Filmările la „Furios şi iute 7”, întrerupte după decesul lui Paul Walker, vor fi reluate

Filmările la lungmetrajul „Furios şi iute 7”, care au fost întrerupte în urma decesului actorului Paul Walker, vor fi reluate, iar pelicula va fi terminată, a anunţat, vineri, regizorul James Wan.

 James Wan, care a început filmările la „Furios şi iute 7” în luna septembrie, a declarat pentru site-ul tmz.com că va continua acest proiect, deşi întreaga echipă este „extrem de tristă şi afectată” de moartea lui Paul Walker, interpretul personajului Brian O’Conner în cinci din cele şase filme ale francizei, informează Mediafax.ro.  James Wan, un cineast malaezian stabilit în Australia, este cunoscut pentru regia primelor două filme din franciza horror „Saw: Puzzle mortal” (2003 şi 2004). Recent, acesta a acceptat să regizeze „Furios şi iute 7” în locul lui Justin Lin.

Filmul era programat să fie lansat pe 11 iulie 2014, dar după decesul lui Paul Walker pe 30 noiembrie, studiorile Universal au notificat întreaga echipă că filmările vor fi întrerupte pentru o perioadă nedeterminată.

 Nu se ştie încă ce abordare va avea James Wan în legătură cu terminarea filmului, dar potrivit unor surse acesta ar putea rescrie scenele finale, fără Paul Walker, sau chiar ar putea relua filmările de la capăt, folosind un alt actor principal.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.