Cel puţin 13 persoane au fost rănite, în principal pompieri, după ce un iaht a explodat în timpul nopţii în localitatea Minden, situată în partea nordică a Germaniei, transmite DPA.
Un purtător de cuvânt al poliţiei locale a explicat că pompierii au intervenit pentru a stinge un incendiu, atunci când s-a produs explozia.
”Ei traversau pasarela pentru a ajunge în ambarcaţiune şi purtau măşti de respirat, atunci când a avut loc această explozie îngrozitoare. Şase dintre ei au suferit răni grave, iar un pompier este în stare critică”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Minden.
Până în acest moment nu este cunoscută sursa incendiului, dar anchetatorii suspectează că este vorba de explozia generatorului ambarcaţiunii.
Un poliţist care stătea pe ponton a fost grav rănit de forţa exploziei, care a ridicat iahtul la câţiva metri în aer şi apoi l-a aruncat înapoi în apă.