Filmul românesc care ajunge în competiţia Festivalului de Film de la Sarajevo

”Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor”, debutul în lungmetraj al lui Emanuel Pârvu, a fost selectat în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Sarajevo, care va avea loc în perioada 11 – 18 august.

În competiţia de la Sarajevo au fost incluse şapte lungmetraje din ţări precum Albania, Bulgaria, Turcia şi Grecia. Pelicula semnată de Pârvu va fi prezentată aici în premieră mondială.

Filmul, cu Şerban Pavlu în rol principal, spune povestea lui Doru, un tăietor de lemne rămas văduv, care ştie că în această situaţie va trebui să o ducă înapoi la orfelinat pe Meda, fetiţa pe care a avut-o timp de opt ani în asistenţă. Ca să o păstreze acasă şi să poată depune el dosarul pentru asistenţă, Doru trebuie să facă rost de bani.

Din distribuţia peliculei mai fac parte actorii Florin Zamfirescu, Adrian Titieni, Dan Aştilean, Radu Gabriel, Rodica Negrea, Ion Sapdaru, Mihai Dinvale, Vlad Corbeanu, Lucian Ghimişi, Costel Caşcaval, Radu Zetu, Alexandru Mavrodineanu şi Ana Radu.

”Este o poveste la care m-am gândit timp de mai mulţi ani: relaţia dintre părinte şi copil este un subiect universal, dar când vine vorba despre adopţie, dragostea părintelui poate atinge un nivel mult mai intens. Cred că, după ce vor vedea acest film, oamenii se vor gândi mai mult la relaţia pe care o au cu copiii lor, la sacrificiile, alegerile şi opţiunile pe care le dă viaţa”, a transmis Pârvu, care semnează şi scenariul. ”Într-o poveste care implică destinul unui copil, justiţia are mai multe feţe, iar adevărul moral nu poate fi unul singur. Are justiţia dreptate? Poate. Dar este o dreptate morală? Nu ştim”.

Imaginea peliculei este semnată de Silviu Stavilă, care a mai lucrat pentru ”Marfa şi banii”, ”Niki Ardelean, colonel în rezervă” şi ”Carmen”.
Pelicula a fost filmată, timp de 23 de zile, la Cetăţeni, Câmpulung Muscel, iar regizorul Cristian Mungiu a fost implicat în proiect privind dezvoltarea scenariului şi montajul.

Absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică, la clasa profesorului Gelu Colceag, Emanuel Pârvu a regizat cinci scurtmetraje: ”O familie…” (2009) – selectat la Festivalul de Film de la Sarajevo, ”Pui, cartofi prăjiţi şi-o cola” (2012) – desemnat cel mai bun scurtmetraj ficţiune, la Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul, ”Retur” (2013), ”Omnibusul Anonimul 10, 2” (2014) şi ”Meda” (2015) – selectat la Festivalul Internaţional de Film de la Rotterdam în cadrul programului As Long as It Takes: Short.

Din postura de actor, Emanuel Pârvu a colaborat pentru filmele ”Amintiri din Epoca de Aur” (2009), de Cristian Mungiu, ”Portretul luptătorului român la tinereţe” (2010), de Constantin Popescu, şi ”Artă” (2014), de Adrian Sitaru.

Proiectul cinematografic ”Partea nu prea fericită a lucrurilor” este 100% independent, produs de Miruna Berescu, prin FAMart Productions. Filmul este coprodus de Dan Chişu, prin DaKINO Productions, şi de Ceramus Film.

Preşedintele juriului competiţiei Festivalului de Film de la Sarajevo este regizorul Michel Franco. La ediţia de anul acesta, trofeul onorific îi va fi acordat actorului britanic John Cleese.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.