Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie suspendă greva generală

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie suspendă greva generală anunţată pentru vineri, precum şi pichetele de marţi, după ce Ministerul Muncii a trimis o notă către direcţiile teritoriale în care se arată că vor fi respectate toate drepturile prevăzute în contractele colective de muncă. Preşedintele executiv al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), Romel Neagu, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că acţiunile de protest programate pentru această săptămână vor fi suspendate, în urma discuţiilor de vineri cu reprezentanţii Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) privind aplicarea legii unice de salarizare.

"După discuţiile de vineri, de la Ministerul Muncii, reprezentanţii acestei instituţii au trimis luni către toate direcţiile teritoriale clarificări privind OUG 1/2010 referitoare la aplicarea legii unice de salarizare. Astfel, toate drepturile salariale prevăzute în contractele colective de muncă vor fi respectate , în aşa fel încât niciun salariat să nu înregistreze diminuări ale veniturilor avute în luna decembrie 2009", a precizat Romel Neagu.

În aceste condiţii, acţiunile de protest anunţate de FNSA vor fi amânate până la clarificarea problema legate de păstrarea locurilor de muncă.

Cele 46.000 de semnături pentru susţinerea grevei generale rămân valabile în cazul reprogramării acesteia, a precizat Romel Neagu.

Liderul sindical a subliniat că urmează discuţii cu reprezentanţii MMFPS privind disponibilizările din administraţie, scrie Mediafax.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.