Făcătură sau realitate? Noi scandaluri sexuale în Poliție

Şeful Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, secretarul de stat Anghel Andreescu a declarat, joi, referitor la scandalurile din Poliţie, că sunt indicii că ar fi probleme şi la Centrul Chinologic de la Sibiu, iar un şef serviciu de la Şcoala de Subofiţeri Slatina ar fi acuzat de o fostă subalternă că o hărţuia sexual. Andreescu […]

De cotidianul.ro - Autor

Şeful Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, secretarul de stat Anghel Andreescu a declarat, joi, referitor la scandalurile din Poliţie, că sunt indicii că ar fi probleme şi la Centrul Chinologic de la Sibiu, iar un şef serviciu de la Şcoala de Subofiţeri Slatina ar fi acuzat de o fostă subalternă că o hărţuia sexual. Andreescu […]

Şeful Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, secretarul de stat Anghel Andreescu a declarat, joi, referitor la scandalurile din Poliţie, că sunt indicii că ar fi probleme şi la Centrul Chinologic de la Sibiu, iar un şef serviciu de la Şcoala de Subofiţeri Slatina ar fi acuzat de o fostă subalternă că o hărţuia sexual.

Andreescu a menţionat că un şef serviciu de la Şcoala de subofiţeri de la Slatina, Gheorghe Junoiu, acuzat de o fostă subalternă că o hărţuia sexual pe vremea când aceasta lucra la blocul alimentar, a fost mutat la o altă unitate până la finalizarea cercetărilor.

„A fost dispus un control la Centrul Chinologic Sibiu unde există indicii că ar exista probleme de acest fel”, a declarat secretarul de stat în MAI Anghel Andreescu.

Centrul Chinologic din Sibiu produce, creşte şi dresează câini de serviciu pentru nevoile structurilor Ministerului Afacerilor Interne, dar şi pentru cele ale Sistemului Naţional de Apărare.

„Să terminăm odată, trebuie să rupem pisica! Înţeleg că vor mai fi nişte probleme pe la Ilfov, pe la Sibiu, dar nu ştiu încă, aşteptăm rezultatele verificărilor”, a spus la rândul său ministrul Radu Stroe, la intrarea în sediul Ministerului Afacerilor Interne.

Ministrul de Interne a dispus o serie de controale la Inspectoratele Judeţene de Poliţie, cu privire la respectarea principiilor de etică şi deontologie profesională. Astfel, toate structurile Ministerului de Interne vor fi verificate de agenţi sub acoperire, care vor încerca să depisteze cazuri asemănătoare celui de la Olt, unde mai mulţi poliţişti sunt acuzați într-un scandal sexual fără precedent.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.