Fără număr, fără număr, pentru „băiatul lu tata”!

Curg sinecurile în Guvernul și partidul „meu”. Sebastian Burduja, liderul organizației PNL Sector 1, a fost numit în funcția de secretar de stat în Ministerul Finanțelor de premierul Ludovic Orban. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial.

Anterior, Burduja a fost numit în Consiliul de Supraveghere al Transelectrica.

Sebastian Burduja, în vârstă de 34 de ani, este fiul lui Marinel Burduja, fost vicepreședinte al Bancorex, devalizată în anii 90.

Reacția lui Burduja după ce a fost numit secretar de stat

„Sunt onorat și recunoscător să accept astăzi, cu responsabilitate și cumpătare, provocarea lansată de Prim-Ministrul României, Ludovic Orban, și de Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, de a mă alătura echipei MFP ca secretar de stat. Le mulțumesc pentru încrederea acordată și pentru întreg sprijinul. Sunt pe deplin conștient că avem o misiune extrem de grea în contextul României de astăzi. Sunt onorat să pun la bătaie, într-un minister crucial și alături de profesioniști autentici, toate cunoștințele și toată experiența acumulată în plan profesional și academic, în țară și în străinătate. Am convingerea că vom reuși să facem împreună ceea ce merită toți românii: România normală, pe muncă și pe merit. România pe bune, dezvoltată și demnă. Se împlinesc curând 4 ani de când am revenit acasă după cei aproape 12 petrecuți în SUA. Patru ani cât o clipă și nicio clipă de regret că m-am întors în România. Sunt recunoscător să am șansa de a adapta aici cunoștințele și experiențele din America. Spre exemplu, unul dintre cursurile mele preferate de la Stanford a fost cel de sociologie economică, predat de legendarul profesor Mark Granovetter, favorit la câștigarea premiului Nobel. Am înțeles atunci legăturile dintre rezultatele economice ale unei entități, fie că este un stat sau o companie, și comportamentul social al oamenilor. Și, poate cel mai important, am învățat că nicio decizie sau teorie economică nu poate fi bazată doar pe cifre, studii sau analize seci. Întotdeauna trebuie să plece de la oameni.”, a scris Sebastian Burduja pe contul de Facebook.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8526 Articole
Author

13 Comentarii

  1. Pai vedeti de ce trebuie sa plece sotiile, copii, cumnatii, fratii PSD-istilor? Sa faca loc ptr sotiile, copii, cumnatii, fratii nostrii.

    • Am vazut ca are un CV foarte bun, studii la universitati de prestigiu (Harvard, Standford) , a profesat la Banca Mondiala ,etc.Sper sa fie un om valoros.Sper sa fie cat mai multi tineri adusi in sistem cu astfel de studii si palmares profesional, sa se intoarca si altii in tara.

  2. Discurs frumos si modern; sa vedem insa faptele. Greaua mostenire isi va pune amprenta asupra urmatorilor 2-3 ani asa ca nu putem avea pretentii de la noii guvernanti. Trebuie sa asteptam noile alegeri si abia apoi vom vedea naravul lupului pnl-ist!. Noile cadre sunt gata sa aplice mondializarea Romaniei si abia atunci va fi „vai de mama noastra”. Mai asteptati un pic!!. Frumos este ca intram singuri in gura lupului.

    • Tu nu poti avea pretentii, eu da! Daca sunt incapabili sa redreseze o tara dupa ce aia din ‘naintea ta au bagat-o in miriste, sa se duca sa taie frunze la caini, ca fac umbra pamantului degeaba! Astia nu sunt lupi, ci sacali!

  3. Doamne ce limbi de lemn au urmașii bratie..,pardon, ceaușeștilor.

  4. De ce nu se scot la concurs aceste posturi? Cum vreti sa se intoarca aici tinerii cu adevarat valorosi? Cum vreti sa evolueze tara si sa dezvolte cu beizadele pentru care care nu se stie ce diplome au si pe unde le-au obtinut? De ce nu prezentati la concurs toate posturile de la bancile de stat, ministere, agentii?

  5. şi, poate cel mai important, am învățat că nicio decizie a unui asasin economic nu poate fi luată decât la ordin . Întotdeauna trebuie să plece de la şefii noştri, securiştii, a scris bestian…
    PS. să vă luminez: cursul de sociologie economică pregăteşte asasinii economici…

  6. Securistii si copiii de securisti ne conduc azi, sa ne fie clar. Pesedistii erau doar niste mici combinatori, niste mici ciubucari in comparatie cu „meseriasii” astia.

  7. Teoria asta cu „oamenii” a preluat-o de la ta-su care a devalizat la ordinul Securitatii Bancorex, banca institutiei, pentru a nu ajunge miliardele in buget la dispozitia romanilor! Ca sa nu mai avem dubii ca banii furati nu au fost cheltuiti in van
    ne povesteste la ce scoli inalte l-a trimis Securitatea baso-yoha-nista si, iata, acum e chemat sa arate pe pielea noastra ce l-au invatat politrucii occiderntali…

  8. Sa plece ai lor „de-ndata”, dar nu „de-ndata” dupa impostorul de la Cotroceni, ca sa vina ai nostrii! Ne e foame! Nu degeaba s-a marit deficitul!

  9. Nu mai scapam de securisti si progeniturile lor. Tat-su a devalizat o mare banca, asta micu ce mai are de facut?

  10. Am mai spus ca mai nou securitatea a iesit din haznale la vedere. Prin plozi sau nepoti, cu totii purtatori ai gulerelor albe. In America fenomenul cu urmasii mafiotilor ajunsi purtatori de gulere albe s-a produs dupa trei-patru generatii. Acum traim in epoca vitezei.

  11. Tata a devalizat o banca, iar urmasul devalizeaza ce a mai ramas! De securisti nu scapi niciodata, ca vin urmasii si urmasii urmasilor si urmasii urmasii urmasilor si…… Bravos natiune ca asta ati vrut!!!!!!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.