Fermierii se mută în stradă, ajunge cu discriminarea. ”Suntem într-o țară normală?!”

Dacă guvernul închide ochii la problemele

De L.V.
Fermierii se mută în stradă, ajunge cu discriminarea. ”Suntem într-o țară normală?!”

Dacă guvernul închide ochii la problemele

Problemele fermierilor s-au acutizat, au început anul cu gândul la proteste. Acaparate de companii străine, aceștia spun că s-au săturat de discriminare.

Dacă guvernul închide ochii la problemele lor sunt gata să iasă  din nou în stradă.

„I-am dat un semnal de alarmă ministrului Barbu pentru că, zilnic, fermele oamenilor sunt acaparate de companii străine. Noi nu vrem să distrugem și mai mult agricultura din România.

Importăm la foc automat carne din străinătate, avem un deficit imens. Cifrele vorbesc. Prea mult importăm față de cât exportăm. Așteptăm ca, în acest mandat, ministrul să aibă altă atitudine, să-și schimbe modul de cum se face politică în România.

Până acum, tot zero barat. Suntem executați, am avut pagube de 5.000 de lei pe hectar, dar am primit despăgubiri de 1.000. Deci nu pot să-mi acopăr cheltuielile. Creditul fermierilor nu a funcționat decât până în decembrie.

Din peste 200.000 de ferme nu s-au dat decât vreo 3.000 de dosare la Fondul de Garantare. Avem extraordinar de multe ferme în dificultate”, a declarat președinte al Sindicatului Fermierilor Patrioți,  Ștefan Muscă, pentru Ziare.com.

Ne simțim discriminați și nu mai putem face față. Nu avem subvenții ca cei din vest, ni se spune că ni se va reduce norma de pesticide, cu 50%, norma fiind de 6 kg acum, iar în Olanda e de 8 kg”, a precizat Muscă.

„În continuare vor veni cereale din Ucraina. M-am săturat și de discriminarea care se face în detrimentul fermierilor români, marile multinaționale, să nu-și plătească dările către stat, ele raportând profituri zero. Noi suntem obligați să ne declarăm și banii pe care-i scoatem din conturile firmei pentru pâine. Suntem într-o țară normală?!

 

Distribuie articolul pe:

20 comentarii

  1. @Dens
    -TOTI,
    TOTI „fermierii” de pe Planeta au tractoare si utilaje JOHN DEERE:
    -ce spune asta?

    -iti aratam tractor U650 cu firma de JOHN DEERE
    te intereseaza?

    U650 – Wikipedia
    Fiind un tractor de putere mijlocie, echipat cu motor Diesel de 47,8 kW (65 CP) la 1800 rot/min.,cu un litraj de 4,8 litri cu 4 cilindri in linie, cu injecţie …

    -a fost facut de CAPITALISTI
    pentru pooolimea muncitoresca de la sate,
    na!

    (nimic nu e ceea ce pare)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.