Joi, 11 iulie, va avea loc proiecţia în aer liber a filmului „Grădina lui Celibidache”, regizat de Serge Ioan Celibidachi, fiul marelui dirijor român. Evenimentul va avea loc în Parcul Herăstrău, pe Pajiştea Pescăruş, începând cu ora 21.15, şi face parte din seria de evenimente organizate sub umbrela proiectului „Roaba de cultură”, de către Asociaţia “Green Revolution”.
„Grădina lui Celibidache” este un portret de suflet al renumitului şi respectatului dirijor şi compozitor, Sergiu Celibidache. Acest documentar cinematografic ambiţios, realizat de fiul Maestrului, îl urmează pe Sergiu Celibidache în turnee şi în repetiţiile sale cu Filarmonica din München. Principalul obiectiv al echipei de filmare a fost să recreeze universul lui Celibidache pe marele ecran şi deşi Sergiu Celibidache obişnuia să evite publicitatea, a fost extrem de disponibil pentru acest film.

Geniul baghetei, Sergiu Celibidache
“Am un mare regret că tatăl meu a plecat dintre noi mai înainte de a putea vedea el însuşi acest film. De fapt, «Grădina lui Celibidache» e un proiect pe care îl nutream de multă vreme. Am avut şansa în sfârşit de a face această peliculă când stăpâneam tehnicile cinematografice. Când am venit cu această idee, el mi-a replicat: «Îţi pierzi timpul. Nu se poate face nimic despre muzică, ea nu poate fi înregistrată». Am avut libertate totală în timpul filmărilor. Voiam de a demistifica imaginile pe care oamenii le-au avut despre el, deoarece nu a fost niciodată o personalitate mediatică. Când tatăl meu crea muzică, nu era numai el, ci şi muzicienii care, la rândul lor, trebuiau să se asculte unii pe alţii, pentru ca, la final, să se regăsească împreună şi că creeze un sunet care să fie muzică. Era un duşman declarat al rutinei. Exista în el o parte de dictator, dar şi o parte de geniu, de magician”, mărturisea Serge Ioan Celibidache într-un interviu acordat ziarului cotidianul.ro, adăugând:

Maestrul ocupându-se de grădină
“Grădina e metafora vieţii sale. Acea generozitate, o ilustrare excepţională a lăuntrului său. Am avut şansa de a face această paralelă indispensabilă între muzică şi natură. Tatăl meu a făcut dintr-un teren plat un domeniu cu coline şi alei. Fiecare copac a fost plantat de el, ştia povestea fiecărui arbore, fiecărei flori. Grădina era a doua lui mare pasiune, după muzică. Cred că trăia cu ea o adevărată relaţie. De altfel, avea întotdeauna relaţii sincere, fără ipocrizie, fără mască, fără pretenţii. Cu natura avea un contact simplu şi pur, la fel cu câinii avea o legătură directă, vorbea cu ei ca şi cu oamenii. El însuşi era o persoană simplă, generoasă. Era nebun de bucurie când vedea ploia căzând pe câmpie pentru că arborii, iarba puteau să bea şi să se revigoreze. Când toată lumea fugea în casă, el era ca un copil fericit să vadă că grădina era hrănită de ploaie. Avea o generozitate fără limite şi avea exact aceeaşi relaţie şi în muzică, adică o implicare totală şi un raport veridic cu fenomenul muzical. Îl descopeream mult mai liber, mai adevărat în relaţia cu natura decât în cea cu multe persoane. Am vrut să captez în film elemente care să arate această legătură simplă, unică, veridică, fără limite cu natura pentru că este, pentru mine, paralela cea mai puternică şi cea mai relevantă”.