Experta în Iran care a scris despre “Valul negru” explică de ce SUA nu au atacat și la ce se pot aștepta iranienii

Aceasta explică, într-un dialog cu Cotidianul, că scenariul cel mai bun pentru poporul iranian este o schimbare din interior, care are însă nevoie de presiune externă. Există și două scenarii dezastroase: unul este haosul și războiul civil, iar celălalt este o repliere și mai dură a acestui regim într-o dictatură militară și mai opresivă, ceea ce va face viața și mai dificilă pentru iranieni, spune jurnalista libaneză, autoarea cărții Valul negru. Arabia Saudită, Iran și rivalitatea de patruzeci de ani care a destrămat cultura, religia și memoria colectivă în Orientul Mijlociu (Humanitas, în limba română).

Kim Ghattas, născută în 1977 în Liban, a lucrat timp de 20 de ani pentru BBC și Financial Times, fiind distinsă cu Emmy Awards în 2006 pentru un reportaj despre conflictul israeliano–palestinian. În 2008 sa mutat la Washington, DC, în calitate de corespondent BBC pe lângă Departamentul de Stat al SUA. În prezent scrie pentru The Atlantic, publicând articole și în Foreign Policy și The Washington Post. Kim Ghattas face parte din thinktankul Carnegie Endowment for International Peace din Washington, DC, precum și din conducerea Universității Americane din Beirut și a organizației Arab Reporters for Investigative Journalism. Domeniile sale de interes sunt complexa situație a Orientului Mijlociu și politica internațională a SUA.

Cotidianul: Kim Ghattas, în interviul nostru anterior, imediat după ce ediția în limba română a cărții dumneavoastră, Valul Negru, a fost publicată în România, vorbeam despre protestele din Iran. Acum, câțiva ani mai târziu, au loc din nou proteste în Iran, dar extrem de sângeroase. Poate că întrebarea mea este puțin cinică, dar au fost atâtea vieți sacrificate în zadar în aceste proteste? Ce credeți?

Kim Ghattas: Nu știm care va fi rezultatul acestor proteste, ținând cont de faptul că, în acest moment, nu mai sunt proteste deoarece represiunea de la începutul lunii ianuarie a fost extrem de violentă. Dar aceasta nu este prima dată când iranienii protestează; există o tradiție, o istorie a protestelor în Iran împotriva regimului opresiv al Republicii Islamice.Va fi totul în zadar? Istoria ne va spune. Știți, revoluțiile nu reușesc întotdeauna din prima clipă. Revoluția iraniană care a adus la putere regimul islamic a fost un proces lung. Acum, acest regim, care a învățat lecțiile de la căderea Șahului, lecții care i-au permis să preia puterea, știe că, pentru a rămâne la putere, trebuie să folosească violența împotriva propriului popor, ceea ce Șahul nu a făcut. Și, după cum știți, oamenii din Europa de Est înțeleg foarte bine că lucrurile pot dura mult timp și apoi, dintr-odată, totul se termină.
Nu aș spune că mor în zadar. Cu siguranță nu aș fi eu cea care să spună: „O, totul este în zadar”. Acest lucru depinde de iranieni și sper cu adevărat că, în cele din urmă, într-un fel sau altul, vor ajunge la un rezultat care să le facă viața mai bună.

Cotidianul: Cât de slăbit este regimul?

Kim Ghattas: Destul de slăbit, dar nu suficient încât să nu mai poată exercita violență împotriva propriului popor. Acesta este un regim foarte bine înrădăcinat. Este un sistem care s-a consolidat intern timp de 47 de ani. Însă arhitectura sa regională a fost mult slăbită și decimată. Hezbollah în Liban nu mai este ce a fost. Regimul din Siria, Bashar al-Assad, a dispărut, iar acesta era absolut crucial pentru susținerea Republicii Islamice. Iranul este în defensivă, în general, și este încolțit. Asta nu înseamnă că nu se poate dezlănțui împotriva propriului popor, dar și împotriva țărilor din regiune sau a Statelor Unite.

Cotidianul: Am avut prima reacție a lui Donald Trump, care ulterior și-a retras cuvintele, nu a fost nicio intervenție, un atac. Am aflat apoi că nicio țară din regiune nu și-a dorit, de fapt, o intervenție rapidă în Iran, o schimbare rapidă de regim. De ce?

Kim Ghattas: Ei bine, pentru că nu există „schimbare rapidă de regim”. Nu există așa ceva, așa că probabil țările din regiune au intervenit spunând: „Cred că ar trebui să ne gândim bine la asta. Cred că ar trebui să luăm în considerare diplomația. Cred că ar trebui să discutăm ce urmează după, în cazul în care regimul chiar cade.” Deci, nu a fost din sprijin pentru Republica Islamică, care a fost în conflict cu atâtea țări din regiune timp de mulți ani, așa cum scriu în Valul Negru, ci mai degrabă dintr-o conștientizare a faptului că Statele Unite nu se gândiseră la „ziua de după”. Și am văzut ce se întâmplă când Statele Unite nu se gândesc la ziua de după. Am văzut asta în Irak.
Deci, există multe motive pentru a lua în considerare o nouă rundă de diplomație, deoarece oferă tuturor timp să se gândească la ce ar putea urma. Ajută Statele Unite să poată spune: „Ei bine, am încercat diplomația, nu a funcționat, iar acum vrem o coaliție internațională care să respingă Iranul sau să doboare regimul.” Și las deoparte orice discuție despre legalitatea acestui demers.

Cotidianul: Ori de câte ori cade un regim totalitar, întrebarea majoră este: ce vine în loc? Cine sunt principalii competitori pentru putere în Iran și care este cel mai dezastruos scenariu?

Kim Ghattas: Există două scenarii dezastroase. Unul este haosul și războiul civil. Celălalt este o repliere și mai dură a acestui regim într-o dictatură militară și mai opresivă, ceea ce va face viața și mai dificilă pentru iranieni. În ambele situații, cred că vom vedea mulți oameni încercând să părăsească țara.
În mod perfid, nici negocierile care produc un fel de acord între SUA și Iran nu sunt grozave pentru populație, și aceasta este adevărata dilemă.
Fie că sunt atacuri, fie că este un acord, poporul iranian ar putea ieși în pierdere.
Dar ne putem gândi și la scenarii pozitive sau mai puțin negative, în care există o presiune intensă din exterior, amenințări cu atacuri și diplomație intensă, în timp ce pe plan intern se conturează o opoziție. Mă refer la foști membri ai regimului care acum sunt critici acerbi, precum președintele Rouhani sau Mir-Hossein Mousavi, toți acești oameni care acum sunt marginalizați sau în arest la domiciliu și care au început să ceară o schimbare din interiorul regimului, nu o „schimbare de regim”, ci o transformare a acestuia. Și există mulți lideri incredibili în interiorul Iranului. Avem două laureate ale Premiului Nobel pentru Pace: una este în exil, cealaltă este în închisoare și este izolată. Nu știm unde se află. Deci, schimbarea din interior este cea mai bună opțiune. Din păcate, schimbarea din interior are nevoie de presiune din exterior.
Alte două opțiuni ar fi: regimul decide să se transforme singur și să spună: „Ok, eliminăm funcția de Lider Suprem” sau „Este prea bătrân, s-a retras, a avut un atac de cord”, orice. „Fiul lui va prelua conducerea, dar am decis că nu mai vrem un Lider Suprem; el va fi doar un ghid spiritual. Și vom avea un președinte militar”, ca în Egipt cu Abdel Fattah el-Sisi, ceva gen Putin etc. Cealaltă opțiune, care cred că este de asemenea destul de rea, sunt atacurile militare din exterior, sabotajul intern din partea israelienilor, iar Reza Pahlavi apare și se declară noul rege al Iranului. Nu cred că este o opțiune grozavă, pentru că a fost în afara țării timp de 47 de ani. A muncit mai mult să submineze opoziția iraniană decât regimul islamic. El promite că va conduce un guvern de tranziție, dar nu cred că este o variantă ideală. Totuși, auzi unii iranieni spunând zilele acestea: „Ei bine, nu avem multe opțiuni bune, așa că poate ar trebui să ne raliem în jurul lui”.

Cotidianul: Deci nu este posibilă o tranziție spre democrație? Este doar un ideal?

Kim Ghattas: Nu. Nu există exemple reale de tranziție rapidă la democrație în lume. Nu sunt multe. În Europa, după căderea Zidului Berlinului, a existat un anumit context. Dar, din nou, nu a fost mereu ușor.

Cotidianul: Și avem exemplul Rusiei.

Kim Ghattas: Care nu este o democrație.

Cotidianul: Ce ar însemna căderea regimului mullahilor nu doar pentru regiune, ci poate pentru întreaga lume? Mă uit, de asemenea, la războiul de lângă țara mea, cel purtat de Rusia în Ucraina, deoarece Iranul și Rusia sunt un fel de aliați.

Kim Ghattas: Nu cred că prăbușirea regimului iranian ar face o mare diferență pentru Ucraina. Nu cred. Cred că rușii au tehnologia de care au nevoie; și-au dezvoltat-o pe a lor. Au învățat ce au vrut de la iranieni, au făcut schimb de cunoștințe. Iranienii încă oferă sprijin Rusiei, dar nu cred că ar schimba radical datele problemei. Cred că a fost mult mai dificil pentru Rusia să piardă Siria.
Pentru regiune, căderea regimului din Iran va avea cu siguranță repercusiuni, dar depinde enorm de ce urmează. Dacă e haos și război civil, e una. Dacă e o transformare controlată, fără o democrație perfectă, dar nici o dictatură, și fără sute de mii de refugiați, asta e altceva. Iranul ar putea începe să se reintegreze în regiune, să se deschidă economic, un pic ca Siria. Nu e perfect în Siria, dar e mai bine decât ce am avut. Dar rețineți, a fost nevoie de 13 ani de război civil pentru a ajunge în acest punct cu Siria.

Cotidianul: Tot avem un stat eșuat.

Kim Ghattas: Bineînțeles, pentru că nu poți reconstrui un stat peste noapte. Vorbim de 50 de ani de dictatură și 13 ani de război civil. Trebuie să reconstruiești tot: să asfaltezi drumuri, să reconectezi electricitatea, să faci sistemul bancar să funcționeze.

Cotidianul: Și să construiești o societate civilă, ceea ce nu se întâmplă peste noapte.

Kim Ghattas: Societatea civilă există, atât în Siria, cât și în Iran. Este absolut prezentă acolo. Ar trebui să le acordăm popoarelor sirian și iranian mult credit, motiv pentru care cred că cea mai bună opțiune, dacă o putem ajuta și promova, este schimbarea din interior, deoarece societatea civilă din Iran este foarte activă. Este foarte greu, oamenii sunt aruncați în închisori, dar ea este activă. La fel și în Siria. Am multă încredere în poporul sirian și în cel iranian.

Cotidianul: Ar fi util să descriem pe scurt Republica Islamică, deoarece există o înțelegere destul de îngustă, aș spune, cum că acestea ar fi proteste anti-religioase. Aș vrea să clarificăm acest aspect. Nu este vorba despre religie.

Kim Ghattas: Este vorba despre un sistem la 360 de grade, un sistem atotcuprinzător, holistic, care este dictatorial, religios, corupt și opresiv, în special împotriva femeilor. Dacă acesta ar fi fost doar un sistem religios care funcționa de minune, unde aveai electricitate, economia înflorea, atunci cred că am fi avut o cu totul altă discuție.Dar aceasta este o țară care folosește violența împotriva cetățenilor săi, care închide disidenții, care forțează femeile să poarte văl, care arestează bărbații care încearcă să apere femeile atunci când sunt reținute de poliția religioasă. Este un sistem care a epuizat resursele țării pentru a se îmbogăți pe sine ca sistem, Gărzile Revoluționare, Liderul Suprem și toți cei din jurul lor. Este un regim care folosește banii pe care îi are pentru a finanța aventuri militare în străinătate, în Siria, Irak, Yemen, și pentru a construi un arsenal de rachete balistice și unul nuclear, care nu vor hrăni populația. Există o penurie de apă în Iran atât de gravă încât se gândesc să mute capitala. Știu că e o problemă mondială, e schimbarea climatică, dar acolo planificarea este zero. Economia este în cădere liberă. Și da, unii spun: „E din cauza sancțiunilor”. Sigur, dar asta nu explică totul. Pentru binele poporului, regimul iranian ar putea alege să ajungă la o înțelegere cu lumea exterioară, să renunțe la unele cerințe privind programul nuclear, să îmbogățească uraniul doar la 3%, cât e nevoie pentru scopuri civile, și să spună: „În schimb, am dori ridicarea sancțiunilor pentru a ne ajuta oamenii”. Aceasta a fost ideea din spatele acordului nuclear din 2015. Doar că regimul nu a folosit acei bani pentru a-și ajuta propriul popor și pentru a reconstrui economia.

Cotidianul: Ce se va întâmpla cu organizațiile proxy ale Iranului? Vor dispărea?

Kim Ghattas: Nu. Nu vor dispărea neapărat peste noapte, deoarece fac parte din structura socială a locurilor unde se află astăzi, fie că e vorba de Liban, Irak sau Yemen, dar se vor trezi cu spatele la zid și cu mult mai puțină finanțare. Vor deveni simple partide locale.