Fals și uz de fals – nota de plată

Săptămîna trecută, Tribunalul București a dat o sentință definitivă prin care nu admite cererea petenților Varujan Vosganian și Nicolae Manolescu-Apolzan de a fi recunoscut V. Vosganian ca vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din Romînia. În aceeași sentință se precizează că Uniunea Scriitorilor nu e o instituție de utilitate publică. De ce? Fiindcă domnii N. Manolescu și V. Vosganian s-au cramponat ani în șir să susțină că Uniunea nu se supune OG 26/2000, ci unui decret din 1949 prin care se certifica înființarea Uniunii Scriitorilor ca „organizație unică a scriitorilor din Republica Populară România“. Decretul din 1949 fusese însă abrogat în 1990 printr-un decret-lege care prevedea dreptul la liberă asociere al scriitorilor, artiștilor plastici, muzicienilor, oamenilor de teatru și film. Totuși, în paralel, N. Manolescu și V. Vosganian au încercat, printr-o casă de avocatură, să înscrie Uniunea Scriitorilor în registrul fundațiilor și asociațiilor, dar fără a face dovada că Uniunea îndeplinește condițiile legilor în vigoare, ceea ce a constatat instanța Tribunalului București în sentința sa definitivă.

În ultima vreme, pe site-ul Uniunii Scriitorilor posta o avocată care anunța scriitorimea că poate sta liniștită. Viitorul Uniunii și mai ales al conducerii sale, N. Manolescu – președinte și V. Vosganian – vicepreședinte, era asigurat, în pofida unor scriitori care susțin contrariul. N-o să dau citate din anunțurile acestei doamne, infirmate de sentința definitivă a instanței de trei judecătoare. De aici însă se impun cîteva întrebări:

1. Cine va răspunde pentru faptul că Uniunea Scriitorilor nu este o instituție de utilitate publică?

2. Cine va da socoteală pentru inducerea în eroare a organelor statului și nu numai, care au luat de bune declarațiile lui N. Manolescu-Apolzan în cererile sale de subvenționare a Uniunii Scriitorilor și a revistei România literară adresate Ministerului Culturii, cereri aprobate, fără să fi fost verificată situația legală a Uniunii?

3. Ce se va întîmpla cu sentințele din zecile de procese intentate de N. Manolescu-Apolzan și de Varujan Vosganian, în numele Uniunii Scriitorilor, prin avocata C. P., deși nu aveau dovada legală că Uniunea exista în condițiile legilor din România?

4. Cine va plăti pentru banii publici atribuiți ilegal Uniunii Scriitorilor? (Cu două săptămîni în urmă, Ministerul Culturii a intentat o acțiune la Judecătoria Sectorului 1 pentru a recupera 51.853 de lei de la Uniunea Scriitorilor.)

Cristian Teodorescu

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7
Author

16 Comentarii

  1. Ioiiiii! Furaciuni, excrocherii si fals pe banda rulanta in cloaca transpartinica! Tocmai Vosganian, sa faca parte din aceste facaturi ilegale!? Tocmai individul care se dadea demn si onorabil, individul care isi cerea respect de la cetateni, individul care se dadea hartuit si haituit de justitie, victima penibila! Un mincinos care face parte dintrun mare grup de politicieni excroci, de infractori reali, acum dovediti prin hotarare judecatoreasca definitiva! Candva spuneam cu tarie: sa dispara din viata publica si politica acest personaj si nu numai el, sunt destui care fac parte din cloaca excrocilor de lux! Vor plati acesti lepre in fata justitiei si in fata tarii atata timp cat tot apar pe liste de grup la alegeri? Serios vorbind: oare cate organizatii de acest fel si nu numai, sunt alimentate ilegal din bugetul tarii, atii fiind mentinuti in saracie lucie?

  2. „posta o avocată care anunța scriitorimea că poate sta liniștită.”
    De unde stia solutia deciziei?Nici-un avocat profesionist nu stie,nu „garanteaza”solutia ce se va da si daca dansa facea asemenea afirmatii, Baroul Bucuresti sau UNB -Uniunea Nationala a Barourilor,are caderea sa o sanctioneze disciplinar datorita lipsei de deontologie etc.
    Avocatii au asigurari de malpraxis si situatia dansei tb.verificata si raportata la ce a savarsit tot de catre conducerea Baroului Bucuresti.Prin „bunavointa”fostului Decan-Cerveni Nicolae,(decedat),care afirma – „am dat libertate avocaturii „dupa 89,in avocatura au intrat f.multi avocati,inclusiv din politie,securitate,fosti magistrati etc.Este o lume pestrita,in care concurenta nu este in favoarea celor bine pregatiti si profesionisti.Prejudiciul cauzat Statului se recupereaza avand in vedere fapta,vinovatia si urmarile-paguba cauzata, sumele incasate sau obtinute sau scutirile pt.asa zisa „utilitate publica”.Dl.Vosganian impreuna cu o „lista”de „emeriti”au incasat d e la Parlament sume suplimentare de „merit”,inclusiv ac.tb.restituite.Pt.fals si uz de fals raspund cei care au semnat in fals,au uzat de fals ,iar sentintele civile pot fi revizuite.

  3. Pai, ca scriitor esti liber-profesionist, nu scrii la comanda; scrii, publici si asa , ai din ce trai , daca ce ai publicat este de calitate si se vinde ! Daca nu ,te apuci de alta meserie ! Dar , nuuuu! Daca „opera” nu se vinde, sau n-ai avut inspiratie(sic!) si nu ai scris nimic, intinzi mana la stat , de parca statul este de vina, de parca esti angajat la stat ! Ca, pana acum, s-au „extras” bani de la stat si ti-ai umplut buzunarele , contra nimic , nu este vina ta , vinovati sunt cei care ti-au dat ! Ei sa raspunda si sa dea banii inapoi! Dar….stai linistit , asta nu se va intampla niciodata in Romania !

  4. comunizm cu tov. NiKolai Manolescu . Deh, și-a arătat omu’ hidoasa-i față bolșevică, securistă, că tot zîmbește gagarisit ca un artefact, non-stop.Apolzanu a acționat exact ca Secu, cu mîna pe cuțitul de la brîu.

  5. Se întreabă scriitorul Teodorescu, prozatorul de pe Virtuții, cine plăteste banii Ministerului Culturi? Cum, cine, măi dragă? Manolescu Apolzan,personal, că el e uniunea din mintea lui, care nu există, conturile așa-zisei uniuni nu pot fi decît blocate, dacă BCR nu spală bani cu grupuri de infractiune economică. Acolo, și Ministerul Culturii are o vină cît buba lui Manolescu, pentru că a avut nenumărate oferte cu vaci grase, bănet nu glumă. Cîti or fi împartit cu avocatu’să pape ca ca pe la instante si în buzunarele judecatorilor? Ehei, recesiune nene.

  6. Dintr-o asemenea minune, nu putea lipsi unul ca Vosganian, datul cu mir. uniunea lor e minunată dar nu există!

  7. bre! nu mai sunt colhozuri, CAP-uri, IAS-uri, UTC-uri, PCR, Mare Adunare Națională, Secție de Propagandă și Presă, organizații unice și alte alea. Dacă după 50 de anișori de critică literară, blal, bla bla, n-ai pricepu, și ai mai și candidat la președinția țării, înseamnă că ai hahalzameir.

  8. 1. Cine va răspunde pentru faptul că Uniunea Scriitorilor nu este o instituție de utilitate publică?

    ACEASTA INTREBARE ESTE TULBURATOARE :

    – CULTURA NU MAI ESTE OARE O INSTITUTIE DE UTILITATE PUBLICA astazi ???
    – Oare ce ne mai trebuie CULTURA in ROMANIA DE AZI ???
    – OARE SE VREA NEGAREA CULTURII SI A CULTIVARII PERMANENTE A SPIRITUALITATII INALTE IN ROMANIA !!!!!
    – OARE cati dintre detractorii CULTURII din tara noastra au carti si biblioteci acasa ??????????????????

    FARA CULTURA ROMANIA SE VA AFUNDA INTR-UN OBSCURANTISM TOTAL !!!

    Oare nu asta vor PUTERNICII zilei de azi ??????? NIMICURI cu pretentii de „corectitudine” ……………

    Am ascultat de doua ori emisiunea lui Mironov de pe DIGIPEDIA – dialogul cu VOSGANIAN !!!!
    Ce diferenta dintre incultii care huiduiesc (ca pe stadioane) si ADEVARATA CULTURA ROMANEASCA.

    Acei indivizi (INCULTII din Romania) care doresc doar INDOBITOCIREA ROMANILOR si nu SCOATEREA LOR DIN BEZNA INCULTURII.
    Adica, acele maimute carora le lipsesc cel putin 2% din genom pentru A DEVENI OAMENI !!!!!!!!!!!!!!!!!!
    Maimutele inferioare din specia stupid-stupid care URASC PERMANENT specia HOMO SAPIENS-SAPIENS !!!!!

  9. Cine va răspundecă nu are utilitate publică?O intrebare tembelă, dar întrebare.Vor raspunde cei care au spus neadevarat că are această utilitate, pentru a fi ei stăpinii uniunii, nu scriitorii. Au facut-o cu intentie cu avocat platit.

  10. cu utilitatea publica, cu entitatile de drept privat, cu legile din domeniu, mai puneti mîna pe carte. organizatiile obstesti au disparut în 1990, asta sa priceapa autorul.

  11. ce-i asta, uniunea scriitorilor? la ce foloseste, de ce foloseste și cui foloseste? bunicul meu a făcut puscarie în 1952 datorita uniunii scriitorilor, chiar la indicatiile ceahlaului sadoveanu. noroc ca, mai tirziu, a fost reitegrat ca medic. stiu de la el ca uniunea scriitorilor e o gasca politica. mai exista chestia asta? vreau sa sesizez institutiile internationale.

  12. Aveti dreptate. E o gasca politica si securista, majoritatea turnatori la securitate sau oameni de sprijin pcr, securitate etc. restul, adunatura cotizanta. totul nelegal si securistii si cotizatiile.

  13. Mai exista în Romania asemenea organizatie ? Adica, statul mai coordoneaza o asemenea forma de organizare? Nu cred. Ca unii se prevaleaza de chestia asta, e treaba lor. Sint institutii care sa le indrepte optiunea.

  14. Manipulare pentru proști și pseudo scriitori care vor să pună mâna pe Uniunea Scriitorilor. Să le fie rușine!

  15. Mirosul pestilențial al uniunii scriitorilor e acelasi cu al PCR, două cadavre bagate la inaintare, si cite altele nu vor mai fi fiind

  16. Niste banditi. Nu putea lipsi Vosganian, era imposibil fara el, care a tinut spatele. Manolescu, ca un impostor ce este, s-a folosit de pozitia de la UNESCO, alegindu-se cu dosar ANI. Au jefuit tot ce au prins.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.