Înfometarea” Ucrainei (îti pasa de dusmani? spune-mi? fiindca-n Ucraina sunt pamânturile românesti rapite, Basarabia si Bucovina, unde ROMÄNII N-AU NICI UN DREPT, NICI ACUMA). Kulacii, care-aveau unelte de lucru, au refuzat sa le dea la colectiv, sa se poata cultiva pamânturile. Si-au refuzat fiindca nu voiau sa-mparta cu saracii NIMIC. Dar ABSOLUT NIMIC. Asa ca-n plus, ca sa n-ajunga la colectiv, si-au taiat si animalele si ars si culturile. Si-ai pretentia sa nu fi declansat un dezastru? 4. Odesa: acolo armata ROMÂNA a savârsit, si fara nici un motiv în afara fanatismului antisemit, un masacru al carui victime au fost evrei CIVILI. Ai priceput? cum sa-ti spun ? incult de rea-vointa sau legionar?

  9. Draga Ileana lui Roller, nu crezi ca te dai prea desteapta si consideri ca romanii sunt chiar asa de prosti, ca vorba aia nici communismul vostru nu le-a spalat creierul pe cit vrei sau crezi tu? Continui fara documente verificate sa ascuti lupta de clasa bolshevica, admitind ca Stalin este iubit, acum mai ales ca Pactul Hitler-Stalin a fost deconspirat, iar cind noi romanii vrind sa vorbim de Maniu, Antonescu, etc…ne faci legionary, nazisti si antiHO, in mod chiar paranoic.Mai clar de a face apologia arendasului evreu contra taranului roman(sarac lipit cum te multumeste pe tine) in contarast cu Kulacii, care culmea ca si evrei tai nu au vrut sa dea nimic la confratii lor saraci, nu cred ca poate fi dat ca mai bun exemplu ca umblii cu manipulari. Dar he, he, he… cind este vorba de evrei totul este de bine. Vad ca acest ziar te promoveaza din plin, si tare imi este teama ca pe linga cenzura, asa cum avem si legi antinationale, se lucreaza din plin in speranta unui ghiseft gras al alogenilor pe spinarea amaritei noastra tarisoare, care totusi a educat si dat pine alba de mincat, incalzindu-i la sinul dulce asa cum o duci tu acum.La mai mare si dai inainte…
    O zi buna
    Con
    P.S. Sa sti ca Romania a pierdut teritorii nu din cauza lui Maniu, Antonescu,etc… care oricum nu pot fi considerati tradatorii neamului, ci pentru ca au fost prea multi din afara mai ales, si mai citeste de ce Regele a avut motive legale sa desfinteze PCR-ul alogen si de import bolshevic. Asta ca vad cit te doare de teritoriile noastra acum in Ucraina!!!c

  10. Fara documente fara informatii verificabile totul este o trancaneala .
    Vreti informatii despre pogromuri cititi Istoria Romanovilor autor Simon Serbac Montefiori -cauzele si urmarile pogromurilor.Evreii kazari socotiti al 13 lea trib origini si migratii -cititi Itoria Romanilor de Constantin Dragan .
    Pogromul de la Iasi 28-30 iunie 1941 vezi Raportul Comandamentului 30 Armata german cel care asigura jurisdictia in NE Romaniei la declansarea actiunii Barbarosa .Cei vinovati au fost judecati si executati .
    Cine si de ce dezgroapa mortii,ce urmareste ?,cu ce-s vinovati cei nascuti dupa razboi ?.Romania si-a platit obligatiile stabilite prin tratatul de pace timp de 20 de ani ,ce se mai vrea ?.

  11. @andreesanu : Documentele exista si informatiile sunt nu numai verificabile, ci si verificate. Sebag Montefiore e-un impostor. Da-ntr-un cadavru. În loc de Ucraina din al Doilea Razboi si actuala, de pilda. Kazarii : toata populatia est-europeana poate fi de orgine kazara. Ungurii, de pilda. Kazarii – care nu-s evrei -, migrând din albia lor originara spre Estul si Centrul Europei. Ce se mai vrea? denazeificarea Estului Europei. Disparitia unora precum Ioan sau Con, de pilda. Ai exemplele-n fata ochilor. Nu pricep de ce te mai si-ntrebi.

  12. Adriane ,picatura chinezeasca ucide ,tampeste,tot asa si bazaconia cu holocaust in Romania va duce la tamirea sau moartea acestui popor,stam in gatul unora care ne vor terminati.
    Cauta in presa ce s-a scris de ucrainieni ,dupa inceperea conflictului din SE Ucrainei rusii au desecretizat documentele din
    timpul razboiului al 2 lea mondial,cand o parte din ucrainieni au trecut de partea nemtilor si ce au facut ucrainienii i-a ingrozit si pe nemti ,si nu le vara nimeni pe gat cu dea sila nici un holocaust !!.
    Manipularea indobitocirea lumii prin media este azi o arma si mecenari destui.
    Tu poti sa stai cu gura cascata la ce-ti arunca ei ?.

  13. Draga d-le Adrian, chestia asta cu disparitia lui Con, de ex. arata ca degeaba ne faci legionary, nazisti, antiHO, iar limbajul tau violent arata ca esti platit pentru asta ca sa-ti meriti argintii. Cred ca iti faci pacate cu un popor care te-a educat, ti-a dat o pine alba de mincat si drept rasplata nu astepti decit sa-l vinzi oricui, ca sa nu se cheme ca la Rommmy cersetorie, vorba lui prietenul tau Pedro R. sau Ileana lui R. La mai mare si dai inainte…
    O zi buna
    Con

  14. Bre, eu stiu asa. Romania e tara romanilor. Vrei sa stai in Romania, te comporti ca cetatean roman. Nu-ti place si vrei sa impui vointa ta, mars in tara ta. Nu te obliga nimeni sa stai aici daca nu-ti place. Era pe vremuri unul care stia cum sa abordeze problema. Nu-ti place Romania, nu iubesti romanii, ia pasaport de apatrid, pa cetatenie si sa mai vii cand te-om chema noi!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.