Fară penali în funcții publice (și fără produsul infracțiunilor lor în societate)

Parchetul dnei Kovesi a deschis un dosar penal in rem pentru a verifica afirmațiile extrem de grave alE Curții Europene de Conturi, dintr-un recent raport oficial, din care rezultă că la autorizarea de punere pe piață și la contractarea centralizată a vaccinurilor Pfizer s-au săvârșit grave ilegalități cu incidență penală. Dosarul ar trebui să îi vizeze, în tandem, pe președinta CE, Ursula von der Leyen, și pe CEO – ul Pfizer, veterinarul Alfred Bourla, care au perfectat, practic prin „oațap”, contracte pentru 1,8 miliarde de doze de vaccin, ceea ce depășește de patru ori populația UE.

Din aceste contracte, România s-a ales cu 120 de milioane de doze de vaccin de cumpărat, pe care trebuie să le achite, cu aproximativ 1 miliard de euro, chiar dacă au ieșit din termen și au devenit inutile, având în vedere că virusul a „evoluat” către alte variante, nevizate de vaccin.

Au și ai noştri vina lor, dar acela e un alt dosar, aflat pe rolul DNA (și uitat acolo).

Potrivit Codului penal (art. 112), produsele cauzate de infracțiuni, precum și bunurile utilizate pentru săvârșirea infracțiunii sunt supuse confiscării speciale. În vederea asigurării scoaterii lor din circulație, precum și a acoperirii pagubelor cauzate, aceste bunuri pot fi imediat puse sub sechestru în vederea confiscării/asigurării reparării prejudiciilor.

Toate vaccinurile care s-au pus pe piață în urma dealului pe „oațap” dintre von der Leyen și Bourla ar trebui puse imediat sub sechestru, iar plata de un miliard de euro, suspendată până la finalizarea procesului penal. De asemenea, contractele „negociate” de cei doi, contracte mai secrete decât secretele Vaticanului, ar trebuie confiscate și făcute publice.

Chestiunea numărul doi…

Un reprezentant oficial al Pfizer a declarat recent în Parlamentul European că vaccinurile Pfizer nu au fost menite NICIODATĂ a opri răspândirea virusului. Persoana în cauză a declarat că Pfizer a trebuie să se miște „cu viteza științei” ca să dea răspuns necesităţilor pieței (iar nu necesităților sănătății publice). Din acest punct de vedere, regulamentul UE din iunie 2021 referitor la certificatul de vaccinare s-a bazat pe premise false, fiind absolut necesar să fie de urgență abrogate.

Pe de altă parte, absolut toți cei care au creat și consolidat propaganda vaccinării, cu pretextul că persoana nu se vaccinează doar pentru ea, ci și pentru comunitate, căci vaccinul oprește răspândirea virusului, sunt moral vinovați pentru știri false și penal culpabili pentru răspândirea de informații false. Începând cu Facebook, Google, CNN și restul instrumentelor de propaganda totalitară, toți cei implicați, mai ales pentru că au făcut munți de bani și pentru că au distrus democrația și pentru că au create falii imense în societate, inclusiv un adevărat apartheid sanitar, ar trebuie să fie acuzați penal peste tot în lume, începând cu România. Există deja, în România, intenția de a face plângeri penale colective pe această temă, contra acestor distrugători ai democrației și ai sufletului uman.

Kovesi anchetează achiziţia de vaccinuri

120 de milioane de doze de hoţie

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 24
Gheorghe Piperea 414 Articole
Author

19 Comentarii

  1. „Dragi romani, dacă vreți să trăiți (muriți)vaccinați-vă!..va protejați pe voi și familile voastre, protejați apropiații!…spălați-vă pe mâni, purtați mască și păstrați-vă calmul și distanța socială!”…
    Vă pare cunoscut mesajul?…ei acum să plătească el cu tot guvernul lui de infractori!…demisia și pușcăria!…

  2. k0vesi e o sluga infecta! spala toti criminalii, javra securista!!!

  3. @Controlul@ si dosarul EPPO, vanzoleala „marei baschetbaliste” , declaratiile si articolele au rolul nu sa gaseasca ci sa acopere ceea ce este. Toate realitatile cunoscute de popor sunt inchise cu batista pe tambal, iar asta se face prin aparentele dosare si controale , praf in ochi , poporul se inchina iar apoi nu se mai aude nimic. Sifonare la vedere si acoperita de de-ai ca lulutza.

  4. Toti raspandacii ma huiduiau ca sunt iresponsabil de nu ma vaccinez , ca pot raspndi boala . Daca le ziceam ca in pericol sunt doar cei nevaccinati , iar ei vaccinatii ar trebui sa stea linistiti , schimbau placa si spuneau ca nevaccinatii sunt la fel de iresponsabili ca mine , ca se vor cai cand se vor imbolnavi. Si ce s-au mai imbolnavit!!. Culmea e ca am ani de zile de cand n-am luat nici macar paracetamol si lucrez in mediu expus ca in Gara de Nord aglomerata pe vremea lui Ceausescu. Unii sunt atat de incapatinati ca sustin toeria ca cum ca ei prin vaccinare au oprit boala, scapam mai rpd daca ne vaccinam toti . Astia sunt inteligentii planetei iar noi prostii… uneori multi si prosti , alteori putini si galagiosi. Cand nu mai au argumente devin agresivi si „stampileaza”.

  5. RABBI FINKLESTEIN – Tatae mergi urgent la doctor ,nu-ti mai pierde timpul pe aici !

  6. Interesanta initiativa in perspectiva alegerilor parlamentare care vin repede in anul ce vine, insa te intrebi ce persoane sunt vizate de aceasta lege impusa pe agenda parlamentului !? Sau ong-urile sau ambasadele straine au inceput deja sa aranjeze selectia viitorilor parlamentari din randul celor pe care-i comtroleaza la nivel total !?

  7. Keovesi o sa stea cu cu r ul ei mare pe aceste dosare și nimeni nu o sa plătească nimic.Ea a fost „promovată” că procuror șef european tocmai pentru a proteja corupției din varful UE și pentru a pedepsi țările care mișcă în front.

  8. Ne intereseaza risipirea miliardului de euro de catre coruptii rromini si cum se mai pot recupera … Oricum , nu se va mai recupera nimic , huiduma face doar spectacol de proasta calitate pe banii contribuabililor romani si europeni .

  9. Corb la corb nu scoate ochii.
    N-am nici-o speranta ca vom asista la Nuremberg 2.0.
    La Nuremberg 1.0 multi au zis ca „au executat ordinul” si totusi au fost spanzurati.
    Acum sunt implicate toate guvernele „civilizate”, din Noua Zeelanda pana in Canada.

    Nu numai ca i-au umilit, scuipat, oropsit pe nevaccinati, dar i-au incurajat pe vaccinati sa zburde peste tot, sa imprastie virusul, alta crima.

    Am facut si eu boala acum un an, luata de la un vecin care o luase de la un nepot vaccinat.

    Acum ma gandesc la ce-or mai munci hoardele de laboratoare ale lui Fauci, din China, Ucraina si de aiurea, ne putem astepta la un „gain of function” care sa ne imputineze?

  10. Nu mai fugiti dupa fenta!Kovesi e in campanie electorala prezidentiala si nici n-are de gand sa cerceteze presupusa achizitie de vaccinuri si cu atat mai putin persoanele mai sus mentionate. E pe principiul ,,Laura, fa-te ca lucrezi, ca sa te voteze romanii la Cotroceni,,!

  11. Cantitatile de vaccin nefolosite este necesar a fi confiscate si plata miliardului suspendata pina la finalizarea dsarului penala de la DNA (uitat acolo).
    Nuai ca dl.Catu a spus ca a vindut din aceste cantitati ,cumparate si impuse de UE „prin procedura comuna „si luate -date ,pe „mai multi ani”!desi se stia ca ele expira !
    Catu,Arafat,Gheorghita si acel consiliu „national”de urgenta in pandemie trbeuie sa raspund in frunte cu Iohannis care au indemnat populatia sa se vaccineze desi el nu era testat!Iohannis a iesit expres si a zis ca se bazeaza „pe speciliasti”! acestia sa raspunda!
    „Regulamentul UE din iunie 2021 referitor la certificatul de vaccinare care s-a bazat pe premise false, fiind absolut necesar să fie de urgență abrogate.”Multi s-au vaccinat pt.a putea iesi din tara !
    „Trebuie să fie acuzați penal peste tot în lume, începând cu România”.Criminalii
    neaparat trebuie sa raspunda penal! Sa ne amintim cum ii omorau,ii impachetau in saci negri de plastic si-i aruncau fara slujbe si preoti,ca pe caini
    JOS CRIMINALII GLOBALISTI ,JOS IOHANNIS !JOS UE_-Ursula von Leyden!

  12. La Nuremberg au fost spanzurati vreo 19 si au fost apoi ,,salvati” vreo 5000 de colaboratori ai nazistilor de catre bastionul democratiei vreme de cativa ani. Sau Unitatea japoneza 731 .. Doar nu era sa lase pe drumuri, drag de oameni de stiinta dedicati progresului.

  13. Cum sa afirme nea Gheorghe care e un ateu ca secretele contractelor COMINTERNISTEI RASPUTINISTE UrSulla von der Laie Balaie sunt mai bine pazite decat secretele Cominternului si a partidelor comuniste de pretutindeni care
    sunt AUTOARELE GENOCIDULUI MARXIAT/BOLSEVIC care atinge DOUA MILIARDE DE ICTIME? Nu trebuie sa fii PROFI ca sa stii sau sa pricepi ca PROCESUL COMUNISMULUI NU A AVUT LOC TOCMAI PENTRU MENTINEREA SUB SAPTE LACATE a TUTUROR CRIMELOR IDEOLOGIEI GENOCIDULUI!!!

  14. Nea Gheorghe nu crede ca eventualul dosar penal intentat AGENTEI SOVIETICE din AGENTURA Cominternista ENGIE trebuie insotit de un dosar mult mai greu, pentru GENOCID in baza VIRUSULUI BOLSEVIC chinez fabricat special
    in acest scop!!! De fapt scop dublu, celalalt fiind AUTOCRATIZAREA ILEGALILOR-SEFI COMINTERN? Din septembrie 2019 de la fabricarea virusului bolsevic chinez la Wuhan, ocazie cu care nea Gheorghe nu s-a simtit obligat
    sa decreteze-„fara penali bolsevici chinezi in functii publice”, si din martie 2020 dupa exportul planetar
    toti ILEGALII Comintern s-au transformat in autocrati, unii scotand tancurile in strada pe post de… Maciuci!

  15. Domnul Piperea și în speranța că va fi candidat la Președinte România aruncă o piatră în baltă pe post de sondaj să vadă câți la care le este frică de injecție sau au un complex de gândire se agită prostesc și au să-l voteze.

  16. Ne meritam soarta.Inca sunt idioti care nu s-au dumirit.
    Nu va pati nimeni nimic!Au disparut 60 miliarde si nu s-a intimplat nimic.Ce conteaza vietile pierdute sau care ar putea urma drept efect al inocularilor salvatoare.

  17. Trebuie să avem un răspuns pe măsura „atacului”
    …… când cum și cât, asta rămâne de văzut…..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.