Farmecul lumii boeme a lui Willy Rizzo

A fotografiat războiul, lumea cinematografului şi mai ales „La Dolce Vita”, pe care a încarnat-o chiar el timp de aproape 60 de ani. Cu prilejul unei retrospective care i-a fost consacrată la „Paris Photo”, Willy Rizzo a întredeschis porţile universului său, în care portretele de familie, cele ale celebrităţilor şi creaţiile sale de design îşi dispută rolul vedetă, într-o adevărată casă-muzeu.

În întregul apartament, fotografiile îşi găsesc locul printre creaţiile lui Willy Rizzo, cum ar fi, la intrare, bancheta de piele imprimată ca blana de leopard (1985) şi lampa din oţel, inox şi aramă (1972).

Acasă la Willy Rizzo

Interior

Există locuri rare şi încântătoare care, ele singure, povestesc o viaţă. Locuinţa lui Willy Rizzo este unul dintre ele şi, imediat ce-i treci pragul, te cucereşte. Sub lumina tamisată, figura visătoare a lui Marilyn Monroe atrage imediat privirea. Pus pe podea, portretul ei în format mare este încadrat de o banchetă şi de un fotoliu, ambele tapiţate cu modelul blănii de panteră. O creaţie a stăpânului casei care, între două şedinţe de fotografiat celebrităţi şi pieteni faimoşi, s-a amuzat, încă de la sfârşitul anilor ’60, să creeze mobilier de lux, canapele modulate în formă de mistreţ, mese joase de inox, console de travertin, lămpi asimetrice… O altă faţetă a talentului său eclectic.

În 1945, acest italo-francez cu ochi ironici şi surâs răvăşitor a debutat ca fotoreporter la „Images du Monde”. „Ziarul m-a trimis să fotografiez Procesul de la Nürnberg, un adevărat şoc!”, povestea el pentru revista „Point de Vue”. După 60 de ani şi mii de fotografii, acest prim reportaj i-a rămas gravat în memorie. O grămadă de valize Vuitton cuprinde tirajele fotografiilor sale. La 14 ani a început să-şi fotografieze colegii cu un „Agfa Box” dăruit de mama lui. Doi ani mai târziu se strecura, cu curajul neofitului, în culisele studiourilor de la Billancourt şi Joinville pentru a surprinde în trecere vedetele cinematografului francez. „Îl întâlnisem pe Gaston Paris (un minunat fotograf aproape necunoscut publicului), idolul meu. El îmi dăduse următorul sfat: «Când fotografiezi, gândeşte-te că faci un Fragonard!». L-am ascultat şi clişeele mele au entuziasmat actorii, ei m-au făcut cunoscut şi am plecat, să fotografiez primul Festival de la Cannes, amgajat de «France Dimanche».”

Decor de Willy Rizzo

O escapadă în SUA i-a deschis porţile Hollywoodului şi ale starurilor sale: Gary Cooper, Robert Mitchum, Gregory Peck, Sophia Loren, Douglas Fairbanks, Marlene Dietrich. Le-a făcut portretul cu atâta naturaleţe încât a devenit prietenul lor. Dar, în 1949, Jean Prouvost îl cheamă în Franţa. Lansa revista „Paris Match” şi îl voia alături. Willy a semnat prima copertă, cu un portret al lui Winston Churchill.

Talentat, fermecător, Willy Rizzo era vestit pentru eleganţa sa, pentru maşinile sport şi pentru femeile spendide de care era înconjurat. Era poreclit Micul Lord şi nu evita nicio extravaganţă. În jurul lui înflorea o nouă aristocraţie a fotografiei, o bandă veselă de tineri îndrăzneţi, al căror blazon era „Leica”. Timp de 20 de ani, Willy Rizzo a prins în sute de imagini farmecul şi stilul epocii, cu inventivitatea caracteristică unui fotograf de presă. „Când o celebritate îţi acordă o oră, trebuie să fii imediat complet liber. Trebuie să găseşti o idee, accesoriul care condensează personalitatea, cum ar fi o lupă pentru a-l fotografia pe Dali sau … Am o mare admiraţie pentru fotografi ca Doisneau şi Cartier-Bresson, dar ei îşi pot permite ore sau chiar zile pentru a prinde momentul magic. Cu moda şi cu starurile, lucrurile stau altfel. Nu este aceeaşi muncă”, îşi caracteriza Rizzo cariera.

O nouă epocă a designului

Marilyn Monroe

În apartmentul lui, printre mobile vintage şi cărţi, sunt mai curând fotografii de familie. Căsătorit de trei ori, cu un manechin de la Coco Chanel, cu actriţa italiană Elsa Martinelli şi, de 32 de ani, cu Dominique, este tatăl unui băiat, Willy Junior, şi a două fete, Camilla şi Gloria. În fiecare încăpere, în care şi cel mai mic bibelou spune o poveste, surâsurile familiei răspândesc o atmosferă caldă.

Salvador Dali, fotografiat de Willy Rizzo

Între 1965 şi 1980, Willy Rizzo începe creaţiile sale de design. La sfârşitul anului 1966 se hotărăşte să se mute la Roma, într-un apartament în Piaţa Spaniei, pe care îl decorează după gustul său, nefiind un admirator al stilului suedez la modă în acea perioadă. Desenează sofalele, mesele de cafea, console… Nu intenţionase să devină designer de mobilier, dar toată lumea s-a îndrăgostit de piesele din apartamentul său. Unul dintre primii clienţi a fost ziaristul Ghighi Cassini, care şi-a dorit un apartament modern într-un Palazzo clasic. Willy Rizzo, care era şi un iubitor al pieselor de anticariat, a creat mobile contemporane care să se marieze cu cele vechi. Această comandă i-a atras altele de la celebrităţi ale timpului, cum ar fi Vicente Minnelli, Otto Preminger, Salvador Dali sau Brigitte Bardot. A mobilat apartamente de lux la Palatul Borghese şi Palatul Ruspoli, deschizând o nouă epocă în acest domeniu. Numărul comenzilor era atât de mare încât în 1968 a înfiinţat propria firmă, la Tivoli, iniţial cu 8 angajaţi, numărul lor ridicându-se destul de repede la 150. În anii următori a creat peste 30 de tipuri de mobilier: mese din oţel şi travertin, lămpi din bronz, canapele, mobilier hi-fi, toate lucrate manual, din materiale diverse: lemn, marmură oţel, inox. Creaţiile lui erau publicate frecvent în reviste ca „Maison et Jardin”. A deschis un magazin în strada Faubourg Saint-Honoré din Paris şi altele la New York, Miami and Los Angeles. Mobilierul lui trădează admiraţia pentru stilul sofisticat al lui Mies van der Rohe, pentru Le Corbusier. Piesele au linii pure, forme geometrice, iar prelucrarea materialelor aminteşte de modalităţile specifice artizanilor, diferenţiindu-se de sistemul producţiei de masă care îşi anunţa intrarea pe piaţă. Canapelele modulare erau tapiţate cu piele, iar uşile apartamentului său se închideau bătând din palme. Măsuţele erau echipate cu un bar. Originalitatea creaţiilor a determinat expunerea câtorva piese la Metropolitan Museum din New York, la Madison Mallet şi la Londra.

Diana Barton, pe una dintre canapele Willy Rizzo

După 10 ani a vândut întreaga afacere şi s-a reîntors la prima iubire: fotografia. „N-am încercat niciodată să devin om de afaceri şi începusem să mă plictisesc. Îmi lipsea viaţa boemă de fotograf”, mărturisea el.

Fotografiile lui Willy Rizzo au fost publicat în volumul „Star Society”, în 1991, la Schirmer-Mosel şi „My Stars”, la Editura Hachette-Filipacchi în 2003.