FCSB s-a calificat dramatic în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins echipa israeliană Maccabi Tel Aviv cu scorul de 1-0 (0-0), miercuri seara, pe Bozsik Arena din Budapesta, în manşa secundă a turului al doilea preliminar.
După 1-1 la Bucureşti, campioana României a câştigat în Ungaria prin golul marcat de Wiliam Baeten (90).
FCSB s-a impus meritat, la capătul unui meci pe care l-a controlat în cea mai mare parte şi în care şi-a creat mai multe ocazii.
Miculescu (6) a şutat pe lângă poartă din unghi, apoi Şut a expediat mingea din marginea careului (11), tot imprecis.
În min. 14 s-a produs o ciocnire între Olaru şi Addo, în care căpitanul bucureştenilor şi-a spart capul, dar a putut continua jocul.
Până la pauză, FCSB şi-a mai creat două şanse bune de gol. Ştefănescu (25) a şutat din marginea careului, dar mingea a fost prinsă de portar. Olaru (37) a prins un şut formidabil de la 22 de metri, dar portarul Mishpati a respins în transversală.
În partea secundă, doi jucători introduşi la pauză au colaborat pentru o ocazie mare de gol a echipei antrenate de Elias Charalambous: Baeten a centrat, iar Luis Phelipe a ratat lovitura de cap de la 7 metri (60).
Maccabi a trimis primul său şut pe poartă în acest meci abia în min. 73, când ”veteranul” Zahavi a tras de la 22 de metri, dar Târnovanu a respins.
Daniel Popa (78) a ratat şi el o ocazie notabilă, la centrarea lui Luis Phelipe (78).
FCSB a dat lovitura pe contraatac în ultimul minut al timpului regulamentar, evitând prelungirile: Luis Phelipe l-a lansat pe Popa, acesta a centrat în careu, la Baeten, belgianul a driblat şi a marcat pe lângă portar (90). Acesta este primul gol marcat de Baeten pentru roş-albaştri.
FCSB, care şi-a asigurat prezenţa în grupele unei competiţii europene prin această calificare, va juca în turul al treilea preliminar contra campioanei Cehiei, Sparta Praga, care a trecut de irlandezii de la Shamrock Rovers cu 2-0 (deplasare) şi 4-2 (acasă), după ce o învinsese şi la Dublin, cu 2-0. Kosovarul Armal Krasniqi (ex-Rapid, CFR Cluj) a dat o pasă de gol la ultima reuşită a campioanei Cehiei.
Campioana României va juca prima manşă în deplasare, pe 6 sau 7 august, iar revanşa ar avea loc la Bucureşti, pe 13 august.
pina acum au jucat in judeteana acum a intrat in liga a 3. Sa-i vedem. Oricum este mult si atita pentru o echipa cu un puscarias-finantator si antrenor. Se maro pe toate diplomele de antrenor.De asta am ajuns sa jucam in liga 4 cu andora, luxemburg, malta gibraltat si echipe din fosta urss.
Jiji e pe val,cică cei de la Liverpool vor să-l ia antrenor 🤣…
Bravo Steaua !
Ma bucur pentru acest succes. Antrenoru Gigi este clar antrenoru saptaminii. Fcsb arata mai binisor totusi in shampions lig sint alte echipe, alt nivel totusi bafta. Bravo baieti.
Este un rezultat normal pentru toata lumea. Nu aveau cum sa se impiedice de acei evrei amatori.
iar si-a vandut gigi sufletu…
Sa te vedem cu Sparta Praga.