
Duminică s-a desfăşurat într-o localitate suceveană sărbătoarea populară „Hora Bucovinei”. Cum anul acesta nu a fost invitat, ca şi în 2009, preşedintele Traian Băsescu, manifestarea nu s-a mai încadrat în tiparele de acum doi ani.
De la oile-litere la totul pe bani
Pentru cine nu-şi aduce aminte, în 2009, aflat în campanie electorală, preşedintele Traian Băsescu a participat la sărbătoarea populară „Hora Bucovinei”, manifestare care se organizează în ultima decadă a lunii mai în localitatea suceveană Bucşoara. În 2009, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a inventat oile-litere, scriind – ca pe vremea lui Ceauşescu – pe un deal, „Bucovina” din trupurile a mii de oi. La vremea respectivă, întrebat de ziarişti cine a avut ideea tipic ceauşistă, Flutur a dat un răspuns stupefiant: „S-a văzut şi la televizor? Eu am scris-o”.
Evident, la ediţia din acest an, Flutur a renunţat la aceast omagiu-aberaţie, pentru că nu avea pe cine să omagieze. Traian Băsescu a avut nevoie de o mare baie de mulţime în campania sa electorală, acum evită pe cât posibil contactul cu mulţimile. Faţă de cei 40.000 de participanţi în 2009, acum, conform corespondentului Mediafax, au fost doar „câteva mii de oameni”. Dacă în 2009 au fost invitaţi 356 de ciobani, acum au fost organizate doar cinci stâne de unde participanţii puteau cumpăra produse specifice. O altă deosebire majoră faţă de manifestarea de acum doi ani. Pe 22 mai 2011 nu s-a mai degustat din bucate, ci s-a cumpărat, spre deosebire ediţia din 2009 când fiecare turist, sau localnic, prezent la Hora Bucovinei a putut degusta din bunătăţile specifice zonei.
Sărbătoare pe bani europeni
Sărbătoarea populară „Hora Bucovinei” este una ceva mai specială. Ea reprezintă un proiect al Consiliului Judeţean Suceava finanţat din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional (POR), suma cheltuită ridicându-se la 175.000 de euro.
Conform documentelor oficiale, obiectivul general al proiectului îl reprezintă dezvoltarea durabilă a turismului în judeţul Suceava prin creşterea numărului de turişti, îmbunătăţirea gradului de atractivitate prin promovarea destinaţiei turistice Bucovina.
În ceea ce priveşte obiectivul specific se menţionează: „Reprezintă creşterea gradului de atractivitate a judeţului Suceava, promovarea produsului specific «Hora Bucovinei» prin organizarea unui eveniment cu impact turistic, necesar elaborării brandului «Hora Bucovinei», în vederea dezvoltării turistice şi a stimulării economice a judeţului Suceava”. Se impune întrebarea dacă chiar era nevoie de fonduri europene pentru o sărbătoare populară care nici măcar nu este la prima ediţie, aceasta desfăşurându-se în 2008. Cât de eficient s-au utilizat banii europeni s-a văzut: participare mai redusă decât în 2009.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.