Fabricanții de ciorapi vor partid

Ce fel de ciorapi are Mircea Geoană? Dar Fidel Castro? Ce fel de ciorapi are Gigi Becali? Dar Vladimir Putin? Dar George Bush? Dar Regina Margareta? Dar oare ce fel de ciorapi avea Emil Constantinescu în ziua în care ne-a zis bocindu-se că l-au făcut securiştii harcea-parcea? Dar fetele de la Play Boy pe care le vântură prietenul Boerescu pe plaja mării? Ce fel de ciorapi avea ieri Gheorghe Flutur când am vorbit amândoi despre geostrategii şi europarlamentare? Ce se întâmplă de fapt, ce sunt ciorapii, oare?

Dar ce fel de ciorapi avea Ion Iliescu în Decembrie 1989? Dar tu ce fel de ciorapi ai? Şi dacă ai de ce îi ai pe cei pe care tocmai îi ai? Ciorapii te exprimă? Spun ceva despre felul tău de a fi? Tu ce zici de chestia asta haioasă şi stranie? Eu cred că da, de trei ori da. De ce să zic de trei ori? Ce legătură e între politica ascunsă şi ciorapii tăi? Iar culoarea ciorapilor vorbeşte despre cum va arăta viitorul tău. Iar viitorul tău va arăta potrivit ciorapilor tăi. Căci, dacă sunt strâmbi, ceva va fi strâmb în viitorul tău. Dacă sunt mulaţi pe pulpe, oauuu, ce crezi că o să se întâmple în viitorul tău politic cel mai apropiat?

Dar mâine? Dar peste cinci minute? Deșteptarea! Să trăiți! Deschide poarta să iasă transportul de ciorapi și lasă visarea, poporane, nu mai dormi în front că se trage din toate direcțiile! Și transportul secret de cocaină a ieșit prin vama Nadlag fără ca NATO sau Moscova să prindă de veste. Al dreak de românași, frate, șmecheri nevoie mare! Te pui cu fabricanții de ciorapi? Paznicul se uită somnoros la mine. Hai, treci și nu te mai holba la mine, și-ai făcut și tu fabrică de ciorapi. Păi, mi-am făcut. Și nu știi care e mersul cu ciorapii ăștia, văd. Cam așa. Adică tu, ca fabricant român de ciorapi serios, cu ștaif, ai avea chef să facem un partid nu coțcăreală din asta periculoasă. păi cam așa. Eu cred că nu știi pe ce lume trăiești, o să dai faliment, pricepi? Mai întâi nu-ți mai trimitem ață, te-ai prins?

Pe urmă muncitorii tăi or să tragă chiulul, se cară-n masă peste graniță. Pe urmă vine Fiscul și te ia de guler. Pe urmă vine ITM-ul și te ia de guler. Mai vrei partid? Că mai sunt vreo doi fabricanți din ăștia ca tine care vor să înființeze Partidul Ciorapilor. Mai vreau. Păi, vezi. Pe urmă vine CSAT și te ia de guler. CSAT? Dar ce credeai, musiu, că fabricanții de ciorapi nu sunt de la Siguranța Națională? Pe ce lume trăiești?!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

1 Comentariu

  1. Eu port Pantherella, Bresciani si cand merg la nunta, Zimmerli.Despre pantofi nu vorbim aici, da?Imi plac articolele dumneavoastra.Un week-end frumos!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.