Au lăsat răul să crească sub roba lor.
L-au privit cum înflorește ca o iederă întunecată pe zidurile tribunalului, cum se întinde printre dosare, cum le pătează onoarea. Și au tăcut.
Ani de zile.
Dar iată-i azi, în sfârșit, ridicând vocea.
Nu pentru victime.
Nu pentru dreptate.
Ci pentru bani. Pentru pensii. Pentru sporuri. Pentru ceea ce credeau de neatins în turnul lor de fildeș.
Sistemul judiciar românesc, acel bastion al echilibrului promis, dar niciodată atins pe deplin, se zbate nu sub povara unei revelații morale, ci sub frisonul unei pierderi materiale.
O „solicitare fermă” vine din partea CSM. Adunări generale ale magistraților convocate nu pentru a condamna derapajele trecutului, ci pentru a apăra stabilitatea… statutului lor.
Cât de multă ipocrizie încape în acest cuvânt — „stabilitate”?
Nu vorbim aici de stabilitatea legii.
Nu de stabilitatea adevărului.
Ci de stabilitatea unui privilegiu.
Unde erau aceste adunări când oameni erau încarcerați pe vorbe șoptite, când probele erau o glumă sinistră, iar hotărârile — un ecou al interesului politic?
Unde era conștiința când judecătorii transformau sala în scenă, iar procurorii jucau rolul de regizori cu textul deja în mână?
Unde era indignarea când adevărul era strivit sub greutatea ordinului?
Azi, când le bate la ușă o reformă timidă — nu una radicală, nu o revoluție, ci doar o corectare de cifre — încep să protesteze.
Pentru că s-a întrerupt fluxul. Pentru că li s-a zdruncinat privilegiul.
Nu suferă pentru justiție.
Suferă pentru sine.
Această mișcare nu este una de rezistență morală.
Este o mișcare de conservare a confortului.
Justiția, când e sinceră, nu strigă doar când e afectată personal.
Strigă atunci când vede o nedreptate, chiar și — mai ales — atunci când nu o doare direct.
Dar ce vedem acum e o robă care flutură în vântul interesului personal, nu al onoarei.
Este un protest nu al verticalității, ci al fricii de pierdere.
Nu al conștiinței, ci al portofelului.
Iar această revoltă, în fond, e o confesiune.
Adevărul pe care nu l-au spus, dar pe care gesturile lor îl strigă:
„Nu vrem să fim drepți. Vrem să fim bine plătiți.”
Ce trist testament pentru o profesie care ar trebui să fie altarul echității.
Ce tăcere apăsătoare au păstrat în anii în care colegii lor făceau pacturi cu răul,
și ce voce stridentă au găsit acum, când li s-a atins confortul.
România nu are nevoie de magistrați care protestează când sunt deranjați.
Are nevoie de judecători care ard pentru adevăr, chiar cu prețul propriei liniști.
Nu robe care ascund tăceri, ci conștiințe care strălucesc prin curaj.
Până atunci, ceea ce ni se oferă e doar un simulacru.
Un joc de umbre pe peretele unei instituții care refuză să se vadă pe sine.
Un ecou al unei dreptăți ratate.
Nu s-a trezit conștiința.
S-a spart, doar, pușculița.
Și i-a trezit.
Din somnul cel de aur al privilegiilor cum nu mai există niciunde.
Care „judecători” că-s femei peste 75%. Examen pe toceală (unde toate iau note cam la fel) urmat de examen oral (unde numai unel(t)e reușesc…).
Chiar imi venise ideea sa o incit pe ileana din haita Cpt core/Core sa intervina si surpriza, parca ghicindu-mi gandul a aparut…Isi zice „Dezbina”…Nu e speciala, ci tatic de special care trudeste din greu, mai ceva ca activistii PCR si magistratii bolsevici la fel de disproportionat remunerati in comparatie cu POPORUL…De ce ileana care Dezbina aici de vreo opt ani nu si-a lasat odorul sa acuze „incitarea la ura”?
S-a constatat ca indiferent de volumul veniturilor speciale nu dispare tentatia si daca vine si ordinul Partidului dublat de interventia bratului sau inarmat Securitatea constiinta profesionala e extirpata…
Dlui autor Vieru
Dorind sa scrieti un articol pe placul celor care habar nu au de modul in care functioneaza justitia, dvoastra incitati la URA, DISPRET si INJOSIRE a unei categorii profesionale.
Nimeni nu contesta dle formator de opinie, ca la fel ca si in alte profesii, si in cea a magistratilor sunt „uscaturi”.La fel si in randul ziaristilor.Nu dle redactor.
Nu am citit un cuvant de apreciere la adresa judecatorilo care muncesc pe „salarii sppeciale” de la 08 dimineata pana la 20,00-21,00, de multe ori sambata si duminica sau chiar in acea interpretabila vacanta judecatoreasca.
Nu mai vorbesc de sacrifiiciile de ani, de munca depusa zi de zi ptr binele justitiabilor.
Si ce faci dta dle redactor: INCITI LA URA, impotriva acestei categorii.DE CE? as intreba eu.Posibilul raspuns poate il stim amandoi.
Ce ai dori dle redactor, un judecator sa primeasca un salariu minim pe economie? sa aiba o pensie de 6-7 mii lei dupa atatea interdictii si uzura morala?
Dati-le salarii si pensii la limita subzistentei si atunci va fi cu adevarat democratie.Judecatorii se vor conforma eventualelor scaderi salariale, dar si dta si societatea sa acceptati sa primiti termene din an in an, ptr ca si judecatorii vor zice:”Lucrez doar 8 ore, nu conteaza ca un proces se va intinde pe 2-3-4 ani, indiferent de complexitatea lui.
Faceti, dle redactor sef la fel cum ati facut cu militarii.Iata, azi, consecintele
PS Sa nu credeti ca sunt magistrat.NU.Sant tatal unui magistrat tanar care a muncit, a renuntat la multe ptr a muncii 10-12 ore pe zi ptr justitiabili, iar acestia-instigati de dta dle redactor- sa isi bata joc de el si de munca lui, considerand ca au salarii de mii de euro.
PS 2 Scrie, dle redactor -daca est corect-si despre judecatorii-albinute, care trag si muncesc pe branci
@ dezbina- daca nu-i cu suparare , cit este spaga pentru un post in sistemul injustitiar ?
cati bani roade acest sistem, aducem judecatori elvetieni! Sa devina avocati, daca au asa talent!
Nu este contestata aici munca judecatorului. Se arata ca judecatorii in corpore se revolta doar cand li se diminueaza tainul… Acestia(judecatorii) nu s-au revoltat cand pas cu pas justitia s-a prostituat in poala politicienilor pentru salarii mari si pensii speciale mai mari decat salariile. Justitia in Romania a ajuns sa fie protectoarea hotilor si a coruptilor, iar CCR legifereaza pentru protejarea coruptiei. Avocatul poporului, incepand cu Ciorbea, cel mai evident, a devenit o sinecura, pres in fata politicienilor corupti si surd si orb in fata injustitiei. Sistemul judecatoresc roman e putred pana in maduva oaselor. E nevoie de o noua revolutie in justitie.
Trebuie sa se gaseasca ac si de cojocul santajistilor . Parlamentule , guvernule , faceti-va datoria lagiferati si guvernati . Destul s -au jucat magistratii cu voi . Cum sa fie ba procurorii , magistrati ? Cum sa-si dubleze ba magistratii , lefurile de 5 mii de euro ,sporurile uriase , prin hot. jud. pronuntate tot de ei ? Tot asa si la CCR ? Si voi le platiti din Rezerva de stat( CIOLACU , BOLOS ) .
d.
Legiuitorul care a introdus veniturile uriase a pornit de la premiza dez onoranta ca magistratii sunt coruptibili, de aceea trebuie recompensati generos pentru a nu ceda „tentatiilor”…
Model de solidaritate: „Taiati de la toti, dar nu de la noi! Incepeti cu voi!
Somnul constintei poate fi rusinos, dar e mai sanatos. Pentru multi. 🙂
Constiintei…
Tocmai pentru a-si mentine constiintele in stare de somn profund e nevoie de o plata si o rasplata pe masura. Curajul nu se plateste, ba uneori se rasplateste cu pierderea tuturor privilegiilor, poate si a unor drepturi, asa ca e mai bine sa ramai „la locul tau”.
Puneti-va balanta aia la buda si trageti apa dupa ea ca pute.Voi nu faceti DREPTATE,ci doar aplicati o lege stramba ca voi.Cine are un pic de constiinta si bun simt,NU se complace pentru un pumn de bani in sistemul vostru putred pana in maduva oaselor.Sa va fie RUSINE,dudui si ghertoi imbuibati !
Ptr Vax Populi
Sunteti cam paralel cu atrbutiile institutiilor de stat.Atata timp cat votati un anumit tip de parlamentari, acestia, dupa posibilitatile intelectuale, vor elabora legi-bune sau rele- dar care vor trbui respectate atat de dta cat si de magistrat.Asa ca…mai cititi putin, mai documentati-va si apoi exprimati-va opinia.Altfel deveniti…penibil
Nu se poate numi „sistem judiciar” o uniune tribală de clanuri, o castă ca în India, nişte primitivi impostori.
O noua klo Ona a fost dislocata pe firmamentul forumului, Eugen, radacina cuvantului eugenie, ideologica…O rastalmacire odi oasa a realitatii LOVITURII DE STAT KGB/GRU/Comintern care oricum nu mai rezista mult ca „revolutie a intregului popol strans unit in fatza televizoarelor alb-negru, Ilici Geno Cidu fiind pe duca…
S-a ignorat importanta ‘statului de drept’, legislatia a ramas arbitrara(modificata frecvent),daca nu exista consecinte ale incalcarii legilor, nu se poate vorbi de justitie, nici de stat de drept(de ex: ‘suspendarile’, nerecuperarea prejudiciilor, tergiversari etc).Apoi, ce s-a petrecut a depins si de comisia juridica din Parlam, condusa de…si de…..
Niciun cuvant despre SECURITATE si PARTIDUL pe care-l serveste in continuare? Ce pretentie sa avem de la o justitie CONSERVATA in 1989
si care de 36 de ani i-a lasat liberi pe asa asinii din decembrie? Aici nu e vorba de „constiinta” cum se sustine parsiv de cineva care a contribuit cu pana la CONSERVARE/CONTINUITATE!!! E vorba de ABATEREA ATENTIEI de la fondul problemei si anume de la CINE CONTROLEAZA
SISTEMUL STRAMB…In niciun caz EXECUTANTII cu sau fara BILETZELE…
In 89 a fost o lovitură de stat, dată de imperialiști cu ajutorul URSS
Domnule editorialist, asa mai merge!! In sfarsit, va recunosc! Sa facem fiecare cate ceva pentru adevar.
Cănd vorbea „Guru” Georgescu, despre conștiința poporului Romăn și trezirea acestuia , au sărit marii ideologi și pupători Băsiste până la actualii și mai vechii absolvenți ai prestigioasei scoli BUlAI-ste nemaivorbind de Haznalele Voiculesciene cu Gădea și Ciuvică in frunte, toți aceștia s-au intrecut a-și arăta incultura, denigrănd-ul in fel și chip ..
Pentru sistemul cleptocratic intemeiat de Iliescu erau doua conditii
1.Trimiterea justitiei in vacanta de lux
2.Atotputernicia serviciilor
Le notam ca rezolvate,degeaba se dau cu fundul de pamant diversi di presa,toti au ajutat sistemul
Un adevarat poem al realitatii din magistratura romaneasca actuala.Magistral relatata, felicitari!
In Romania nu se va putea schimba nimic in bine, cu un popor care tace si inghite de 35 de ani ,tot ce fac cei care au puterea de a butona.Somn usor si sa traiti bune !
Castele din justitie și politica romaneasca prin rapacitate, indolenta, comoditate și atitudinea sfidătoare, pentru binele lor si alor lor, sunt în stare sa proclame dispariția tari și nației. Iar pana la trădare nu-i decât un pas (pe care sunt în stare sa si-l asume – uni deja facandu-l), sa moara toți, lor sa le fie bine
Din tot sufletul, felicitari d-le Vieru !!
Foarte impresionant articolul dar ramane intrebarea lui Lenin: Ce-i de facut?
Nu vorbiți de conștiință….. se supără Georgescu !!!
Felicitări pentru articol, D-le Vieru !
Și MULȚUMIRI !
CSM-ul nu e CSM, cum ar zice Becali. Este SINDICATUL MAGISTRATILOR, lărgit, prin acordarea de statut de magistrat procurorilor și a altor categorii care face parte din acest sistem. Dovezi că nu este un organism care să supravegheze buna organizare și funcționare a puterii judecătorești din România ci o organizație care , de-a lungul anilor nu a făcut altceva decât să se lupte pentru păstrarea privilegiilor nenumărate obținute și totodată obținerea altora noi, cât mai babane, sunt cu nemiluita. Nu am văzut ca acest organism să ia poziție fermă împotriva activității unor membrii care au încălcat grav legile țării, chiar constituția, dimpotrivă au făcut scut în jurul împricinatului ca să nu pățească ceva, și numai în cazuri extreme au scâncit ceva sancțiuni. Dar când este vorba despre apărarea privilegiilor, cele mai multe din ele nemeritate, au reacționat prompt, dur, și extins. Și nu au fost singuri, ci au avut sprijinul și altei instituții menite să apere CON STITUȚIA ROMÂNIEI, Curtea Constituțională, care s-a pronunțat întotdeauna în favoarea ”magistraților”, conform principiului, corb la corb nu-și scoate ochii. Nu sunt singurele instituții din România care au fost deturnate de la scopul nobil pentru care au fost înființate și care sau întins ca o pecingine pe corpul țării, căpușând-o puternic, până la paralizia instituțiilor statului, care duc la falimentul acestuia, nu numai economic, ci și politic, social, moral, chiar existențial. Soluția ?. Resetarea tuturor organismelor care țin de organizarea statului român, de la parlament, președinție, guvern, tot felul de organisme, comitete și comisii, până la nivelul primăriilor de comune.
Nedreptățile și excesele sistemului judiciar au schimbat destine. Prostia, corupția sau servilismul unora dintre magistrați și aservit România unor interese meschine. Atunci când nedreptățile și fost dovedite, nu au plătit autorii lor nemijlociți, ci toți ceilalți…
Un fragment din interviul cu un fost șef al DNA, publicat pe site-ul instituției ,,Domnule Bologa, care ar fi concluzia dumneavoastră după acești 3 ani la vârful anticorupției din România, concluzia dumneavoastră despre corupția din România?
Crin Bologa: Concluzia mea la finalul celor 3 ani este că în continuare în România corupția la nivel înalt și mediu este un fenomen generalizat.,,
Daca corupția este un fenomen generalizat , nici magistratii, judecatorii si avocatii nu sunt exceptii .
Afara cu ei, si sa fie inlocuiti cu inteligenta artificiala care este impartiala, incoruptibila si lucreaza eficient 24/24. Si este muult mai ieftina! Dar o sa fie greu sa dai la o parte structurile mafiote bine inradacinate…
Toate posturile cheie din aparatul de stat si de partide aflate la putere in toti acesti 35 au fost ocupate si sunt ocupate de tradatorii de neam si tara si alogenii care au lucrat si lucreaza la distrugerea sistematica pana la disparitia poporului, neamului romanesc s-a tarii noastre de pe fata Terrei. Ca odata disparuti noi de pe aceste meleaguri sa se mute copitatii despicati in locul ramas liber. Asta-i adevarul crunt despre ceea ce se intampla cu noi romanii si Sfanta Noastra Romanie. Acesta a si fost rostul Loviturii de Stat data de ei, copitatii despicati in Dec. 89. Ca odata ce copitatii despicati au devenit stapani peste tara noastra sa-si puna in aplicare planul diabolic de a ne extermina neamul romanesc si fura tara. Restu-s baliverne pentru #rezistentii si copiii de gradinita grupa mica.
Sunt doua entitatic care au incalecat țara, SERVICIILE IN FRUNTE CU SRI SI JUSTIȚIA CU ACEA PARTEA A EI TICĂLOȘITA, IMORALA ,LACOMĂ ,
CORUPTĂ.CARE IMPREUNA CU POLITICIENI CORUPTI SI PRESEDINTE DE ASEMENEA CORUPT AU ADUS ȚARĂ IN DEZASTRU.
Acest virus al corupției si al tradarii de tara a inceput sa se manifeste puternic dupa anul 2000 cu dictatura lui Năstase.
Parlamentul + Presedintie ar putea aduce tara pe drumul bun ,dar nu se vrea,nu au curaj,profita .
EXCEPȚIONAL,este cel mai adevărat expozeu al aceestei așa zisă justiție făcută de magistrați corupti din România.
Oare,cine și când se vor aplica adevărate măsuri pentru o justiție corectă?
Pe vremurile faraonilor Egiptului, preoții din templuri care întreceau măsura,erau decapitați..
Bune vremuri..
Am avut si avem o justitie putreda, corupta si lenesa. La fel ca toate institutiile de control ale statului. Nu le mai place, sa emigreze……..
STATI LINISTITI..!! ‘ RAMANE CUM AM STABILIT’..!
Este un protest al lacomiei de bani. Li s-a dat fara numar sa sustina sistemul. I-a invatat, ca ei insasi sa primeasca sume necuvenite sa fie inafara legii si a corectitudinii pt interese meschine.
Studentii au fost folositi, acum sunt in strada, sistemul judiciar a fost folosit, acum protesteaza.
Cand lucrurile se fac corect nimeni nu are a protesta.
Madam stoicescu este de acord cu imputinarea cistigurilor ?