Fapte, nu vorbe! De ce „colindă” SANITAS iar la Guvern

Sindicaliştii SANITAS protestează din nou, marţi, la Guvern, acţiunea urmând a continua până la rezolvarea solicitărilor. Sindicaliştii s-au întâlnit luni cu ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

„CONTINUĂM LUPTA!
În încercarea de rezolvare a problemelor cu care se confruntă membrii noștri de sindicat, salariați ai sistemului sanitar, membrii Biroului Operativ al Federației SANITAS din România s-au întâlnit astăzi, 9 noiembrie 2020, cu dl Nelu Tătaru- Ministrul Sănătății.
Principalele teme de discuție au fost:
– Aplicarea sporului de până la 30% pentru toată perioada în care va fi prelungită starea de alertă. În acest sens Federația SANITAS a solicitat elaborarea unei ordonanțe de urgență cu consultarea partenerilor sociali.
– Aplicarea unitară și continuă a sporului de epidemie în toate unitățile nominalizate în Ordinul M.S. nr. 555/2020, pentru toţi salariații care îndeplinesc condițiile de acordare. Federația SANITAS a solicitat, de asemenea, elaborarea unui act normativ (hotărâre de guvern) cu consultarea partenerilor sociali.
– În ceea ce privește creșterea salariilor tuturor angajaților la nivelul anului 2022, începând cu 1 ianuarie 2021, precum și aplicarea sporurilor la salariul actual, Ministrul Sănătății ne-a asigurat că a transmis impactul bugetar atât Ministrului Finanțelor Publice cât și Primului-ministru.
Celelalte solicitări ale Federației SANITAS sunt de competența Guvernului, motiv pentru care așteptăm în continuare următoarea întâlnire patronată de Premierul Ludovic Orban, cu participarea reprezentanților ministerelor de resort și ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
Până la materializarea angajamentelor obținute astăzi, precum și a celor asumate la întâlnirile precedente, Federația SANITAS continuă protestele anunțate în urma Hotărârii Consiliului Național, respectiv, mâine, 10 noiembrie a.c., va picheta Guvernul României!
Împreună suntem mai puternici!”, a transmis  SANITAS pe pagina sa de Facebook
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

9 Comentarii

  1. „AAAM MIINTIT PENTRU VOOOOI!! UNDEEE SUUUNT BAAANIII PENTRU CA AM UCIS BATRANII BOLNAVI IN SPITAAAALEEEE?? UNDE SUNT BANII PROOOOMISI CA SA INTRETINEEEM FRICA SI PROPAGANDAAA COVRIGILOR??? DATI-NE BAAAANIII BHAAAAI!! CA AVEM LABELE DE MENGEEELE PATATE DE SAAANGEEELE ROMANILOOOR UCISI IN SPITALEEEE COVRIG, CA RESTUL LE-AM INCHIIISSS SI STAAAM ACASAAA SI LUAAAAM BANIII STATULUI DEGEAAAABA!! DAAAA’ PRETURILE S-AAAU TRIPLAAAAT!!! NU NE MAI AJUNG BAAAAANIIII!!!”

  2. De mic am visat să am bani, bani, bani…
    Priveam tavanu’ şi vedeam bani, bani, bani…
    Dar de mic am învăţat că unii bani, bani, bani
    Te lasă fără viaţă, fără bani, bani, bani…
    etc (bug mafia )

  3. Fata de restul populatiei castigati destul de bine! Nu va este rusine sa cereti tot timpul bani si sporuri? Mita cand dispare din sanatate, ca de asta nu ziceti nimic spagarilor.

  4. Sanitas ca si alte sindicate sunt afiliate PSD. Nu e de mirare ca fac manevre. Mereu s-au opus unei reforme in sanatate aceste sindicate parsive. Cu toate manevrele astea, sistemul sanitar va face o implozie se va curati de toti politrucii,de toti neavenitii cu titluri de doctori .Doctori precum mitraliera si Bacalbasa si mai sunt. Nu ne mai lasam prostiti de voi cretinilor.

  5. In loc sa urle in gura mare pentru infiintatea de noi spitale utilate cu ce este necesar si pentru cresterea prin angajari a numarului cadrelor sanitare, ei… pas cu pas dar in blocajul lor financiar!

  6. Sanitas mai bine ar sta cu asa zisii covidoti la care nu se mai face fata tratandu-i 25000 medici in tara la 12000 covidoti nu mai fac fata!? Ca cei cu alte boli nu mai sunt tratati de ei si tot nu fac fata?! Mai bine zis ei au mintit pt guvern in schimbul mintirii populatiei cu promisiunea ca vor fi platiti si acum manifesteaza ca nu sunt platiti! Cum isi lasa pacientii la ati sa manifesteze pt bani?! Nu sunt medici adevarati, aia au plecat demult… Astia sunt medici cu diplome cumparate nu castigate prin studiat! Rusine!

  7. Trebuie sa recunoastem nu au ales medicina ca aveau vreo chemare launtrica,au ales medicina ca e o meserie fundamentata pe spaga,ca salariile nu sunt cine stie ce ,dar „veniturile” sunt mari,o meserie „liberala”,ca si avocatura,in care ,daca nu curge,pica!

  8. Medicii adevarati ,care au plecat spre alte zari,care au plecat catre lumea celor drepti.Astia de acum sunt oameni de afaceri ,mereu nesatui de bani pentru care pacientul e doar un bancomat.Orasele Romaniei sunt pline de vilele lor opulente ,multi sunt multimilionari in euro si dolari.Tot pentru bani si-au vandut sufletul pentru maruntisul de 500 de euro ai ocultei covidiste fiindca lacomia le-a ros sufletul si constiinta.Sunt de o hidosenie morala cum nici in vremea ciumei medievale nu s-a vazut.Bineinteles ca sindicacatul le tine isonul ,si santajeaza opinia publica in complicitate cu presa neomarxista sa ne golim buzunarele pana la fund ,ca se supara impostorii.Daca tara asta ar fi avut un conducator luminat si patriot in 24 de ore ar fi azvarlit aceste jigodii in strada .Fara astia Romania ar fi o tara mult mai sanatoasa s mai normala.Valabil si pentru celelalte categorii de lipitori ai statului care se dau loviti in timp ce stau pe saltelele de bani platite de sclavii care abia isi pot hrani copii dupa o luna de munca la patroni.De fapt Romania este o tara sclavagista incremenita in vremea Imperiului Roman.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.