Deputatul PDL Sorin Andi Pandele este trimis în judecată de procurorii DNA pentru mai multe infracţiuni de corupţie în legătură cu funcţia pe care a deţinut-o de director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş în perioada 2005-2008. Problemele cu justiţia ale deputatului Sorin Pandele nu par a fi străine unui alt deputat PDL de Argeş, Cristian Boureanu, până nu demult şeful filialei judeţene a partidului. Presa locală a relatat că, de-a lungul timpului, între Boureanu şi Pandele au existat multe momente tensionate.
Potrivit www.coruptiainarges.ro, anul trecut a existat o „discuţie cu scântei între Cristian Boureanu şi deputatul Sorin Pandele pe tema ultimelor numiri făcute de PD-L la direcţiile deconcentrate”.
Presa argeşeană scria atunci că întrucât un apropiat al lui Pandele n-a fost numit pe un post rămas încă liber, în urma împărţirii funcţiilor între PDL şi PSD, partide aflate atunci la guvernare, deputatul de Costeşti, Sorin Pandele, i-ar fi reproşat lui Boureanu că una s-au înţeles şi altceva s-a întâmplat, fiind numit altcineva în respectiva funcţie. „Considerând că Pandele îi subminează autoritatea, mai ales că reproşul a fost făcut de faţă cu mai mulţi din PD-L Argeş, Cristian Boureanu a replicat tăios: «Sorine, vezi că ai cam mult tupeu şi o să-i calci pe urme lui Bratu». La scurt timp, ANI s-a sesizat subit că declaraţia de avere a deputatului Pandele conţine câteva inadvertenţe, aşa că nu ne-ar mira ca Boureanu să-şi fi „ajutat” colegul incomod de la Argeş să devină vedetă la Parchet, cu tot show-ul de rigoare în presa naţională şi locală”, scria atunci www.coruptiainarges.ro.
Infracţiunile invocate de DNA
Potrivit unui comunicat al DNA, în sarcina lui Sorin Pandele s-au reţinut infracţiunile de luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă calificată şi în formă continuată, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă calificată şi în formă continuată, şi fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată.
Alături de el au mai fost deferiţi justiţiei fostul primar al comunei Bradu, judeţul Argeş, Costel Zamfir, şi Elena Cornelia Păun.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Parlamentarul PDL, fost primar al comunei Bradu, judeţul Argeş, este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată.
A treia persoană în acest dosar, Cornelia Elena Păun, este acuzată de dare de mită, în formă continuată, complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi în formă continuată, complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi în formă continuată, complicitate la infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals, în formă continuată, complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată, şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.
Potrivit rechizitoriului, la data de 27 septembrie 2007, în baza unei înţelegeri anterioare, deputatul Pandele Sorin Andi a primit de la Păun Elena Cornelia suma de 190.000 de lei cu titlu de mită pentru a-şi exercita în mod defectuos atribuţiile de director al OCPI Argeş în sensul emiterii, în mod nelegal, a unui titlu de proprietate.
Astfel, în cursul lunii ianuarie 2006, Pandele Sorin Andi, în calitate de director al OCPI Argeş şi de membru al Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Argeş, a dispus în mod nelegal emiterea unui titlu de proprietate Păun Elena Cornelia pentru un teren intravilan în suprafaţă de 1,1953 ha (menţionat scriptic ca fiind amplasat pe teritoriul comunei Bradu, în realitate amplasat în municipiul Piteşti), semnând acest titlu, deşi avea cunoştinţă despre faptul că Păun Elena Cornelia nu formulase cerere în nume propriu şi nu-i fusese validat dreptul de reconstituire a suprafeţei de teren respective. După redactarea titlului, l-a înaintat Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Argeş în vederea definitivării procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate.
Ulterior emiterii acestui titlu, în cursul lunii mai 2007, în mod nelegal, Pandele Sorin Andi a dispus efectuarea unor corecturi asupra acestui document cu consecinţa modificării teritoriului administrativ unde se afla amplasat terenul, prin înlocuirea comunei Bradu cu municipiul Piteşti, inclusiv vecinătăţile, toate aceste corecturi fiind certificate de către directorul OCPI Argeş.
La realizarea acestui scop a contribuit şi inculpatul Zamfir Costel, care, în calitate de primar al comunei Bradu, judeţul Argeş, şi de preşedinte al Comisiei locale de fond funciar Bradu, a falsificat mai multe documente (trei procese-verbale de punere în posesie şi două fişe cu date) care au stat la baza emiterii titlului de proprietate şi la efectuarea corecturilor menţionate mai sus.
La rândul său, inculpata Păun Elena Cornelia a falsificat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru a da o aparenţă de legalitate emiterii, în mod fraudulos, a acestui titlu. În plus, inculpata a folosit această cerere la Judecătoria Piteşti, într-un proces civil în care proprietarii de drept ceruseră constatarea nulităţii titlului de proprietate, cât şi cu ocazia efectuării cercetărilor în prezenta cauză penală.
În vederea câştigării procesului civil precizat mai sus, inculpata Păun Elena Cornelia a oferit o sumă de bani unei angajate a Primăriei Bradu pentru a emite în fals o adresă favorabilă inculpatei.
Prejudiciul cauzat de inculpaţi în dauna Primăriei municipiului Piteşti şi persoanelor fizice, proprietari în mod legal ai terenului, este în sumă totală de 530.497 lei.
În vederea recuperării acestei pagube, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unei părţi din terenul ce i-a fost atribuit în mod nelegal inculpatei Păun Elena Cornelia.
ANI a constatat, în 2009, că Sorin Pandele este în incompatibilitate
Agenţia Naţională de Integritate a constatat, în 2009, în urma unui articol de presă, că deputatul PDL Sorin Andi Pandele este în incompatibilitate, pe lângă funcţia de parlamentar el fiind şi administratorul mai multor societăţi comerciale.
În urma verificărilor prealabile au rezultat indicii temeinice referitoare la faptul că Sorin Andi Pandele este, în prezent, atât deputat, cât şi administrator al unor firme, arată ANI.
Deputatul a fost înştiinţat, prin mandat poştal, în 3 iulie, cu privire la declanşarea procedurii de verificare a respectării legii în legătură cu completarea şi depunerea declaraţiilor de avere şi de interese şi regimul juridic al incompatibilităţilor, precum şi cu privire la drepturile sale de a lua cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului, de a fi asistat sau reprezentat de avocat şi de a prezenta orice elemente justificative pe care le consideră necesare.
În baza indiciilor temeinice referitoare la încălcarea legii privind regimul incompatibilităţilor, ANI a verificat starea de incompatibilitate între calitatea de deputat şi funcţia de administrator al unor societăţi comerciale.
Inspectorii Agenţiei au stabilit, în urma verificării datelor şi a informaţiilor comunicate de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, că Sorin Pandele, care a câştigat un mandat de deputat pentru perioada 2008 – 2012, este, din 4 februarie 1994, administrator la SC Ro Intermedia Serv SRL, iar din 10 noiembrie 2003, administrator al SC Daliema XXI SRL.